Basmele vieţii reale
Guest post Oana Stoica-Mujea!
Din păcate toţi ajungem mari, indiferent de sexul nostru, toţi ajungem să evadăm din lumea basmului copilăriei pentru a ajunge în basmul vieţii. Şi cât de mult ne dorim să creştem, de parcă asta ar fi singura noastră menire. Şi imediat ce am crescut începem să luăm decizii, mai bune sau mai proaste. Ajungem să ne gândim la o carieră, la o viaţă. În cele din urmă ajungem să ne gândim la o pâine. O acceptăm şi pe aia, indiferent ce ar trebui să facem pentru ea şi câte vise am juca în picioare în acel moment.
Nu m-am gândit până acum ce e mai rău în acest basm al lumii reale: să fii bărbat sau să fii femeie?
Femeile îşi doresc nunţi ca prinţesele din cărţile copilăriei lor, visând că vor trăi fericite alături de prinţul azur pe care şi l-au ales. Dar ce ne facem atunci când femeia vrea o carieră, cât o poate înţelege perechea? Sigur că există şi situaţii fericite, situaţii în care ambii, să zicem, s-au emancipat. Dar încă mai există bărbatul care şi-ar dori ca „prinţesa” lui să fie normală. Adică să aibă un job normal, care să-i permită şi gătitul şi făcutul curăţeniei şi îndeplinirea condiţiei de femeie.
Povestea asta nu este a mea, ci a unei prietene care lucrează în presă. Uneori presa e nemiloasă, trebuie să stai drepţi în toiul nopţii dacă se iveşte un subiect, mai ales atunci când doreşti să urci în ierarhia instituţiei din care faci parte. Viaţa de jurnalist nu e tocmai una care să îţi dea posibilitatea de-a ajunge acasă cu zâmbetul pe buze, gata să găteşti, să faci curat şi să-ţi răsfeţi şi soţul. Cu toate astea prietena mea nu s-a plâns niciodată de prinţul ei azur, ci doar de viaţa pe fugă pe care singură şi-a creat-o. – Am uitat să spun, nu intrăm în amănuntele familiei – Femeia aceasta nu numai că-şi face meseria cu plăcere, chiar dacă uneori munceşte în frig sau în căldură sau este umilită, se aruncă cu pietre, cuvinte grele etc. Mai greu e atunci când ştii că ai dat tot ce ai mai bun din tine. Nu numai că ai dat ce e mai bun, dar ai făcut şi cele mai bune lucruri pentru publicaţia la care lucrezi, şi, cu toate astea, pentru simplu motiv că eşti femeie, e avansat un bărbat.
Sigur că nu se întâmplă întotdeauna lucrul ăsta. Dar lumea încă e condusă de bărbaţi. Nici asta nu ar fi o problemă dacă bărbaţii le-ar da şanse femeilor care merită cu adevărat. Unele dintre noi chiar se zbat pentru a ajunge într-un loc mai bun. Unele dintre noi se zbat pentru că au o meserie pe care o fac cu plăcere şi pentru că ştiu că toate astea merită pentru sufletul lor. Şi, desigur, merită să ajungă mai sus. Să urce treaptă cu treaptă, dar să urce. Nu să ajungă până la penultima treaptă ca apoi să fie împinsă înapoi la prima.
Uneori e greu să fii femeie în lumea bărbaţilor, mai ales că ei se cred a fi cei mai buni. De multe ori au şi dreptate, dar asta nu înseamnă că sunt mai puţini linguşitori sau mai puţini bârfitori şi că nu ştiu să lucreze pe la spate.
Ce se va întâmpla acum cu prietena mea ziaristă? Nu mare lucru, o va lua de la capăt, de la prima treaptă. Va face aceeaşi muncă ca întotdeauna, cu mai puţine satisfacţii şi cu mai multe vânătăi pe suflet. Dar dacă s-ar da bătută basmul vieţii sale reale s-ar spulbera şi ea nu vrea să-şi calce propria lume în picioare, chiar dacă asta înseamnă să-şi neglijeze în continuare familia.
Şi până la urmă mă întreb ce contează mai mult în viaţă: liniştea sau să lupţi pentru a ajunge acolo unde ai visat? Şi la această întrebare încă nu ştiu să răspund. Un singur lucru îl ştiu, pentru a fi fericit şi liniştit cu adevărat trebuie să fii ignorant, altfel nu ai nici o şansă.
Despre autor:
Oana Stoica-Mujea este deja autoarea mai multor lucrări, dintre care amintim Războiul reginelor (2 volume), Indicii anatomice (un foarte apreciat roman poliţist), Regina elfă volumul I etc. O găsiţi pe Oana şi pe blogul său.
Popularity: 5% [?]
Nov 20th, 2009 at 3:34 pm
Vai ce-mi place mie că de fiecare dată când e promovat un bărbat în fața unei femei, dar de absolut fiecare dată femeia consideră că e fix din cauză că e femeie. Și este uluitor de cât de puține ori au dreptate.
Sigur, nu zic că așa ceva nu se întâmplă. Se întâmplă și uneori e justificat, uneori nu. Personal, nu aș angaja o femeie bodyguard, chiar dacă știe “să se bată”. E vorba de aspect. Dacă aș avea nevoie de bodyguard, bărbat de 140 de kg cu ceafa lată, chel și cu cicatrici pe față o să caut. So sue me, tocmai am discriminat femeile.
