Calea e individuală… constiinţa e comună
N-aţi venit aici să întelegeţi sensul vieţii, n-aţi venit aici să vă agăţaţi de carne prin iubire, n-aţi venit aici să creaţi realităţi care să vă domesticească uitarea, aţi venit aici să vă epuizaţi penitenţa şi crucea, aţi venit aici să înnobilaţi o singură Conştiinţă – un singur Om!
…e rândul meu să uit!
Dacă hoinăriţi pe străzi şi aveţi timp să priviţi ce e în jurul vostru, o să vedeţi o lume care în zbuciumul ei merge fără direcţie: bătrâni, copii, tineri cenuşii verzi, kaki, parfumaţi sau îmbibaţi în praf şi putrefacţie!
Bănci, lacuri, râuri, marea, muntele, parcuri, pub-uri, cluburi, săli de teatru, circuri, ceremonii, concursuri… toate adună omul şi-l trec prin temporalitate, întâi copil agăţat de mâini, apoi mâini agăţate de alte mâini, sau mâini părăsind alte mâini, iar in final omul odihnindu-se: pe o bancă, sau la un colţ de stradă cerşind, pe coasta muntoasă, sau atârnând într-o barcă cu pălăria pescarului protejându-l, autentificându-i trecerea.
Viaţa – penitenţă, amintire, lecţie, epuizare, legătură, continuitate, blocaj, deviere, sau şansă?
La sfârşit ridici ochii de pe bancă, sau din ultimul loc de odihnă, cucereşti un punct, îl cuprinzi, desfăşori o întreagă poveste propriului spectacol ocular şi îţi iei rămas bun.
Omul şi lacrima – se vaită, ascunde, îngenunchiază, victimizează, trăieşte prin comparaţie, adulmecă, rumegă, îngurgitează şi aşteaptă, sau se resemnează.
Zâmbetul şi forfota – omul trece, miroase, observă, gustă, nu înţelege, aleargă, se ascunde, sau ia totul ca atare.
Ne găsim cu un camarad de drumeţie, cină sau poker şi încununăm nevoia defulării la început despre lume şi viaţa apoi personalizăm totul dând creaţiei – kitschul perfect, cât să nu trecem neobservaţi, nemângâiaţi, neatinşi, neînţeleşi.
Vrem iubire, înţelegere, atenţie, încredere, încurajare, putere, eroi, control.
Avem nevoie de El sau de Ea, de cunoaştere şi adevăr.
Scriem cărţi, filosofii pe pânză, sau în rocă, inovăm, surprindem, genializăm, augmentăm, ne vrem a fi arătaţi, văzuţi, apreciaţi, lăudaţi, răsplătiţi, impresionaţi, doriţi, avuţi, iertaţi.
Toate astea într-un timp foarte scurt, numit: Viaţă!
Nu există specie ca noi să nu râvnească la cel puţin unul din cele amintite mai sus. În toată schimnicia lor, cei fugiţi, respinşi sau inadaptaţi strigă, urlă, îngroapă în ei prin căutarea lăuntricului si nevăzutului- dorinţa de a le avea pe toate.
Copiii – facem copii, să ne crească mari pe noi… cei ce vom ajunge copii, să ne realizeze ei ce am eşuat noi, să ne ţina de urât, să ne ducă originea mai departe, să ne încậnte ca nişte mici clowni urechile egoiste întemniţate cu frică.
Trecem… în fiecare secundă, cu fiecare minut şi uităm pentru ce am venit aici. Atâta zbucium , chin, nesomn şi durere… pentru ce omule?
De ce nu priveşti în jurul tău, că toţi trec prin ceea ce treci tu.
De ce nu apropii celelalte planuri, de ce nu le combini într-o matrice perfectă, de ce nu le simţi cu tine prin însuşi simţul propriu?
E atật de simplu să-i priveşti, să-i vezi cum se leagănă în bătaia aceleiaşi sonorităţi, drame, negăsiri, uitări, resemnări…
De ce nu eşti atent la tine însuţi într-atât să poţi îngemăna lumea aia de lângă tine cu cea din sufletul tău.
