Aflate pe lista mea de locuri de vizitat cândva, bisericile săpate în piatră continuă să mă fascineze cu aura lor de mister, de secrete bine ascunse în adâncul stâncii. Sunt adesea schituri rupestre aflate în grote sau peşteri deja existente, cu ferestre mici şi spaţii strâmte – locaşuri de credinţă înfiinţate la adăpost de pericole. România ascunde multe astfel de secrete pierdute în adâncurile munţilor, multe dintre ele abandonate şi cvasi-necunoscute astăzi, altele încă funcţionale, adesea modernizate şi devenite aşezăminte monahale rupestre, eventual completate de o biserică zidită. Toate sunt însă destul de puţin ştiute de publicul larg şi mai greu de găsit, iată de ce am alcătuit o listă cu o parte din acestea, poate vă tentez să porniţi în căutarea lor:

Peştera Sfântului Andrei

În prezent este un întreg ansamblu religios situat în Dobrogea, lângă localitatea Ion Corvin – construit în jurul unei peşteri despre care se crede că este cea în care a trăit Sfântul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus. De altfel, în pronaosul bisericii rupestre se află un fel de pat scobit în piatră, despre care se spune că era folosit de apostol. Iar la ceva distanţă de această peşteră s-au găsit urmele unor chilii săpate în stâncă, despre care tradiţia afirmă că erau ale ucenicilor săi. În plus, nu departe de biserică se află urmele pârâului în care au fost botezaţi primii creştini din această zonă.

Complexul de biserici rupestre Basarabi

Sunt considerate cele mai vechi de acest tip de la noi din ţară, complexul fiind format din camere şi galerii săpate în muntele de cretă, în total şase biserici şi multe alte chilii. Numeroasele desene de pe pereţi (cruci, oameni, animale, figuri geometrice) şi mai ales una dintre zecile de inscripţii (scrise cu caractere grecesti, chirilice, glagolitice, cu rune…) au ajutat la stabilirea unei datări a sitului: anul 6500 de la facerea lumii, adică 992 dupa Hristos. Din păcate însă, în ciuda unor lucrări de consolidare şi conservare, doar o treime din ansamblu este protejată şi complexul este în acest moment în plină deteriorare.

Mănăstirea Corbii de Piatră

Aflată în localitatea Corbi, este înrudită tipologic cu grupul de biserici rupestre din Capadocia şi, ulterior, prima mânăstire de călugăriţe atestată documentar în România. Iniţial avea două altare pe un singur naos, ceea ce înseamnă hram dublu şi o particularizează faţă de celelalte biserici rupestre, fiind unica de acest tip de la noi din ţară (se consideră că iniţial a fost un templu geto-dacic închinat perecheie de Cavaleri Danubieni, vechi zei autohtoni) – cel două altare au fost însă unite de arhiereul Iosif de Sevasta în 1819. Deşi nu a fost niciodată restaurată, biserica păstrează frescele şi inscripţiile greceşti de secol XIV, despre care se ştie că au fost realizate de meşteri aduşi de la Constantinopol. Legendele spun însă că la origine era o peşteră în care îşi ţinea comorile regele Dromihetes şi că pe platoul de deasupra se afla celebra Cetate Gezidava – aceasta deoarece se pare că tot în zonă este şi un altar al zeulul Zamolxes. Tot aici, săpat în stâncă, este un fel de tribunal în aer liber, despre care se zice că era folosit de voievodul Neagoe Basarab pentru judecăţi publice.

Schiturile rupestre din Munţii Buzăului

Munţii Buzăului sunt consideraţi şi Athosul românesc, aici aflându-se mai multe aşezăminte săpate în piatră. Cercetătorii afirmă că perioada de săpare şi locuire a acestor aşezări rupestre se întinde pe parcursul a două milenii şi jumătate şi că nu este exclus ca o mare parte dintre ele să fi fost realizate în antichitate. Zona de interes se află în preajma localităţilor Aluniş şi Nucu – aici pereţii de gresie şi calcar au permis săparea mai multor chilii în stâncă. La Aluniş se găsesc o o biserică săpată în gresie şi trei chilii, iar la Nucu o peşteră cu desene din diverse perioade istorice şi numeroase chilii. Perioada acestora: secolele III – IV d. Chr, unele poate chiar din VI – IV î.Chr.

Celebre în zonă sunt Peştera lui Iosif, Gura Tătarilor, Fundătura, Agatonul Nou, Agatonul Vechi, Uşa Pietrei şi Piatra Îngăurită. Faimoasă este şi chilia lui Dionisie, unul dintre cei mai renumiţi sihaştii din zonă, cunoscut şi sub numele de Dionisie Torcătorul, căci îşi câştiga existenţa din torsul lânii. A trăit treizeci de ani într-o chilie săpată în stâncă, la care se ajungea doar cu o scară de lemn, fiind la patru metri deasupra solului.

