Capcanele comunicării
Primul articol semnat de noul membru al CdT Gentlemen’s Club, Cassiel
La dracu’ cu Holywood-ul! Pe bune. Prea multe filme romantice şi usor hazlii ne-au transformat încet într-o generaţie de instabili sau inaccesibili emoţional. Prea multe poveşti cu prinţi şi prinţese ce trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi având girul unei prime priviri pline de patos. Sunt doar poveşti de box-office ce vând vise şi nu realitate.
Realitatea este mult mai complexă, mai dură şi se instalează după ce stolul de fluturaşi din stomac îşi ia zborul. Cine e tâmpit să caute defecte la noul partener? Nimeni. Eşti îndrăgostit(ă) şi tot ce îţi doreşti este să “consumi” doze cât mai mari din aspectele pozitive ale celuilalt.
Dar totul are o limită. Există un număr finit de aspecte pozitive, iar ignoranţa primelor momente se şterge cu timpul, balanţa începe să se încline odată cu apariţia primelor “defecte” sesizate. Acum se instaurează realitatea unei relaţii.
Da, ştiu ce ai de gând să spui: “Dacă iubeşti, accepţi cu bune şi rele”. Ei bine, nu-i aşa. “Cine mă vrea, mă place aşa” este doar un banal refren de piesă pop de mâna a 3-a. Oricât am încerca să mizăm totul pe cartea altruismului partenerului în dragoste, el va plusa întotdeauna cu doza de egoism. Problema reală intervine în momentul în care ambii parteneri aruncă în joc cartea egoismului, momentul în care fiecare are aşteptări, însă nimeni nu are soluţii. Cumulul de aşteptări neîmplinite duce la acumularea de frustrări. Ea nu face “A”, dar se aşteaptă la “B”. El se aşteaptă la “A”, dar nu oferă “B”. Într-un prim pas, fiecare renunţă la “A” şi “B”, căutând să obţină măcar un “C” sau “D”. Totuşi, frustrarea neîmplinirii primului pas îi face pe ambii parteneri să devină şi mai puţin toleranţi în a oferi celuilalt ceea ce are nevoie. Astfel, jocul continuă până la epuizarea alfabetului, până în clipa în care fiecare dintre cei doi va pune semnul plus între cele aşteptate, le va însuma şi va ajunge la concluzia că rezultatul este ZERO.
Suntem egoişti prin natura noastră. Suntem egoişti în ceea ce priveşte aşteptările noastre. Şi nu e un lucru rău. E normal să ne dorim fericirea, în cea mai bună formă a ei. Ce nu este normal este faptul că egoismul cererii nu este suficient de des contrabalansat de altruismul ofertei.
Prea des ne aşteptăm la ceva fără a oferi nimic în schimb, sau în ideea că dacă vom primi, atunci vom oferi şi noi ceva în schimb. Oricât am nega lucrul acesta, fie că e dragoste sau business, relaţiile au aceleaşi reguli de bază. O mână întinsă are mai multe şanse să fie strânsă decât o mână ţinută reticent la spate, sau braţele împreunate la piept. Pentru a câştiga, trebuie să oferi. Fii altruist în ceea ce oferi pentru a încuraja un răspuns pe măsură din partea partenerului.
Şi nu uita că tot acest joc de-a cererea şi oferta se bazează pe comunicare. Lasă dracului la o parte temerile, inhbiţiile şi alte gânduri negre. Ce, te aştepţi ca asta să fie o relaţie de scurtă durată? Dacă da, ar trebui să nu ai pretenţii. Dacă vrei ceva pe termen lung, învaţă să comunici fără bariere cu partenerul tău. Cel mai probabil nu va putea să îţi ofere chiar totul, dar e cel puţin un exerciţiu de încredere prin expunerea adevăratei tale naturi.
Între doi parteneri în adevăratul sens al cuvantului nu există conceptul de “sunt lucruri pe care doar eu trebuie să le ştiu”. Prea multe lucruri pe care trebuie să le cunoşti doar tu, vor duce la o relaţie bazată pe false identităţi, şi cum “minciuna are picioare scurte”, va veni inevitabil clipa în care adevărata identitate îşi va face loc aducând cu sine frustrările acumulate de-a lungul timpului.
Ai încredere în partenerul tău, sau măcar acordă-i prezumţia de partener la bine şi la rău. Dacă răspunsul lui la încercările de comunicare va fi negativ, sau mai rău, le va ignora, nu ai pierdut nimic. Caz în care e mai bine să afli asta de la început, decât după ce ai pus un inel pe deget, după cum ne învaţă Beyonce, şi eventual mai ai şi 2 gemeni, rezultat al aşteptărilor nerealiste pe care ţi le-ai creat.