Doare necuprinderea, nedirecţia, nonsensul, amăgirea, iluzia, minciuna, doare tot în noi… dar nimeni nu recunoaşte asta în faţa celuilalt.
Fugim unii de alţii, călcăm unii peste alţii, cu frică şi neajuns, ne strivim şi ne ucidem fiara din noi prin altă fiară…. un cerc ideal pentru o rotaţie de miliarde de ani în care specia asta a fragmentat pământul, l-a ameţit, distrus… şi pentru ce? Pentru întrebările lui pertinente: Cine sunt eu? De ce am ales lumea asta? De ce eu?
Vorbiţi de haos, definiţi lumii haosul şi i-l daţi moştenire, dar cum oare puteţi vorbi de haos, dacă sunteţi haos? Sau mai degrabă cum să crezi că există un haos, dacă-l identifici din afara ta?
De ce vorbiţi de iubire, când în voi nu vă recunoaşteţi sursa ei?
De ce vorbiţi de înţelegere, când din voi nu pricepeţi nimic?
De ce vorbiţi de cunoaştere, când tot ce aţi cunoscut a fost propriul vostru chin spre a cunoaşte ceva?
De ce vorbiţi de credinţă, cậnd “boul” din stậâncă…. în lumea “de azi” – trage la jug?
De ce vorbiţi de pace, când duceţi războaie şi nicidecum în voi înşivă?
De ce vorbiţi de iertare, când v-aţi iertat deja în lumea aleasă?
De ce vorbiţi de moarte, cậnd nici nu v-aţi născut încă?
De ce vorbiţi de adevăr, cậnd nu vă acceptaţi minciuna întâi?
De ce atâta căutare Omule… când în voi e răspunsul şi pentru el dansaţi în cerc “uitarea” în infinite lumi şi reveniri!
Opriţi-vă!
N-aţi obosit să nu vă găsiţi locul aici, nu vă dor genunchii de atâta smerenie falsă?
Opriţi-vă şi priviţi în jur… ei… cei ce trec pe lângă voi, sunteţi voi înşivă: Ascultaţi-vă, priviţi-vă, atingeţi-vă, îmbrăţişaţi-vă, iubiţi-vă şi treziţi-vă!
Tot zbuciumul ăsta în van v-a întemniţat aici, iar singura voastră scăpare e prin: Om!
Ajungeţi la Om, acceptaţi-l, iubiţi-l şi plecaţi de aici în lumea voastră… acolo unde nevoia e înlocuită de iubire, iar în iubire nu va exista niciodată: – ÎMI PARE RĂU – pentru că Iubirea e însăşi Conştiinţa care v-a adus aici spre regăsire!
Materialul este un fragment in exclusivitate din romanul dumnezeu e simplu… de ce-l faci dumnezei.
Despre autor:
Mihaela Moraru alias Maya (n.18 iunie 1978, Brăila) este autoarea filosofiei pestriţe “dumnezeu e simplu… de ce-l faci dumnezei”.
Popularity: 7% [?]
Oct 20th, 2009 at 5:54 pm
Suntem singuri dar impreuna? Si… ce conteaza cel mai mult pentru noi vs. ce ar trebui sa aiba cea mai mare importanta? Iti multumim, Maya, pentru acest fragment interesant care ridica iata multe semne de intrebare si ofera perspective multiple de analiza.
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Calea e individuală… constiinţa e comună =-.
Oct 20th, 2009 at 8:14 pm
incitant si frumos totodata . am un singur raspuns: http://mihaistanescu.wordpress.com/2009/10/20/my-deepest-self
Oct 20th, 2009 at 11:06 pm
Mda… In seara asta am avut, dupa multa vreme, un soc. Un soc destul de puternic, deoarece in acest “mirific spatiu” in care ne ducem efemera si, poate, prea intunecata existenta mai exista oameni care vad dincolo de aparente, dincolo de prea frumoasele ambalaje cu care suntem impresurati in permanenta si care ascund in marea majoritate a cazurilor doar… nimicuri (incerc sa fiu diplomat, am o profa buna da’ materialul clientului e cam prost) si care scot la iveala acele adevaruri de care cu totii fugim. Fugim sau, mai rau, refuzam sa le vedem – pentru ca poti sa fugi stiind de ce anume te indepartezi sau poti sa nu fugi si sa ignori realitatea. (Eu prefer persoanele din prima categorie, daca e sa aleg intre astia).
