Îi promisesem Loredanei acum vreo câteva luni (să rotunjim la jumătate de an ca să fie mai simplu) că am sa scriu un articol despre fenomenul de “burnout”. La vremea respectivă credeam că voi scrie un articol plecând de la o carte pe care o citisem. Între timp mi-am dat seama că de fapt eu eram cea “arsă” ca să nu spun “prăjită” aşa că după mai bine de şase luni mă pot ţine de cuvânt. Şi în loc de un articol livresc bazat pe ceva ce am citit scriu unul bazat pe experienţa trăită.
Teremenul de “burnout” pleacă tot din zona anglo-saxonă, că doar ei ataşează câte o etichetă pentru orice problemă şi de multe ori şi câte o problemă pentru orice termen.
Româneşte ar însemna epuizare, dar nu genul de epuizare care trece cu un weekend plăcut, cu un duş, un ceai şi un pui de somn sau o partidă de sex. E vorba de epuizarea cronică, de sastisire deplină, totală si iremediabilă. O epuizare la limita patologicului.
Poate fi provocată de serviciul tău, de relaţia cu partenerul, de relaţia cu părinţii, casa…Şi ca orice patologie are simptome. Oboseală, dureri de cap nesfârşite, senzaţie de greaţă, crize de plâns aparent fără niciun rost.
Problema la burnout este că din punct de vedere logic, raţional, cartezian, nimic nu te susţine în decizia ta de a schimba situaţia. De aceea îi şi spune fenomen de supraadapatare. Faci mereu eforturi de a te plia pe un mediu care nu-ţi este favorabil. Asta după ce reuşeşti să stabileşti care e problema. Ceea ce fie vorba între noi, e dificil.
De exemplu în cazul meu. Deşi suntem în plină criză financiară, sunt singurul susţinător al familiei, aveam un salariu bun, un program bun, colegi plăcuţi, munca devenise un chin. Tot ceea ce înainte îmi plăcuse devenise o corvoadă. Mă durea capul, îmi era greaţă şi nu puteam scăpa de oboseală orice aş fi făcut. Vineri seara eram în al noualea cer că e sfârşitul de săptămână. Luni dimineaţa eram ruptă, obosită, deprimată şi cu dorinţa de a mă călca o maşină.
Mi-am dat seama că nu e normal să trăiesc cinci zile din săptămână doar aşteptându-le pe cele 2 libere. Dar cum să iei aşa o decizie? Nu aveam nimic pus deoparte, nicio rezervă. Şi totuşi îmi era clar că trebuie să mă opresc. Şi m-am oprit. Cu părere de rău. Am lucrat aproape patru ani cu acei oameni, m-au ajutat de multe ori, m-au susţinut, m-au înţeles, nu e uşor să te rupi. Dar câteodată chiar nu ai încotro.
Îmi dau seama că dacă fenomenul de burnout apare în relaţia de cuplu, lucrurile sunt mult mai greu de rezolvat. Dar întotdeuna există soluţii. În avion suntem învăţaţi să ne punem întâi nouă masca şi abia apoi pe a celuilalt. Ca să-i poţi susţine pe cei dragi în primul rând trebuie să te ţii tu bine pe picioare.
Sigur că o decizie de genul acesta nu e uşor de luat. Trebuie în primul rând să identifici bine problema. Nu e normal să schimbi un loc de munca fiindcă nu-ţi place un om. Atunci e clar că altundeva e problema.
Dar atunci când totul pare perfect iar ţie ti-e din ce în ce mai rău, înainte de a te pripi să tragi concluzii catastrofale şi să te gândeşti la tot ce poate fi mai groaznic, întreabă-te daca nu cumva e cazul să faci o schimbare în viaţa ta.
Nouă în general ne e frică de schimbări. Este o comoditate. Stăm pe pilot automat şi lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi. Dar oare asta e ideea? Să toleram cu greu cinci zile lucrătoare în speranţa ca vor veni şi alea doua în care vom fi liberi?
Să ai un serviciu trebuie să însemne că te duci să faci ceva ce-ţi place, unde îţi place, cu oameni care-ţi plac. Sigur, nu la modul total, ideal ci în linii generale. Să te duci cu plăcere, să saluţi cu bucurie nişte feţe prietenoase şi mai ales să faci o muncă plăcută. În utilitatea căreia crezi. E păcat să te duci la serviciu doar pentru bani…
Toţi workaholicii din România, dintre care prima sunt eu, cred că ar trebui să nu uite că viaţa înseamnă mai mult decât muncă, progres profesional, urcarea scării ierarhice…Şi să nu aşteptăm o zi din viitor când vom începe să trăim.
PS Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre acest simptom al supraadaptării puteţi citi şi recenzia pe care am scris-o cărţii lui Doucet, care de altfel mi-a revelat tema.
Ivona Boitan lucrează din 2000 în publicitate şi media. Între timp a publicat şi trei romane – Cu sânge rece şi albastru, Hoţii de timp şi recent Negru de fum.
Popularity: 3% [?]
Doamne, ce bine inteleg. Si imi amintesc cat de socata am ramas cand un manager de succes a spus intr-un interviu “daca visezi sa intri in coma ca sa te odihnesti si tu putin, atunci e clar ceva in neregula” pentru ca exact asa gandeam si eu. Si crede-ma ca imi iubesc jobul, ma duc cu cea mai mare placere (dupa sarbatori, nu stiam cum sa revin cat mai repede la munca), nu ma extenuez muncind. Imi place si ce fac in rest, cu blogul, cu traducerile, imi place sa petrec timp cu copilul. Dar timp cu mine nu mai petrec aproape deloc, decat cele 10 minute cat imi ia sa ajung de la metrou acasa si retur. Atunci sunt singura cu mine. In rest, nu.
Laura Frunza´s last [type] ..Afaceri de succes – de la mediul virtual la cel fizic 1
Din pacate ai dreptate, multi dintre noi se duc la serivici pentru bani. Chiar daca avem un job care ne place, dar din terte motive asteptam acele 2 zile sa fim liberi asta nu inseamna ca suntem fericiti la locul de munca.
Burnout-ul de care vorbesti tu poate aparea din mai multe motive. Ideal ar fi sa avem – daca se poate – fiecare business-ul lui si lucram cand vrem, cum vrem si cu cine vrem. din pacate acest lucru nu este posibil.
Ideea de a schimba ceva in viata ta nu este intotdeauna o idee foarte fiabila.
Laura, in cazul tau cred ca nu se poate vorbi inca de burnout. Ai probleme de suprasolicitare nu supraadaptare. Faptul ca spui ca dupa sarbatori abia asteptai sa te intorci la serviciu, ca iti place tot ceea ce faci etc dovedeste ca te afli intr-o pozitie buna. Daca iti reorganizezi putin activitatile si faci o prioritizare vei gasi timp si pentru tine. La burnout simptomele sunt cat se poate de clare.Dureri de cap aproape tot timpul, senzatie de rau, greata, vome…ajungi sa crezi ca ai ceva cu adevarat grav si abia dupa ce schimbi mediul iti dai seama ca de fapt erai intr-un mediu nepropice tie si ca faceai eforturi foarte mari ca sa te mulezi pe el.
ivona´s last [type] ..Curs intensiv de limba romana