Mă uitam recent la un episod dintr-un serial şi vedeam cum unul dintre oamenii care locuia cu chirie într-un imobil alege să lupte pentru el (deşi şi-ar fi permis să se mute) şi pentru vecinii lui (mai săraci) atunci când o mare companie decide că e momentul să demoleze blocul şi să construiască pe terenul aferent altceva.
Văzând acel episod m-am gândit puţin la cum stau lucrurile astăzi la noi. Pe vremea părinţilor şi a bunicilor oamenii se cunoşteau între ei. Vecinii nu doar se salutau, ştiau despre fiecare, mergeau în vizite, aveau grijă de locuinţa cuiva (udat florile, hrănit animalele etc.) cât acea persoană lipsea, fiind plecată în concediu.
Şi-apoi m-am gândit şi la mine şi la mulţi prieteni de-o seamă şi mi-am dat seama că lucrurile nu mai stau la fel. Nu îţi mai cunoşti toţi vecinii – ba sunt cazuri în care nu ştii dacă a venit în vizită o persoană sau stă în acelaşi bloc. De unde aşadar spirit de echipă, comunitate în aceste condiţii?
Unii sunt mai secretoşi, alţii sunt de vârste prea diferite şi tot aşa. Unii stau cu chirie şi pleacă după scurtă vreme, alţii pleacă dimineaţa şi vin seara târziu şi iată cum oamenii nu se mai cunosc între ei. În plus există suspiciuni. Nu mai spui vecinilor că pleci în concediu de teamă să nu îţi găseşti casa spartă când te întorci. La fel mulţi părinţi evită să îşi lase copiii să se joace în faţa blocului pentru că nu şti ce copil de unde e venit, ce intenţii are…
Pentru că nu am cunoştinţă de studii pe acest segment şi întrucât evident că nu ştiu toate situaţiile din toate blocurile vin şi vă întreb: cum e la voi la bloc? (pentru cei care locuiţi într-un asemenea imobil) Se mai poate vorbi de o comunitate, de vecini care se ajută între ei? Avem doar oameni care poate nici nu se ştiu şi care împărtăşesc o adresă cu elemente comune şi eventual câţiva pereţi comuni?
Popularity: 2% [?]
La mine la parinti inca se mai cunosc majoritatea vecinilor (cei din garda veche), se saluta, se invita la nunti, se opresc pe scara sa schimbe o vorba, avem incredere in ei. La mine in bloc nici nu se pune problema, sunt mutata de 3 ani aproape dar nu-mi cunosc decat vecinii de la 2 din apartamentele de pe etaj, si cand spun cunosc ma refer la “buna ziua, buna ziua”. Una din vecine de la un etaj superior a tot incercat ea sa se “imprieteneasca” dar am preferat sa pastram distanta, din simplul motiv ca era evident ca vroia doar subiect de barfa. Cu vecinul de sub noi suntem certati iremediabil. Din pacate, nu mai exista comunitati stranse in ziua de azi, si din cauza neincrederii dar si pentru ca oamenii s-au schimbat.
Laura Frunza´s last [type] ..Mic dejun de lux pentru cei mici şi cei mari
Eu ma uit ca la noi muncind mult – sau cel putin plecat foarte devreme si venind devreme desi stam de 5 ani intr-un bloc am inceput sa ne cunoastem mai bine vecinii dupa ce am luat cainele in casa (adoptat maidanezul din spatele blocului). culmea unii vecini credeau ca abia ne-am mutat. Cainele ne-a “obligat” sa iesim mai mult – la ore diferite – sa o plimbam si de aceea ne-au remarcat si vecinii.
Apoi mai sunt vecini cu care nu eram musai in relatii extrem de apropiate fiind in fapt sedii de firme la parter sau altii care stateau in chirie. De exemplu deasupra noastra e un apartament de 2 camere care se inchiriaza dar nu stiu daca a stat cineva aici mai mult de 6 luni si cum aveau probleme si mereu ne inundau… iti imaginezi ca nu era tocmai placut. Ultima fata care a stat acolo a fost mai de treaba, in rest…
Pe de alta parte – apropo de parinti – ma uit ca si la mama acolo unde oamenii se mai duc la tara sau dintre noi si vin altii in loc se ajunge la acelasi lucru: ii stii pe cei “vechi” si cam atat.
Poate doar la tara, in sate sa se mai fi pastrat comunitatea?
M-am gandit adeseori la subiectul acesta si cred ca lucrurile nu mai sunt si nici nu mai pot fi ca in trecut. Mutatiile sociale nu pot lasa relatiile umane neschimbate si cred ca in societatea romaneasca asta s-a intamplat. Mai mult exemplul oraselor este, asa cum si tu spui, unul irelevant. Oamenii care locuiesc in sate, comunitati mici in care toata lumea cunoaste pe toata lumea, sunt nevoiti sa interactioneze unii cu altii. Nici chiar acolo lucrurile nu vor mai ramane pentru multa vreme asa. Asaltul orasenilor asupra comunitatilor satesti va schimba sensul comunitatii si in mediul rural. Am vazut situatia si in Occident si realizez ca sensul pe care comunitatea il are in mod traditional s-a schimbat. Cred ca pe oameni ii aduna preocuparile comune mai degraba decat proximitatea. Este trist insa rareori intalnesti in marile orase ale lumii comunitati in sensul lor traditional. Orasele sunt o jungla cu reguli proprii pe care nici macar cei ce locuiesc in ele nu le inteleg. Cred ca de aici vine imposibilitatea de a ne adapta perfect mediului urban. Pentru mine orasele sunt prea recente in evolutia omenirii pentru ca cei ce locuiesc in ele sa detina cheia lor.
Ai dreptate Andra – nu te contrazic , dar ma intreb: oare omul chiar poate trai fara sa vorbeasca cu niciun vecin? Oare chiar nu mai poate fi nimeni in care sa ai incredere cand lipsesti ca verifica usa (nu mai zic de lasat cheia pentru udat plante)? Noi am gasit astfel de persoane – putine e drept.
Din pacate mai adaug un aspect la tot ce ai spus tu. Lipsa de bun simt. Inainte parca oamenii aveau mai mult bun simt – si nu ma refer doar la locuitul in bloc. Cand insa ai niste vecini care nu se obosesc nici macar sa raspunda la salut sau cand ai un copil al vecinilor, mai mic decat tine cu cativa ani, care nu raspunde la salut desi parintii lui saluta…
Da, Loredana,pot spune ca sunt un caz fericit.La mine in bloc se poate vorbi de o comunitate, de vecini care se ajută între ei.Majoritatea suntem de peste 21 de ani in acest bloc.Ne respectam si atunci cand e nev. ne si ajutam.
Frumos – si ma bucur ca mai sunt si astfel de exemple. Am mai intalnit comunitati, dar nu multe si nu unele formate recent
(cu oameni mutati in ultimii 10-15 ani).