Adevăratul Sherlock Holmes?
De fiecare dată când mi l-am imaginat pe Sherlock Holmes, m-am gândit la un gentleman tipic pentru Marea Britanie, foarte corect, foarte moderat şi extrem de inteligent. Genul de om cu o rutină clară, tabieturi, foarte ordonat şi meticulos. Iar pe al său partener Watson mi-l imaginam ca fiind un pic încet în ceea ce priveşte dezlegarea misterelor, la fel ca şi cei de la Scotland Yard.
Apoi a venit filmul Sherlock Holmes care a propus un cu totul alt tipar: un Holmes care ar fi băut orice, atâta timp cât conţinea alcool, neglijent dar expert în lupte corp la corp, trăind într-o dezordine desăvârşită, refuzând uneori să iasă cu lunile din casă, îndrăgostit de un personaj feminin, evident, negativ şi pus pe distrugerea viitoarei căsătorii a lui Watson. Iar al nostru drag Watson este un doctor ce pariază pe meciurile de box ale lui Holmes, la fel de îndrăgostit şi el de aventură ca şi prietenul lui detectiv, pe care îl tot scoate din diverse situaţii dificile.
Sherlock Holmes este un film de aventură ce îmbină munca de detectiv într-o Londră foarte departe de ce vedem noi azi cu aventurile, acţiunea, armele sofisticate şi umbra magiei folosită pentru a manipula. O Anglie în versiune Hollywoodiană, ce îi poate deranja pe unii. Dacă vă duceţi pentru că este regizat de Guy Ritchie, nu vă faceţi probleme, este absolut în stilul lui. Este un film interesant, foarte amuzant, iar varianta aceasta de Sherlock jucată de Robert Downey Jr., ce cochetează cu omul de ştiinţă nebun uneori, este cât se poate de credibilă. Un Holmes umanizat în obiceiuri, dar ale cărui înteligenţă, spirit de observaţie şi viclenie nu sunt în niciun fel reduse. Iar Jude Law pe post de Watson mi-a plăcut la nebunie. Cât despre misterioasa Irene Adler, jucată de Rachel McAdams, e picanteria numai bună pentru poveste.
Numele alese pentru unele personaje sunt, ce-i drept, extrem de explicite, cum ar fi Lord Coward pentru un laş, sau personajul negativ, care trebuie să se numească Blackwood. Dar dincolo de asta personajele mi s-au părut alese şi construite foarte bine, atât îndivizii, cât şi mulţimile, indiferent de statutul lor.
Vă recomand filmul cu mare drag şi sper să vă placă la fel de mult ca şi mie. Dacă l-aţi văzut deja, cum vi s-a părut?
Popularity: 4% [?]

Jan 16th, 2010 at 5:49 pm
Eu asa mi-l imaginam cand citeam cartea
CHIAR asa. Filmul mi s-a parut super tare. Foarte bine facut, actorii sunt geniali si actiunea bine legata. Cel mai tare m-a impresionat, pe mine, personal, ca am regasit in film fix imaginile pe care le aveam in cap cand citeam nuvelele. Acum, nush daca eu am stofa de regizor sau nu, nu cred ca asta e explicatia
…ci faptul ca regizorul (oricine ar fi el..nu am retinut) chiar si-a dat interesul sa pune pe ecran lumea din acele nuvele. Strazile, culorile, atitudinile oamenilor, povestea, intriga atat de bine conturate de Doyle. Spre deobire de multi altii care au crezut ei ca stiu mai bine decat scriitor, regizorul de la filmul asta chiar s-a straduit sa aduca pe ecran ceea ce scriitorul a pus pe foaie. If you ask me, filmul asta e genial, poate printre cele mai bune pe care le-am vazut.
Jan 16th, 2010 at 6:06 pm
Oare de ce pe mine nu ma tenteaza sa vad acest film?
Jan 16th, 2010 at 8:29 pm
Cristina, si mie mi-a placut la nebunie. Dar trebuie sa recunosc ca imaginea mi-a fost influentata de ceva seriale/filme vazute, in care Holmes era asa cum il descriam eu in partea de inceput a articolului. Guy Ritchie e regizorul
Mihaela, poate nu e genul tau de film. Clar nu e tipul despre care sa spun ca poate placea oricui. Astfel de filme sunt rare. Unora li se poate parea cel mult interesant.
Jan 17th, 2010 at 6:37 pm
Intotdeauna l-am vazut pe Sherlock Holmes ca un gentleman spiculit – vezi Pierce Brosnan. Filmul mi se pare exceptional dpdv al unui film de actiune. Dar nu il vad pe Sherlock in forma asta nici batut.
Jan 20th, 2010 at 8:23 am
Ooorsoo, intr-adevar, parca acest model de Holmes se potriveste doar in filmul asta. In afara lui, nu prea imi iese nici mie partea asta, oricat de tare mi-as forta imaginatia
Jan 16th, 2010 at 1:05 pm
Ce filme am mai vazut – Sherlock Holmes http://ow.ly/X5jZ
This comment was originally posted on Twitter
Jan 16th, 2010 at 1:15 pm
RT @cenusa: Ce filme am mai vazut – Sherlock Holmes http://ow.ly/X5jZ
This comment was originally posted on Twitter
Jan 16th, 2010 at 3:58 pm
RT @cenusa: Ce filme am mai vazut – Sherlock Holmes http://ow.ly/X5jZ
This comment was originally posted on Twitter
Jan 16th, 2010 at 5:02 pm
RT @cenusa: Ce filme am mai vazut – Sherlock Holmes http://ow.ly/X5jZ
This comment was originally posted on Twitter
Jan 16th, 2010 at 5:30 pm
Voi ati vazut Sherlock Holmes? http://ow.ly/X5w0 Cum vi s-a parut?
This comment was originally posted on Twitter
Jan 16th, 2010 at 5:06 pm
RT @cenusa: Ce filme am mai vazut – Sherlock Holmes http://ow.ly/X5jZ
This comment was originally posted on Twitter