Iar în caz că asta e situația ei și nu a fost promovată doar pentru că e femeie, prietena ta a avut nevoie de ani de zile să realizeze cum stau lucrurile? Și nu i-a trecut prin cap să aleagă altă cale? Și acum tot ea e nemulțumită că și-a irosit viața? Ha!
“Lumea bărbaților” – oh pliiiiiz. Ești pe un site care dovedește că femeile au cel puțin la fel de multe șanse.
La fel de bine pot și eu să zic suspinând “lumea femeilor” de fiecare dată când competitorii mei vând pentru că au trimis un sales rep care este o domnișoară cu tâțe mari (da, s-a întâmplat).
Astea sunt argumente puerile din categoria “nu sunt capabil să-mi recunosc greșelile de judecată/de decizii, deci ia mai bine să dau vina pe altcineva”. Let’s move on.
.-= Ovidiu´s last blog ..Tezele olimpicilor, de vânzare =-.
Nov 20th, 2009 at 4:48 pm
Ovidiu, sunt perfect de acord cu tine. Am prezentat povestea din punctul ei de vedere, nu din al meu. Exista si “lumea femeilor” Si consider, eu personal, ca femeile, de obicei, au mai multe sanse
Si nici eu n-as angaja o femeie bodyguard, cu toate ca stiu una care ar bate multi barbati, n-as avea aceeasi siguranta.
Nov 20th, 2009 at 5:57 pm
Departe de a sustine vreun demers sexist, din care sa transpara ideea unei discriminari in ce priveste sansele de afirmare/ promovare, trebuie insa spus ca, intr-adevar, sansele de promovare ale unei femei sunt ceva mai reduse in raport de cele ale unui barbat. Ratiunile sunt variate: sunt comparate modul de gandire, modul de reactie, atitudinea, posibilitatea de adaptare, etc.
Nu de putine ori, barbatii castiga in privinta asta. Nu e un secret ca rationamentele feminine sunt uneori bulversante prin lipsa de logica sau lipsa de temei. Nici faptul ca, de multe ori, reactionam lent, panicam, consideram ca lumea din jur are ceva cu noi, etc. Asta e realitatea.
Pana la urma, institutiile (entitatile, cum vreti sa le ziceti) in care lucram sunt niste mecanisme. Daca exista o piulita care nu tine, ea este schimbata, dincolo de orice intepretari pe criterii legate de sex. E adevarat, asta este un enunt idealizat, existand si situatii in care obiectivitatea demersului sufera urmare a unor implicatii legate nu numai de sex, ci si de alte detalii unoeri sordide.
Nov 21st, 2009 at 12:09 pm
@Oana, în cazul ăsta roagă-ți prietena să citească articolul și comentariul meu
.-= Ovidiu´s last blog ..Tezele olimpicilor, de vânzare =-.
Nov 24th, 2009 at 7:37 pm
De ce tindeti sa generalizati? NU! Rationamentele mele NU sunt lipsite de logica sau de temei, nu reactionez lent, nu ma panichez si nici nu cred ca lumea din jur are ceva cu mine! Asta nu inseamna ca nu sunt femeie, sau ca, de fapt, sunt barbat. Sunt om. Ca tine, Oana si ca tine, Ovidiu. Toti suntem oameni si fiecare dintre noi este construit intr-un stil unic.
Eu nu consider ca traim intr-o lume a barbatilor, pentru ca nu e asa. Femeile pot acum sa faca absolut orice. Si, trebuie sa-i dau dreptate lui Ovidiu, cred ca se intampla ca unele femei sa puna niste esecuri personale pe seama discriminarii sexuale, desi poate nu este intotdeauna asa. Ceea ce cred eu ca conteaza cu adevarat este ca noi, femeile, sa reusim sa ne recunoastem limitele (de exemplu eu nu pot sa car un sac de nisip de 50 kg si asta nu ma situeaza cu nimic mai prejos decat barbatul care poate), sa reusim sa ne comportam asa cum dorim, sa fim impacate cu noi, nu sa facem ceea ce “zice” generalizand societatea. Daca o femeie doreste sa fie feminina, are tot dreptul sa fie feminina. Daca doreste sa fie baietoasa are si acest drept. Este alegerea fiecareia. Fiecare femeie are dreptul de a alege intre “a sta la cratita” si “a-si face o cariera”.
Intrebarea de la sfarsitul articolului este foarte buna: “Şi până la urmă mă întreb ce contează mai mult în viaţă: liniştea sau să lupţi pentru a ajunge acolo unde ai visat?” si la asta se reduce totul. Pentru mine, cele doua chestii sunt echivalente. Linistea o voi gasi in momentul in care am ajuns acolo unde am visat.
Si, ca sa termin intr-o nota un pic mai hazlie, as vrea sa va marturisesc ca eu nu prea visez… ceea ce ma face foarte linistita
Nov 24th, 2009 at 8:41 pm
Ileana, depinde ce si cum visezi
Nu am generalizat.
.-= Oana´s last blog ..WordPress.com Video Contest: Giving Thanks =-.