Desigur, putem sa nu fugim si sa acceptam realitatea. Sa o vedem. Sa incercam sa o schimbam. E nevoie de mult curaj si de sinceritate in primul rand fata de tine insuti, si nu pot decat sa-i multumesc Mayei pentru aceasta sclipire, aceasta “lumina de la capatul tunelului” care pentru unii poate fi farul locomotivei. Intelegerea mesajului transmis de tine, Maya, poate distruge un om nepregatit de adevar. Si, poate, e mai bine asa. Viata in minciuna este mai distructiva pentru cei din jur decat pentru cel ce o alege. Din pacate putini sunt cei ce aleg sa vada.
Multumesc pentru o seara deosebita, Maya!
.-= Ave´s last blog ..Renault Roadshow Bucuresti =-.
Oct 21st, 2009 at 12:53 am
Maya,
Te recitesc şi înţeleg atenţionarea dureroasă la conştiinţa comună,calea e individuală însă. Suntem singuri pe drumul nostru şi din când în când navigăm pe iluzii.Nu uităm nimic din toate astea, numai că uneori ne amăgim cu toate acele detalii nesemnificative.Le-ai înşirat,acele perle false.Şi vrem iubire cât cuprinde,dar iubirea e peste tot în jurul nostru, în natura în care stăm atât de puţin.
Maya,îţi străluceşte lacrima pe condei,iar vorbele tale au gust de vânt şi sare.Şi totuşi cursa noastră către himere,oricât de caraghioşi am fi, e plină de iubire. Nu ştiu,iubirea aceea lipsită de nevoi, îmi pare doar conştiinţa pură.Iubirea omenească e presărată cu “îmi pare rău!” Oare nu prin asta devine mai sublimă? Universul e împărăţia contrariilor care se răsfaţă pe acea balanţă nevăzută.
.-= catia maxim´s last blog ..O poezie? =-.
Oct 21st, 2009 at 1:30 am
Buna seara dragii mei,
Mai nou mi s-a spus…Maya trebuie sa multumesti oamenilor care te citesc.
Stau eu si ma gandesc asa, de ce trebuie sa existe in tot ce simtim un troc?
Mesajul este doar un portal care ne reflecta in miile de oglinzi trezirea, sau adormirea noastra.
Cum as putea sa multumesc acelui portal, cand eu sunt cea care a ales sa se intoarca cu fata spre sine si sa se recunoasca.
Spunea cineva, “ce ati fi voi fara mine, dar eu fara voi”…cum as putea sa va multumesc eu voua… daca eu mie insami nu-mi sunt?
Si ca sa nu lungesc apologia, am sa incep cu scumpa mea Catia, pe care am intalnit-o deloc intamplator asta viata si pe care o regasesc cu acelasi vulcan de iubire si cautare.
Draga mea Catia,
Constiinta pura e in noi toti…in cei cu nevoi si dureri si macinari si intrebari si cautari…
Universul scumpa mea, e dincolo de capacitatea noastra de cuprindere. Pana la Univers suntem noi…aceste faramite din constiinta comuna care orbecaie inca la fuziune si intregire.
Eu vorbesc de acceptare a ceea ce suntem noi inca in aceasta lume materiala si plina de neajunsuri noua.
Loredana,
Cum sa fim singuri cand suntem impreuna?
Nu poti hrani egal cu aceeasi lingura, 2 guri:)
Dar poti aduce inca o persoana pentru a hrani cealalata gura:)
Singuratatea e o frica inoculata de sistem, despre care o sa scriu in alt articol.
Mihai,
Tie ti-am multumit deja pe blog-ul pe care l-ai expus.