Comunică. Întreabă şi apoi răspunde. Oferă şi apoi aşteaptă-te să primeşti. A cere înseamnă a pune o presiune inutilă pe relaţia ta. Fii calm, răbdător şi explică-i celuilalt care sunt lucrurile de care ai nevoie, dar nu-l forţa să ţi le ofere. Fă-l să simtă ca are nevoie să ţi le ofere.
Fiecare zi într-o relaţie este ca un film cu Indiana Jones. În fiecare zi trebuie să evităm capcanele comunicării pentru a pune mâna pe comoară. Eşti în stare să o faci?
Despre autor
Cassiel
Încerc. Greşesc. Mă ridic şi încerc din nou. Greşesc din nou, dar mă ridic şi iar încerc. Nu e important să încerci. Important este să încerci până când reuşeşti!
Popularity: 10% [?]
Oct 9th, 2009 at 11:31 am
Multa lume ar avea o groaza de invatat din ce scrie aici. Pacat insa ca nimeni nu va baga la cap
Oct 9th, 2009 at 11:36 am
@orsoo: might be
Oricum, asta e adevarat, din punctul meu de vedere, chiar 100%, dar e super greu sa iasa asa in realitate. Adica, mi se pare ca ai nevoie de super multa stapanire de sine, exerciciu de altruism, exercitiu de empatie…ce mai vrei tu, ca sa mearga. In rest, depinde de noroc, de bad/good timing sau, de ce nu, ca sa intorc si cealalta fata, de cat de bine se “sincronizeaza” cei doi. Pentru ca pur si simplu, daca unul e mai nervos, dar celalalt mai relaxat, al doilea sta mai bine cu nervii, are mai multe sanse sa-l inteleaga pe primul. Alta data, se invarte roata. Poate fi noroc, sincronizare, charm, sau poate ca asta e, defapt, acea INTELEGERE si COMUNICARE. Cand e unul mai tare, il ajuta si pe celalalt, cand celalalt are probleme, e inteles de primul.
True, mai putin egoism si mai putina mandrie. Eu sunt prima care trebuie sa invete sa micsoreze aste doua chestii in comportamentul propriu.
.-= Cristina´s last blog ..dileme existentiale =-.
Oct 9th, 2009 at 11:40 am
Ooorsoo, poate invata totusi
Zic eu ca, daca tinem neaparat, mai invatam din cand in cand din greseli.
Ce-i drept, la cum vad ca se intampla lucrurile in jurul meu, incep sa cred ca multi considera ca e mai usor sa lasi o relatie sa moara decat sa ai curajul sa comunici deschis. Ne temem prea mult ca noi, cei reali, suntem inacceptabili.
Cat despre cine ma vrea, ma place asa, e un semn de egoism si chiar ingoranta pe de o parte, pe de alta parte o declaratie uneori. Credem ca am facut prea multe compromisuri, ca am avut prea multa incredere, ca am fost diplomati, ajungand sa mergem pe varfuri intr-o relatie, asa ca urmatoare trebuie sa fie altfel. Sa fim noi, cei adevarati. Doar ca o dam in alta extrema, devenind noi cei intoleranti, inaccesibili si inabordabili. Avem pretentii si nu mai oferim nimic la schimb.
Cassiel, multumim, atat pentru ca ai scris articolul, cat si pentru subiectul ales.
.-= Alina Popescu´s last blog ..Capcanele comunicării =-.
Oct 9th, 2009 at 12:03 pm
Cristina, in primul rand ai nevoie doar de vointa. Stapanirea de sine, empatia, astea se antreneaza in timp, in relatie.
De ce spun ca e nevoie de vointa, pentru ca de cele mai multe ori, indivizii din cuplu nu gasesc in ei taria necesara sa initieze conversatia, de teama ca se vor lovi de un perete de ignoranta, de teama ca vor fi judecati, de teama de a nu speria partenerul, de teama ca vor produce rupturi in relatie. DE TEAMA.
Women need to grow a pair of balls and men need larger ones. Daca lasitatea se manifesta inca de la primul pas, cel al initierii unei conversatii, cum se va manifesta mai tarziu? Cum altfel decat dezertand de pe “frontul de razboi”. Caci la asta se va ajunge fara comunicare, la un razboi… rece.
Oct 9th, 2009 at 12:12 pm
Nu ma refeream la persoanele de fata … era o concluzie amara a unei prezentari amarui a realitatii crude … teama, sau ce-ar fi daca, ne roade pe toti. Am invatat de curand, ca nu doar in cazul amorului, cea mai buna solutie e sa treci podul cand ajungi la el.
