Anotimpuri
Un nou articol semnat Catia Maxim!
Toamnă, după o vară fierbinte şi săracă. Fierbinte de la Soare şi săracă de la mine. Mi-am adunat cuvintele şi am făcut ordine în dezordinea în care pluteau. Erau numeroase şi, de cele mai multe ori, se repetau inutil. Vorbeam, vorbeam fără rost! Până într-o bună dimineaţă când, după ce am preparat cafeaua, am prăjit pâinea, am zâmbit soarelui, am hotărât să nu mai caut un rost printre ele. Pierdeam timp, rătăceam pe cărări prăfuite ce nu duceau nicăieri. O curăţenie era tocmai bună, aşa ca la început de anotimp. Cu zâmbetul pe buze am luat cuvintele, unul câte unul, le-am şters de praf, le-am ordonat, am hotărât să le păstrez pe cele pe care le folosesc cel mai adesea. Acum că toamna se va sfârşi, iarna, ce va să vină, mă îndeamnă să port cuvinte albe, călduroase, pufoase, uşor catifelate: vorbe ce mângâie şi ţin de cald, vorbe înfofolite lângă simţurile zgribulite, vorbe ce încălzesc ceaiul aromat şi adună gândurile nebunatice, arse de soare şi mângâiate de mare.
Toamna îmi şopteşte speriată că o să plece, deşi ştie că fiinţa mea o va însoţi în împărăţia frunzei, mustind de sevele vieţii. Mă va prinde o altă iarnă friguroasă, săracă în cuvinte, clipă efemeră, cenuşie haltă, unde nimeni nu coboară. Voi rămâne în mine cu zâmbetul pe buze şi ceaiul cald al vorbelor, puţine câte au mai rămas, mă va încălzi suportabil, iar în caz de urgenţă, voi furişa degetele în buzunarul de la piept să simt speranţa. E acolo, ca aspirina cu pansament, recomandată de mama ori de câte ori răcesc. Dar eu nu prea răcesc: am anticorpi, sunt rezistentă la vremuri cenuşii.
A venit toamna şi, aşa cum a venit, a şi trecut. I-am iubit frunza nebună de culori, i-am desenat cerul cu soarele calm. Acum îşi face bagajul şi o să plece. Tocmai ce am terminat curăţenia printre cuvinte. Mă simt atât de simplu! Am puţine cuvinte, puţine sentimente… La răscrucea dintre toamnă şi iarnă. Închid ochii şi visez: revăd drumul şerpuit printre trupuri indicatoare. Pare interminabil, nu ştiu unde începe şi unde sfârşeşte. Mă uit la trupuri, indicatoare pe cărarea speranţei. Vorbesc în vis cu amintirile şi deapăn firele clipelor ce se vor ţese, căci iarna golită de frunze nu o să ţină o veşnicie, doar o secundă de vis amorţit.
E vremea să admit că vine clipa când cenuşiul nu mai contează, dacă speranţa e lângă sânge. E vremea să recunosc supremaţia răbdării. Dacă răbdare am se cheamă că sunt fericită, că mă bucură starea de bine, chiar dacă vorbele rămase nu se mai scaldă în sensuri infinite. Sunt simple şi puţine, ponderate, căci toamna care pleacă a hotărât să le ferească pe celelalte de frigul ce va să vină.
Se trece toamna, deşi frunza mai speră s-ajungă la mine, s-o pot ascunde de-ngheţul de-afară. O urmăresc în vis cum adie distanţele, îi simt parfumul umed, încărcat de seve. Inima a decis să se odihnească preţ de o staţie scurtă de iarnă, să bea o gură de ceai aromat, să zâmbească pe drumul speranţei către mine. Un drum presărat cu zâmbete tremurate, contur delicat al nevoii de mine.
Despre autor:
Catia Maxim: Încă un pas (editura Echinox, Cluj, 2007), Clipe salvate (editura Nicol, Bucureşti, 2008), Ghici pe cine iubesc eu? (editura SemnE, Bucureşti, 2009)
*** Calderon spunea că viaţa e vis. Prin urmare, să visăm frumos.
Popularity: 5% [?]
Oct 23rd, 2009 at 10:34 am
Toamna este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri. Feeria de culori, roadele dar si esenta. Multi spun ca e trist cand frunzele cad si apoi iarna cand copacii sunt fara coroana. Eu sunt mai aparte – probabil – pentru ca apreciez foarte mult acest peisaj si de fapt imi dau seama ca acele trunchiuri de copaci sunt esenta. Ele fac ca si in primavara urmatoare florile si frunzele sa apara pe un ram.
Fara sa vreau poate materialul tau m-a facut sa trec prin toate anotimpurile si sa imi aduc acum, spre final, aminte de poezia minunata a lui Mihai Eminescu “Revedere”. Da, codrul e minunat si da poate ca tocmai aceasta dezvelire de tot ce e surplus – pentru a putea continua – tine de toate aspectele vietii noastre. Un soi de curatenie – poate in relatii, poate in cuvinte, poate in casa, poate pretutindeni – in functie de fiecare.