Nu cred ca mai e nevoie de cuvinte itnre noi 2
Dar nu intamplator am ajuns la Ave la sfarsit:)
Si pentru ca iata ma simt “acasa” mi-a descretit fruntea acest om si m-a facut sa simt cu speranta ca inca nu vorbesc singura:)
Ave,
Iti multumesc din suflet ca ai dat un semn si ca efortul meu de a raspandi ce deja multi au uitat sa trezeasca in ei insisi… tu ai reusit de fapt sa imi dai avant spre a merge mai departe.
Stii vb aia: ” Din 1000 de capete care l-au ascultat pe iisus vorbind, daca unul singur a auzit… lumea mai are o sansa”
Nu ma compar cu un asa Mahatma casa trezesc revolte pe aici, dar consider ca valorile si gradele nu-s in masura mea sa le discern:)
Nu ma simt foarte bine, ma sustine o febra de ceva zile, am sa raspund totusi la toti in egala masura, am sa o fac cand simt sa o fac, dar am vrut doar sa punctez atat:
Un mesaj e daruire… o replica la acel mesaj inseamna implicare!
Nu trebuie sa existe un troc al sentimentelor cand exista deja empatia lor!
Va pup pe toti si va astept cu mai multa implicare la tot ce am sa sharuiesc cu voi aici,
Maya
Oct 21st, 2009 at 10:17 am
Maya, nu e vorba de “a trezi revolte”. Si nici de a fi o Gandhi – eventual te pot compara cu Osho, sau cu Krishnamurti.
Revolta ar trebui sa se trezeasca individual, in fiecare dintre noi. Revolta in fata a tot ceea ce ne tine inapoi de la conditia de OM, practic inapoi de la evolutie. Cum foarte bine spune si Catia, navigam pe iluzii. Si vine ACEL moment din viata cand privim in urma si ne intrebam: de fapt, ce am facut aici? Stiu, poate par egoist, dar ceea ce conteaza ATUNCI este doar ceea ce iei cu tine “dincolo” – si prea putini inteleg ca nu iau absolut nimic in afara de ceea ce este deja cu ei, in ei. Iar pana atunci tot “mediul social” te indeamna sa cauti… oriunde, numai inauntrul tau nu.
Sa privim asadar inauntrul nostru. Cati dintre voi se bucura de ceea ce vad acolo? Eu unul inca sunt speriat de cat intuneric si cata furtuna e acolo – si, o spun cu mana pe inima, nu sunt un individ extrem de agitat, cu viata asa-zis “activa”. Si imi place linistea…
.-= Ave´s last blog ..Renault Roadshow Bucuresti =-.
Oct 21st, 2009 at 11:14 am
Maya,
Ştim cât de infimi suntem în Universul şi el infim al altor Universuri.Îmi simt micimea, căderile-asumate şi asta-mi dă o parte din zâmbetul cotidian,căci oare ce mai contează că “am” sau nu “am”, de vreme ce SUNT? Şi da, şi eu cred că nu ne-am întâlnit de florile-mărului(respir puţin cu zâmbet!)şi-ţi spun/scriu din nou: să fii iubită şi să iubeşti până ce totul din tine se va transorma doar în iubire.Să nu mai simţi durere,să nu mai simţi frustrare,să fii doar zâmbet,chiar dacă hrănit cu durere,cu lacrimi…
.-= catia maxim´s last blog ..O poezie? =-.
Oct 21st, 2009 at 1:14 pm
Catia, Ave… de ce ma faceti sa scriu iar Q.E.D.?
Oare nu am fost clara?
Si daca n-am fost…de ce mi raspundeti cu aceleasi cu vinte cu care deja v-am raspuns eu?
Si Ave… sincer, nu poti compara un Osho cu mine si nici invers, pt ca acolo e o singura constiinta ce curge prin noi toti… chiar si prin Iisus… indiferent de prejudecatile vizuale sau olfactive:)
Cat despre ce durere simt eu Catia… nu stiu cati o simt, dar suna cam asa:
Ca-i simt, ca-i vad si ca-i petrec!
Pe curand.
Oct 21st, 2009 at 3:13 pm
…Pentru că,vezi,tu Maya,câte cuvinte curg pentru a ajunge la ceva…comun?
Să te faci cât mai curând sănătoasă!
.-= catia maxim´s last blog ..O poezie? =-.