Armonii
Cât de mici suntem? O micro milionime e gigantică faţă de cât reprezentăm noi într-un univers la fel de minuscul, în mijlocul altor şi altor universuri. Ce şansă măreaţă totuşi să ne bucurăm de ceea ce ne înconjoară! Cât vedem, cât auzim din ceea ce ne binecuvântează fiecare zi? Călcăm pământul şi el suportă talpa noastră nepăsătoare! Îi ascultăm şoaptele, murmurul, suspinele? Câţi se duc pe câmp, departe de larma oraşelor, singuri-singurei, când trupul simte fierberea anotimpurilor şi, cu gest simplu, spontan îşi pun urechea şi ascultă vuietul sau tânguitul din adânc? Câţi se culcă pe o pajişte, închid ochii şi preţ de câteva minute visează, acolo, pe pământul ierbos? Cine încă nu a făcut-o, nu ştie ce pierde!
Privim Soarele, Luna şi Stelele? În copilărie ni s-a povestit despre legendele lor: Soarele- fecior pe cinste- s-a îndrăgostit de sora lui Luna, iar incestul a fost evitat, pentru că Dumnezeu le-a schimbat orarul: Luna aleargă noaptea , iar Soarele, ziua. Poveşti, legende, folclor… Soarele, Luna, Stelele există cu adevărat, strălucesc şi ne luminează, ne încălzesc şi ne fericesc. Pozele pe care le facem imortalizează răsărituri, apusuri, scăldate în culori dumnezeieşti. Dincolo însă, de ceea ce aparatul de fotografiat, oricât de performant ar fi, înregistrează mai sunt atâtea altele: gânduri, trăiri, senzaţii, clipe petrecute în lumina lor, într-o înţelegerea mai amplă a ceea ce înseamnă fiecare, în parte.
Ştim sau nu ştim, vrem sau nu vrem, putem sau nu putem, suntem plămădiţi să interacţionăm cu ceea ce e în Univers. Nu avem însă timp să ne gândim la toate astea şi adesea le considerăm detalii nesemnificative, ba, mai mult, nu încercăm să le descifrăm mesajele. Primim răvaşe, dar nu le deschidem, le ignorăm sau le aruncăm, aşa cum facem cu mailurile care ne bombardează şi nu mai apucăm să le citim. Sunt însă şi oameni care au timp de asemenea… nimicuri şi se bucură de culori, de strălucire, de şoapte, de armonii, de melodii. Nu mai e o noutate că Soarele cântă. Astronomii de la NASA au înregistrat sunete muzicale, venind din jurul Soarelui. Simfonia solară e interpretată de sateliţii ce orbitează în jurul soarelui, alcătuind o orchestră spaţială. Nu auzim, de fapt urechea noastră nu e pregătită pentru cântecul soarelui, dar cine ne împiedică să ni-l imaginăm? Exploziile solare, care se petrec, mişcă valurile acustice poate la fel cum vântul înfioară valurile oceanelor. Putem să ne imaginăm orice… Esenţial e că armonia valsează sub candelabre orbitoare de universuri şi că noi suntem conectaţi la şoaptele Universului.
Proiectaţi în imensitatea universală, un timp atât de scurt, – biată secundă-, ne mai îndoim că starea de bine e antrenată de conexiunea particulei infime care suntem la armonia Universului? Nu avem dovada că fiecare detaliu pe care retina îl reţine cu gama de trăiri, reprezintă o posibilă armonie: culoare, sunet, imagine de fapt? Să nu mai scriu despre ce atragem, ce transmitem şi cât înţelegem. Şi, dacă observând cu fineţea simţurilor ceea ce ne înconjoară, privind apoi spre Stele, spre Lună şi spre Soare, devenim parte conştientă a Universului, putem capta mesajele nesfârşite pe care ni le tot trimite şi astfel ne vom încânta de armonia lui. Când vom reuşi să învăţăm măcar primele litere ale acestui abecedar divin, ne vom înţelege mai bine priorităţile şi bietele zbateri şi, conectaţi la sursa Pământ, din care de suntem plămădiţi, vom fi parte a unei armonii mai ample. Vom fi mai împăcaţi cu… dimensiunea noastră, cu posibilităţile noastre!
Zâmbetelor maliţioase le voi răspunde că da…atunci cînd ne acceptăm dimensiunea efemeră, cînd realizăm cât de perfect e totul din afara noastră, putem gestiona mai simplu, mai corect, mai eficient natura noastră şi ne vom oferi mai îngrijiţi, mai curaţi, mai frumoşi celor aidoma nouă: oamenilor pe care îi vom atrage, îi vom chema alături de noi. Comunicarea între noi, omuleţii de pe Pământ, e mai deplină, când natura noastră o armonizăm cu ceea ce e dincolo de noi…
Armonie presupune printre altele şi… coerenţă.
Poate că la un moment dat, în funcţie de interesul vostru, o să mă ajutaţi să scriem împreună, pornind de la un simplu enunţ să zicem, despre Matematica Armoniei…
Popularity: 4% [?]

Nov 20th, 2009 at 3:48 pm
[...] Armonii Între noi şi Univers(uri) un nou articol în [...]
Nov 20th, 2009 at 5:57 pm
Catia,
Există deja tomuri întregi despre matematica armoniei
, deşi, e adevărat nu în limbaj foarte poetic. Cei care au studiat fenomene ondulatorii ştiu despre ce vorbesc, şi tot ei, dacă au făcut-o cu plăcere, poate au găsit poezia din spatele unor ecuaţii matematice.
Armoniile sonore, paleta frecvenţelor cromatice, undele electro-magnetice (unde includem şi puiul Soarelui, lumina), toate au în spate simfonii matematice întregi şi concepte de tipul ‘coerenţă’, ‘lungime de undă’, sau ‘rezonanţă’, care, deşi des folosite în limbajul uzual, studiate în acest context, par ca având cu mult mai multă noimă.
Scuză-mă dacă te-am plictisit… am făcut legături personale şi m-a luat valul. Articolul tău mi-a trezit nostalgia unui trecut în care tentativa mea de a înţelege frumuseţea lumii se materializa în studiul acestor ecuaţii…
Păcat că nu mereu avem puterea de a nu ne lăsa pasiunile să moară.
Te sărut cu drag, Catia, şi mulţumesc pentru articol!
Oana
Nov 20th, 2009 at 9:57 pm
Oana,nu numai că nu m-ai plictisit, ba chiar m-ai incitat în sensul cel mai frumos cu putinţă. Comentariul tău mă îmi conferă gustul dialogului, nu al conversaţiei mondene, gustul comunicării, al profunzimii şi nu al superficialităţilor călduţe şi convenabile. Comentariul tău are valoarea unui început de normalitate într-un spaţiu sugrumat de … dezacorduri. Cred că eu sunt cea care trebuie să mă consider fericită şi mulţumită că m-ai citit.
Mulţumesc Oana, şi da, s-a scris şi s-a bătut monedă pe matematica armoniei. Uneori însă nişte aduceri-aminte a ceea ce suntem şi uităm că suntem, îmi par normale…
Să fii iubită!
.-= catia maxim´s last blog ..Armonii =-.
Nov 20th, 2009 at 9:58 pm
* îmi conferă
.-= catia maxim´s last blog ..Armonii =-.