Iti multumim Catia pentru aceasta plimbare printre anotimpuri si cuvinte
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Anotimpuri =-.
Oct 23rd, 2009 at 10:35 am
[...] later: Anotimpuri Publicat [...]
Oct 23rd, 2009 at 12:57 pm
Catia, draga mea,
..textul e minunat.
Sublim – sentimentul cu care te lasă – nu este doar un sentiment, ci o nostalgie. Cred că am fost şi eu în ‘împărăţia frunzei’ cândva demult, parcă în altă viaţă, sau, poate azi, acum sau mâine, căci dacă sufletul ţi-e din fibră de toamnă, tiptil, discret, cum doar el ştie, te-apropie/îndepărtează de speranţă, când te-aştepţi mai puţin, căci ‘adie distanţe’.
Sunt aici multe cuvinte, gânduri cu care simt profundă rezonanţă. Răbdarea de-a spera chiar şi atunci când te găseşti, pierdută şi însingurată, în ‘cenuşie haltă, unde nimeni nu coboară’. Simplitatea din a şti că, uneori, mai ai nevoie şi de tine însăţi. Puterea de a-ţi da, ultima dintre toţi, ce este al tău. A şti să aştepţi, fără grabă, fără nelinişte,’o staţie scurtă’. Răbdarea de-a avea răbdare…
De-abia aştept să-mi pot spune din nou (şi eu) ‘Mă simt atât de simplu!’
Catia, îţi mulţumesc pentru nostalgie. Mă înfioară…
te-mbrăţisez, în gând, fără a te cunoaşte,
Oana
Oct 23rd, 2009 at 4:29 pm
Toamna e anotimpul meu, sau asa l-am simtit mereu, fiind nascuta in octombrie. Si il percep ca perioada de introspectie, reevaluare si adunare a fortelor. In care ne adunam, pe noi insine
, pentru ce va sa vina…
Insa tare mi-e teama ca am cam demonetizat cuvintele acelea care “mângâie şi ţin de cald”… trebuie sa le imbracam intr-o haina noua si sa le dam o alta forma.
.-= Alina Fekete´s last blog ..Femeile identifică mai bine emoţiile decât bărbaţii =-.
Oct 23rd, 2009 at 6:51 pm
In limba lakota,toamna se cheama”the moon of falling leaves”si este cea mai frumoasa,o iubesc cel mai mult,culorile “Mother Nature” sunt asa de curate,pure si frumoase.
Diminetile de toamna sunt magnifice!Cand rasare soarele si-mi bate in geam,deschid larg fereastra si inspir aerul rece.Imi place frigul asta linistitor,si-mi mai place sa-mi iau cafeaua aburinda,foile de calcul si sa ma asez in fata calculatorului pentru a vedea ce mai e in lume.Fiind nascuta in septembrie, pot spune ca e anotimpul meu preferat.
Oct 23rd, 2009 at 8:24 pm
Bună seara, dragele mele!
O seară de toamnă care miroase a frunză dospită,după o zi cu un soare blând,care a revărsat,peste patimile acestui oraş,linişte şi o anume candoare…
* Lori,
Pădurea e păstrătoarea cea mai fidelă a toamnei.Frunzele sunt conservate cu drag până în primăvara ce va să vină. Sunt mângâiate delicat de petalele ghioceilor care anunţă sfârşitul iernii. Mă gândesc să-ţi propun să ne întâlnim(chiar dacă e un exerciţiu de imaginaţie)în pădurea de pe Valea Frumoasei(e o rezervaţie naturală de vreo 30 de km., undeva dincolo de Braşov,în drumul spre Cluj). Acolo,toamna are castele nesfârşite de frunze. Acolo,frumuseţea toamnei îţi umezeşte ochii. Ia-l, pe Andrei şi duceţi-vă într-o toamnă acolo…
* Oana,
Mă cunoşti atât de bine,încât restul e detaliu nesemnificativ. Să-ţi spun că,în timp ce-ţi citeam comentariul,îl vedeam acolo, sus,lângă materialul meu care ar fi fost semnat,Catia şi Oana?
* Alina,
Am renunţat la “trebuie” şi l-am îmbrăţişat pe “vreau”. Ani de zile am făcut ce a trebuit,acum fac ce vreau şi eu vreau să fiu vie şi să simt.Restul vine de la sine! Nu pierde clipa,fă ce vrei cu ea, căci e a ta!
* Adela,
Soarele bate cuminte în fereastra ta! Frigul liniştitor,cafeaua aburindă a dimineţilor tale sunt clipe de bucurie care, puse cap la cap,ţes armonie şi te determină să spui:ce bine îmi e!
Ei, da: ce bine că suntem!Că e toamnă!Că suntem sănătoase şi frumoase!Şi că avem fiinţe dragi la care să ne gândim! Sunt atâţia oameni frumoşi în jurul nostru! Şi chiar dacă nu îi cunoaştem personal,îi simţim!
.-= catia maxim´s last blog ..Să aştepţi… =-.
Oct 23rd, 2009 at 9:58 pm
…da, clar, eşti minunată!