O seară de toamnă care miroase a frunză dospită,după o zi cu un soare blând,care a revărsat,peste patimile acestui oraş,linişte şi o anume candoare…
* Lori,
Pădurea e păstrătoarea cea mai fidelă a toamnei.Frunzele sunt conservate cu drag până în primăvara ce va să vină. Sunt mângâiate delicat de petalele ghioceilor care anunţă sfârşitul iernii. Mă gândesc să-ţi propun să ne întâlnim(chiar dacă e un exerciţiu de imaginaţie)în pădurea de pe Valea Frumoasei(e o rezervaţie naturală de vreo 30 de km., undeva dincolo de Braşov,în drumul spre Cluj). Acolo,toamna are castele nesfârşite de frunze. Acolo,frumuseţea toamnei îţi umezeşte ochii. Ia-l, pe Andrei şi duceţi-vă într-o toamnă acolo…
* Oana,
Mă cunoşti atât de bine,încât restul e detaliu nesemnificativ. Să-ţi spun că,în timp ce-ţi citeam comentariul,îl vedeam acolo, sus,lângă materialul meu care ar fi fost semnat,Catia şi Oana?
* Alina,
Am renunţat la “trebuie” şi l-am îmbrăţişat pe “vreau”. Ani de zile am făcut ce a trebuit,acum fac ce vreau şi eu vreau să fiu vie şi să simt.Restul vine de la sine! Nu pierde clipa,fă ce vrei cu ea, căci e a ta!
* Adela,
Soarele bate cuminte în fereastra ta! Frigul liniştitor,cafeaua aburindă a dimineţilor tale sunt clipe de bucurie care, puse cap la cap,ţes armonie şi te determină să spui:ce bine îmi e!

Ei, da: ce bine că suntem!Că e toamnă!Că suntem sănătoase şi frumoase!Şi că avem fiinţe dragi la care să ne gândim! Sunt atâţia oameni frumoşi în jurul nostru! Şi chiar dacă nu îi cunoaştem personal,îi simţim!
.-= catia maxim´s last blog ..Să aştepţi… =-.

Insa tare mi-e teama ca am cam demonetizat cuvintele acelea care “mângâie şi ţin de cald”… trebuie sa le imbracam intr-o haina noua si sa le dam o alta forma.
.-= Alina Fekete´s last blog ..Femeile identifică mai bine emoţiile decât bărbaţii =-.

..textul e minunat.
Sublim – sentimentul cu care te lasă – nu este doar un sentiment, ci o nostalgie. Cred că am fost şi eu în ‘împărăţia frunzei’ cândva demult, parcă în altă viaţă, sau, poate azi, acum sau mâine, căci dacă sufletul ţi-e din fibră de toamnă, tiptil, discret, cum doar el ştie, te-apropie/îndepărtează de speranţă, când te-aştepţi mai puţin, căci ‘adie distanţe’.

Sunt aici multe cuvinte, gânduri cu care simt profundă rezonanţă. Răbdarea de-a spera chiar şi atunci când te găseşti, pierdută şi însingurată, în ‘cenuşie haltă, unde nimeni nu coboară’. Simplitatea din a şti că, uneori, mai ai nevoie şi de tine însăţi. Puterea de a-ţi da, ultima dintre toţi, ce este al tău. A şti să aştepţi, fără grabă, fără nelinişte,’o staţie scurtă’. Răbdarea de-a avea răbdare…

De-abia aştept să-mi pot spune din nou (şi eu) ‘Mă simt atât de simplu!’

Catia, îţi mulţumesc pentru nostalgie. Mă înfioară…

te-mbrăţisez, în gând, fără a te cunoaşte,

Oana

Fara sa vreau poate materialul tau m-a facut sa trec prin toate anotimpurile si sa imi aduc acum, spre final, aminte de poezia minunata a lui Mihai Eminescu “Revedere”. Da, codrul e minunat si da poate ca tocmai aceasta dezvelire de tot ce e surplus – pentru a putea continua – tine de toate aspectele vietii noastre. Un soi de curatenie – poate in relatii, poate in cuvinte, poate in casa, poate pretutindeni – in functie de fiecare.

Iti multumim Catia pentru aceasta plimbare printre anotimpuri si cuvinte
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Anotimpuri =-.