Ce-ar fi daca podul are 2 scanduri rupte? Vedem atunci. Pana atunci, look out for number one, iar daca asta inseamna sa comunici, sa te exprimi, sa afli un punct de vedere diferit, nu ai nimic de pierdut. Tine de self esteem. Nu exista “ma iubeste asa cum sunt”.
Oct 9th, 2009 at 12:26 pm
Humm… Ai vazut Mexicanul?
Gluma la o parte, de acord, o relatie fara comunicare nu poate exista. Ar fi doar o aventura de-o noapte cu un necunoscut… in fiecare noapte. Dar prima parte mi se pare cumva rupta de discutia asta, tocmai pentru ca existenta unei comunicari eficiente (? nu-mi vine acum cuvantul) mi se pare imperativa.
Compromisurile insa sunt cu dus si intors. Si prea mult “altruism” strica, risti sa ajungi si asa la o falsa identitate, doar de dragul ei. E cum ai zis tu, un echilibru, cat/ce e fiecare dispus sa lase de la sine pana sa declare “diferente ireconciliabile”, simtindu-se in continuare la fel de bine in pielea sa. Dar chiar si in acest cel mai rau caz, tot e nevoie de comunicare, altfel se termina urat.
Oct 9th, 2009 at 5:22 pm
Cred ca lucrurile spuse aici – cel putin unul – pot fi nuantate. Ma gandesc la partea cu impartasitul – inclusiv al grijilor si greutatilor. Am avut client care a platit cu intarziere insa care in intarziere plecase cu sotia si familia la mare. Cand i-am vazut pe amandoi mi-am dat seama ca ea nu stia de problemele financiare – iar el mi-a confirmat ulterior ca nu ii poate spune pentru ca are un stil de a reactiona pe care prefera sa-l evite. Am mai intalnit astfel de relatii in care se omit anumite lucruri – nu unele care sa poata influenta semnificativ o relatie – din diverse motive.
Si-atunci ajungem cumva in zona omului: uneori alegerile se fac si in functie de celalalt, care poate chiar e acceptat si cu rele (apropo de exemplul de mai sus si de modul de reactie). Da, si eu cred in comunicare si impartasire si in oferire inainte de a primi (doar dupa fapta si rasplata zice un proverb) insa stiu si situatii si relatii de ani buni si in care oamenii sunt fericiti. Oameni care au facut alte alegeri.
Cum era: uneori sunt si nuante de gri.
Oct 9th, 2009 at 6:47 pm
Sunt una dintre persoanele care cred ca cei doi iubiti trebuie sa fie si prieteni, ceea ce inseamna sa si comunice
… Dar nu ma pot abtine sa observ ca ok, e clar ca e nevoie de comunicare si da, sunt convinsa ca mai toata lumea stie asta… cu alte cuvinte: avem boala, avem si reteta… cu dorinta, bunavointa si rabdare probabil ca mai toti incercam si logic ar trebui sa si reusim sa ne depasim egoismul si sa facem lucrurile sa mearga, nu??? Si totusi uite ca sunt atatea (enorm de multe) cupluri disfunctionale taman pe motive de comunicare… e ca o boala generala.
.-= Alina Fekete´s last blog ..O treime dintre mame ar prefera să nu lucreze =-.
Oct 12th, 2009 at 9:49 am
@Loredana: Ti se pare normal sa-ti fie teama de reactia partenerului in a-i spune ca familia ta sau afacerea trece printr-o perioada financiara proasta? Sorry, dar din punctul meu de vedere nu se incadreaza la “acceptarea partenerului cu bune si rele”.
@Alina Fekete: E o boala generala, corect. Si cred ca parte dintre aceste cupluri disfunctionale au plecat la drum cu o imagine gresita a ceea ce inseamna o relatie. Nu degeaba am folosit treaba cu povestile idilice pe post de introducere. De ani de zile ne este inoculata ideea ca tot ce au nevoie doi oameni pentru a trai fericiti pana la adanci batraneti este o prima privire plina de patos si subinteles. Nu e de ajuns. E doar un prim pas ce ar trebui sa conduca la descoperire, experiente, comunicare. Nu se intampla, din pacate.
Oct 12th, 2009 at 1:31 pm
Articolul e “insightful”, o relatie e un lucru al nabii de complicat, cu totii stim, devine si mai complicat dupa primii ani, culmea, cand ar trebui sa fie mai usor. Rabdarea se pare ca are si ea un sfarsit, cand doi nu sunt pe aceeasi lungime de unda.
“Pentru a câştiga, trebuie să oferi. Fii altruist în ceea ce oferi pentru a încuraja un răspuns pe măsură din partea partenerului.”
