Cecilia Cuţescu-Storck – prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa

Un nou articol de Valentina Roman

Vara este anotimpul perfect în care se pot îmbina maiestuos dezvoltarea personală, cunoașterea și timpul liber. Este vremea ieșirilor cu prietenii, a activităților în aer liber, a concertelor și a evenimentelor culturale. Tocmai în cadrul unei expoziții mi-a fost dat să cunosc operele Ceciliei Cuțescu-Stork, iar acestea m-au provocat să aflu mai multe despre ea. Să trec dincolo de picturile decorative, de pastelurile grațioase sau de lucrările de un caracter narativ inconfundabil. Mi-am propus să descopăr povestea autorului, a doamnei remarcabile care le-a creat și despre care vreau să vă vorbesc astăzi: Cecilia Cuțescu-Stork.

“Arta pentru mine nu e o profesiune sau un meșteșug, e o nevoie lăuntrică de exprimare a sentimentelor… Pentru mine pictura n-a fost doar o vocație, ci o imensă, copleșitoare pasiune: pictam din bucurie, din instinct, așa cum cântă o pasăre, sau cum muncește o furnică” spunea aceasta plină de modestie.

Fiică a unui funcţionar de poştă, a urmat cursurile liceale la „Şcoala Centrală” din Bucureşti şi pictura, ca bursier al statului român, la Academia de Pictură din München, „Damenakademie”, la „Académie Julian” din Paris şi la École des Beaux Arts. În 1909 s-a căsătorit cu sculptorul Frederic Storck, fiul fondatorului şcolii de sculptură din România. Odată intrată în această familie, ea a preluat din meticulozitatea și consțiinciozitatea în lucru a soțului ei, cei doi reprezentând un tandem foarte valoros al artei românești. A fost desemnată să amenajeze secţia de artă plastică şi decorativă la Expoziţia de la Barcelona. I s-a propus să facă parte din juriul Salonului Oficial din Bucureşti. A fost prima femeie din România care a realizat pictură murală: holul Băncii Marmorosch-Blank, lucrările numite Industrie, agricultură şi comerţ şi Istoria negoţului român de la Academia de Ştiinţe Economice. A pictat sau desenat peisaje, portrete sau diverse nuduri pe care le-a tratat nu ca expresie a senzualității trupului feminin, ci ca spiritualitate. Dacă la începutul activității sale artista era atrasă mai ales de latura dureroasă a vieții, de aspectele pesimiste ale acesteia, cu trecerea timpului compozițiile au prins încredere și speranță. Din 1916, a devenit profesoară la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, fiind astfel prima femeie din Europa care a îndeplinit această funcție la o instituție de învățământ de stat, un fapt demn de mândrie pentru cultura românească. De asemenea, artista a deținut un rol importat în societate nu doar prin opera sa, ci și prin implicarea ca membru fondator al Asociaţiei pentru Emanciparea Politică şi Civilă a Femeilor din România: „Sunt măgulită când mi se admiră pictura, dar mă simt fericită atunci când am prilejul să constat că ea e admirată drept un produs, o creaţie a artelor româneşti. Atunci ştiu că am făcut ceva pentru patria mea şi mulţumirea îmi dă aripi să încerc mereu alte lucrări”.

În final, vă recomand cu mare drag o vizită la Muzeul Frederik și Cecilia Storck de pe strada Vasile Alecsandri, numărul 16 unde clădirea de un roșu pompeian vă așteaptă să își spună povestea. Ce poate fi mai frumos pe o ploaie caldă de vară decât o plimbare printre sculpturi din marmură, bronz şi lemn, picturi, grafică, numismatică şi opere de artă ale unor celebri pictori români de la începutul secolului XX?

Mai multe informaţii despre Cecilia Cuțescu – Storck puteţi citi în lucrarea lui Marin Mihalache, Cecilia Cuțescu – Storck, Editura Meridiane, București, 1969.