Mănăstirea Nămăieşti

O altă biserică săpată integral în stâncă (la  1547), situată la câţiva kilometri de Câmpulung Muscel – la altitudinea de 765 metri. Aici se află o icoană făcătoare de minuni, ea fiind de altfel şi motivul înfiinţării acestei biserici. Legenda spune că este una dintre cele doisprezece icoane realizate de Sf. Evanghelist Luca după înfăţişarea reală a Maicii Domnului şi că trei ciobani au visat grota în care o vor găsi, loc în care au şi construit biserica. Se zice că icoana a fost adusă în aceste locuri chiar de Apostolul Andrei care a crezut că în grotă trăieşte un slujitor al zeului Zamolxe (pe care dorea să-l creştineze), însă văzând că nu este nimeni a spus celor cu care călătorea: Nemo est (nu este nimeni), cuvinte din care a derivat ulterior numele localităţii – Nămăieşti.

Peştera Colţul Chiliilor

Este o peşteră-altar, aflată în apropiere de Zărneşti, judeţul Braşov. Lungă de aproximativ 15 m., foarte afumată datorită numeroaselor slujbe religioase care se ţineau aici şi, foarte interesant, considerat ca loc de rugăciune cu puteri speciale asupra apelor, aici venind cei ce doreau să oprească sau să pornească ploile (în caz de inundaţii sau de secetă), sau cei ce săpau fântâni…

Cetăţuia lui Negru Vodă

Aflată la 25 de km. de Câmpulung Muscel, este o veche biserică stăpată în stâncă ce continuă un vechi schit medieval amplasat la rândul său pe locul unui străvechi templu geto-dacic. Se spune că biserica a fost înfiinţată în timpul domniei lui Negru Vodă şi că acesta venea aici adesea împreună cu soţia sa, pentru a se ruga (de unde şi numele lăcaşului). În acest loc se pare că a existat un punct de strajă pe vremea dacilor, de unde şi numeroasele unelte şi arme din acea perioadă găsite în zonă, ca şi descoperirea unui sanctuar dac cu o stelă solară. Biserica se află într-o peşteră naturală, în care este şi un izvor despre care se spune că are proprietăţi miraculoase, unul dintre hramurile lăcaşului de cult fiind de altfel chiar Izvorul Tămăduirii.

Schitul Pahomie

Situată în judeţul Vâlcea, la Băile Olăneşti, este o bisericuţă agăţată de o stâncă înaltă. Legenda spune că a fost înfiinţată de călugărul Pahomie (vel stolnicul Popa Postelnicu) împreună cu haiducul Sava – cei doi propunându-şi să ridice un altar sub stânca de calcar de lângă Izvorul Frumos, în pustietatea muntelui Buila. A rezultat o biserică acoperită în proporţie de 70% de stâncă, compusă doar din altar şi naos.

Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul

Cunoscută şi sub numele de Peştera Lilieciilor, este o peşteră naturală de aproximativ 250 de m., situată la 12 km. de oraşul Horezu. Înăuntru acesteia se află o bisericuţă cioplită partial în piatră şi o capelă. Aici se adăposteau pe timpuri de jafuri şi invazii moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, dar şi obiectele de pret ale Mănăstirii Bistriţa sau chiar averile domnitorului.

Şinca Veche

Cunoscut în special ca Templul Ursitelor, se bănuieşte că are o vechime de aproximativ 7000 de ani şi că ar fi fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie căreia îi aparţine Templul Alb din Insula Şerpilor. Aflat la 50 de km. de Braşov, este un lăcaş de cult despre care se spune că are un tunel sectret de comunicare cu Cetatea Râşnovului. Numele vine de la credinţa conform căreia în acest loc se îndeplinesc dorinţele celor care vin să se roage, dar şi de la ritualul aruncării de către tineri a unei roţii din paie (căreia i se dă foc) pe dealul pe care se află schitul, sperând astfel că îşi vor afla ursita şi se vor căsători până la sfârşitul anului.  Se mai spune şi că are puteri paranormale, mai ales că în niciuna dintre încăperi nu apare semnul crucii, în schimb sunt simboluri şi sculpturi ciudate (care amintesc de steaua lui David sau chiar Yin şi Yang). Cu toate acestea, schitul a fost folosit ca loc de refugiu şi de rugăciune de către călugării ardeleni hăituiţi pentru a trece la catolicism (în 1700).

Surse foto: Wikipedia; Arhiepiscopia Argesului si Muscelului

Popularity: 2% [?]