Dar ce te faci cand ai senzatia (intemeiata sau nu)ca oferi mult de tot si tanjesti cam des dupa ceea ce el nu ofera? Oricat ai pune in practica ideile de mai sus, e nevoie de doi ca sa valsezi.
Oct 12th, 2009 at 4:30 pm
@Beatrice: Ce faci cand simti (intemeiat) ca nu primesti? Incerci, o data, de doua ori de trei ori, dar dupa… Pleci. Fara remuscari. Cat nu e prea tarziu. Mai tarziu ajungi sa te simti ca dracu. Pleci si incerci din nou in alte circumstante. Mai bine cateva incercari esuate decat un esec urias cat o viata. Daca e neintemeiat si realizezi asta, atunci trebuie sa repari ceva in atitudinea ta sau asteptarile tale.
Oct 13th, 2009 at 11:15 am
Cassiel=armonie, balans si seninatate
Remarc ca pseudonimul nu este ales la intamplare
Multumim ca ne-ai reamintit ca trebuie sa oferim inainte de a cere.
este o provocare pentru noi toti aceasta modalitate de relationare.
Cassiel, tu ai reusit sa aplici in viata ta?
Oct 13th, 2009 at 11:31 am
@Adriana: Din pacate, concluziile articolului sunt trase din experiente personale. Invat, ca toti ceilalti din greseli si incerc sa le indrept pe parcurs aplicand constant ce invat. E un raspuns multumitor?
Oct 13th, 2009 at 11:40 am
eu as spune din fericire pentru ca ai invatat, nu din pacate.
se mai intampla sa nu invatam prea repede din greseli.
trebuie sa fie multumitor raspunsul sau sa fie sincer?!:)
Oct 13th, 2009 at 11:48 am
Adriana, e pacat ca trebuie sa ne lovim cu capul de pereti pentru a vedea mai clar. Asta am vrut sa spun cu acel “din pacate”.
In ce priveste sinceritatea raspunsului, asta vine din partea mea. Multumirea ar trebui (sau nu) sa se manifeste de partea ta, in cazul in care a fost un raspuns pe masura. Am intrebat deoarece stiu ca sexul frumos este dotat “din fabricatie” cu o curiozitate de tip felin pentru mai multe detalii.
Oct 13th, 2009 at 11:57 am
Chestia asta cu pragul de sus si iminentele cucuie e un pic stresanta! Te-ai astepta la mai mult de la niste oameni ce traiesc intr-o societate in care toate informatiile ne sunt atat de aproape.
Si imi aduc acum aminte de o discutie cu cineva, intr-un parc, in care am ajuns la concluzia ca din punct de vedere emotional, suntem putin disabled (suna mai bine decat handicapati). Nu prea invatam sa ne dezvoltam latura asta. Iar lectiile de la altii sunt uneori contradictorii si oricum nu stim in ce directie sa o luam. Isi mai aduce aminte cineva sfatul dat de mame: “barbatul nu trebuie sa te stie decat de la brau in jos”? Sper din suflet ca am inteles cu totii ca nu e cel mai bun sfat din lume
.-= Alina Popescu´s last blog ..Cum te loveşti (rău) când cazi pe gânduri =-.
Oct 13th, 2009 at 12:11 pm
si DA, raspunsul a fost multumitor pentru ca “aplici in mod constant ceea ce inveti”
Deci,avem dovada ca se poate si altfel
…asa suntem noi oamenii invatam din greseli, partea buna este ca INVATAM
Oct 13th, 2009 at 12:50 pm
@Alina: Degeaba exista informatie, daca informatie e denaturata la baza. Prea multa informare de tip Cosmopolitan, Unica, Joy si alte glossy-uri deformeaza perceptia realitatii.
In ce priveste “vorba mamei” (pentru mine e o noutate!), constat ca avem din ce in ce mai multe fete ascultatoare, la varste din ce in ce mai mici. Se lasa descoperite, ca asa a zis mama!
@Adriana: Desi practica ne omoara, nu era doar teorie. Multumesc de dialog!
Oct 15th, 2009 at 8:59 pm
Cassiel, ai dreptate, informatie e din plin, dar mare parte e deformata. Si aici vine partea dificila, informatia e usor de gasit (online, sfaturi de la parinti, experientele altora, experiente personale), ce e greu e sa o sortezi, sa te prinzi ce e relevant si ce actini sunt cele mai eficiente pentru tine si cel de langa tine. Oricum ar fi, fara comunicare, rar sa mearga ceva pana la capat. La un moment dat te prinzi ca imaginea celuilalt despre tine e distorsionata, ca nu are idee cine esti, si asta pentru ca ai fost zgarcit(a) cu informatiile, pentru ca asa a zis mama
.-= Alina Popescu´s last blog ..Zâna cea bună şi Zâna cea rea =-.