Sursa foto

Valentina Roman – Fire optimistă, organizată şi întreprinzătoare, am căutat întotdeauna să aduc un suflu nou în ceea ce fac şi să dovedesc încrederea pusă în mine. De aceea, proiectele în care am fost implicată au preluat o parte din dorinţa de a atinge perfecţiunea prin inovaţie şi responsabilitate faţă de partener. Îmi plac, şi caut să am aproape, oameni deschişi, veseli, creativi şi capabili să-şi comunice ideile într-o manieră elegantă şi plină de bun simţ. Ador să mă implic în cât mai multe proiecte, cărora le dăruiesc din timpul meu, iar pasiunile: filmele vechi, călătoriile şi poveştile Bucureştiului de altădată îmi sunt de mare ajutor, fiindu-mi şi sursă de inspiraţie. O notă a bunului gust şi a pragmatismului, într-o epocă în care detaliile par că nu mai contează. Îmi puteti citi jurnalul pe: http://valentina-roman.blogspot.com

În seria “Românce remarcabile” sunt prezentate
- Sarmiza Bilcescu – Prima femeie doctor în drept din lume
- Elena Caragiani-Stoenescu – Prima Aviatoare din România
- Iulia Hasdeu – figură marcantă a culturii noastre
- Maria Rosetti - prima femeie ziarist din România

Popularity: 3% [?]

8 Tweets

10 Responses to “Cecilia Cuţescu-Storck – prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa”

  1. Am trecut si eu pe langa muzeul Cutescu-Storck, devenit o prezenta revigoranta printre atatea cladiri uitate in darapanare in zona respectiva. Pentru ca m-a atras cladirea si aveam timp liber, am vrut sa intru sa-l vizitez, sa aflu si sa vad mai multe. Din pacate, nimerisem intr-o luni si, deci, era inchis, asa ca am renuntat. Acum, reintrand pe acest site dupa multa vreme, remarc povestea Valentinei. Pe mine m-a convins. Pe voi nu? Cum sa cunoastem altfel sufletul si povestea acestei femei? Ma bucura rubrica si astept sa vad ce alte femei ne mai ajutati sa descoperim.

  2. Iti multumim Nicoleta pentru aprecierile la adresa seriei Romance remarcabile. Asa cum spuneam in primul articol e o serie care a pornit in urma unei prezentari sosite pe e-mail, insa pentru care constat ca gasesc mereu nume interesante de adus in atentie. Si cel mai mult m-a bucurat ca si dintre cei care ne citesc sau care sunt chiar colaboratori ai revistei deja au fost interesati de aceasta rubrica – ultimele 2 articole din serie de pilda ii apartin Valentinei.

    Si mie mi-a placut articolul si mi s-a parut atat foarte bine scris si intr-adevar un material cu informatii interesante, utile si convinator prezentate. Poate ne vom nimeri intr-o vizita in aceeasi zi la casa memoriala – sunt multe astfel de locuri in tara noastra, case si castele si nu numai incarcate de istorie si amintind de oameni de exceptie.

    Multumim pentru aprecieri si te mai asteptam aici la Cenusa de Trandafir – atat pentru aceasta serie care mai are deja multe nume pe lista, cat si pentru alte articole.

  3. Cecilia Cuţescu-Storck – prima femeie prof univ în învăţământul de artă din Europa http://ow.ly/2aJLN un nou art de @valentina_roman

    This comment was originally posted on Twitter

  4. RT @cenusa: Cecilia Cuţescu-Storck – prima femeie prof univ în învăţământul de artă din Europa http://ow.ly/2aJLN un nou art de…

    This comment was originally posted on Twitter

  5. RT @alinafekete: RT @cenusa: Cecilia Cuţescu-Storck – prima femeie prof univ în învăţământul de artă din Europa http://ow.ly/2aJLN

    This comment was originally posted on Twitter

  6. Prima femeie profesor universitar in invatamantul de arta din Europa. Am scris in seria “Romance remarcabile” http://bit.ly/a1tRJD

    This comment was originally posted on Twitter

  7. RT @valentina_roman: Prima femeie profesor universitar in invatamantul de arta din Europa. Am scris in seria “Romance remarcabile” http://bit.ly/a1tRJD

    This comment was originally posted on Twitter

  8. RT @valentina_roman: Prima femeie profesor universitar in invatamantul de arta din Europa. Am scris in seria “Romance remarcabile” http://bit.ly/a1tRJD

    This comment was originally posted on Twitter

  9. RT @cenusa: Cecilia Cuţescu-Storck – prima femeie prof univ în învăţământul de artă din Europa http://ow.ly/2aJLN un art de @valentina_roman

    This comment was originally posted on Twitter

  10. Cecilia Cuţescu-Storck – prima femeie prof univ în învăţământul de artă din Europa http://ow.ly/2aJLN un art de @valentina_roman

    This comment was originally posted on Twitter

Leave a Reply

You can use these XHTML tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <blockquote cite=""> <code> <em> <strong>

Additional comments powered by BackType