Conexiuni şi singurătate
Uneltele noastre de comunicare sunt din ce în ce mai performante. Avem telefoane mobile cu apeluri video, avem măreţul Internet care vine cu emailul, forumurile, instant messaging, reţele sociale şi tot ce poţi visa. Într-o secundă poţi împărtăşi o experienţă de câteva secunde cu mii şi mii de oameni.
Suntem membri în grupuri, cluburi şi asociaţii. Participăm la evenimente, cafele şi conferinţe. Ne facem cunoştinţe noi, sperând să ne facem noi prieteni. Căutăm metode de a ne apropia din nou de vechii prieteni, cu care ne promitem mereu că ne vom vedea mai des.
Toata lumea care contează pentru noi este la un buton departare – un apel telefonic, un email, o felicitare, un gând, toate se rezolvă rapid, cu apăsarea unor butoane. Suntem bine conectaţi! Sunt chiar teorii care ne spun că e nevoie doar de caţiva paşi pentru a găsi o legatura între oricare două persoane de pe planetă. Lumea e mică! Tare mică.
Şi atunci, dacă totul ne e aproape, de unde zidul de raceală de care ne lovim uneori? De unde singurătatea sfâşietoare pe care o resimţim mai ales printre alţi oameni? Ne-am conectat cât de strâns am putut la matricea socială, am învăţat să facem cât mai multe conexiuni. Ne mai amintim însă cum să formăm legaturi? Legături din acelea pe care nu le uiţi, pe care te poţi baza şi către care, cu o apăsare de buton, să îţi trimiţi mesajele de fum atunci când te simti singur. Legături cu oameni care, pe durata limitată pe care o petrec în viaţa ta, fac totul să pară mai frumos, mai colorat, mai real şi mai uman.
Popularity: 13% [?]
Nov 14th, 2009 at 12:01 pm
Zidul de raceala e zidul de prostie si rautate, ignorantza care ii impiedica pe unii sa vada frumusetea si bunatatea neconditionata.
Nu ma afecteaza rautatile cat timp le pot ocoli.
Nu ma simt singur fara oamenii rai/ stupizi/ rauintentionati.
Incerc sa socializez doar cu cei care par sa stie ce e caldura sufleteasca si umorul.
.-= dansandu´s last blog ..dansandu: RT @dexterstat Doru Stanculescu cafeaua de dimineata http://bit.ly/ATEUl =-.
Nov 14th, 2009 at 1:09 pm
Dan, ai dreptate in unele cazuri. In altele nu e vorba de prostie si rautate, ci de faptul ca uneori suntem mult prea absorbiti de propriile vieti sa ii mai observam pe cei din jur. Alteori raceala respectiva e o proiectie a ce simtim noi. Oricum, atata timp cat incercam si ne tot amintim ce e cu adevarat caldura sufleteasca, I think we’re safe
.-= Alina Popescu´s last blog ..Conexiuni şi singurătate =-.
Nov 14th, 2009 at 1:23 pm
Pe mine ma socheaza o cheste…care mi s-a intamplat de mai multe ori, in mijloacele de transport in comun. Vezi o tipa super draguta, vorbeste la telefon cu cineva cu o voce dulce, spune chestii dragute…etc..in fine, zici ca e o draguta si te relaxezi ca in sfarsit nu esti inconjurat de babe cretze puse pe hartza. Si cand colo, tipa inchide telefonul luandu-si la revedere de la interlocutor si iti trage o replica de o rautate stupefianta ca esti prea aproape de ea, ca i-ai luat locul sau ca mai stiu eu ce. Unii oameni pur si simplu nu stiu sa socializeze, stau in cercul lor de cunostinte, unele poate false, dar nu conteaza, atata vreme cat pot spune “Fata, hai sa-ti spun ultima bomba” – “Zau, tu, fata!”
Si asta cred ca se intampla in Romania. Am fost prin afara, normal, m-am plimbat mult, nu am stat la comp cum stateam aici, oamenii ff sociabili si zambitori. Sunt convinsa ca toti aveam cont de Facebook si de Twitter, dar stiau si sa zambeasca oamenilor pe strada.
Da’ romanu’…cum a descoperit prostu’ ca exista “enternet” si are 200 de gegici (sic!) in lista de hi5 se uita de sus la pamantenii de rand din autobuze. Ca el trimite gifts pe Facebook, ce mai trebuie sa stie sa spuna “buna ziua, multumesc, ma scuzati”…stuff like that
- asta cu strainii
Intre prieteni, de multe ori e mai conformtabil sa vb pe ym, ca e greu deplasatul real oriunde. Sunt constienta ca e o boala de care sufar si eu, dar de multe ori asta e singura legatura pe care o poti avea cu prietenii. Nu imi permit sa-mi sun zilni prietena cea mai buna care sta in Paris, insa pe ym putem vb si cate o ora-doua seara. Si asta nu inseamna ca daca are nevoie de ceva nu ma poate suna si la 2 noaptea sa o ascult si sa o incurajez.
.-= Cristina´s last blog ..computerici la beauty salon =-.
Nov 14th, 2009 at 1:34 pm
Cristina, de multe ori noile canale ne aduc oamenii mai aproape. Insa de la un punct invatam sa ne limitam la ele, sa incercam mai putin si mai rar sa avem un altfel de contact. De ce sa te vezi cu prietena cu care vorbesti zilnic (voice chat even!). Sau, mai rau, confundam niste cunostinte de pe diverse retele cu prieteniile adevarate. Nu neg, uneori legi prietenii adevarate, pe viata, cu oameni pe care i-ai intalnit online. Dar sa nu confundam totusi lucrurile!
.-= Alina Popescu´s last blog ..Conexiuni şi singurătate =-.
Nov 14th, 2009 at 1:38 pm
Când ne acceptăm ca pe o normalitate propria singurătate, când trăim alături de ea, fără ca asta ne împiedice să zâmbim şi să ne bucurăm de ceea ce ne oferă cotidianul, putem să gestionăm mai uşor relaţiile cu cei din jurul nostru. Dependenţa de orice fel devine aidoma unui drog şi prin urmare când o relaţie devine lipsă, suferim şi judecăm. Dacă însă suntem vaccinaţi de singurătate, bucuria şi armonia fiecărei clipe trăite alături de prieteni, vor fi suficient de generoase, astfel încât să nu mai suferim şi să rămânem la fel de încrezători în oameni, chiar dacă nu de puţine ori gustăm dezamăgirea… Singurătatea nu e un model de urmat, e însă un remediu ce înlesneşte dialogul cu noi înşine.
.-= catia maxim´s last blog ..Să trăieşti, nene Iancule! =-.
Nov 14th, 2009 at 5:56 pm
Cred că problema românului (nu am fost pe afară să văd cum e la ei), e faptul că nu se poate avea încredere în el. Mediul social (și de ce nu și cel cultural) au dezamăgit într-atât încât ne-au împins spre această retragere doar în noi și în cercurile proprii nouă. Bărbatul “tăvălit” care doarme pe scaunul de lângă mine în metrou se întoarce acasă după o tură grea de noapte sau după nimeni nu mai știe ce cantitate de alcool? L-a mușcat vreun câine sau a încercat soția să riposteze până să-i aplice una în ficat? Nu vrem să știm. Nu vrem să ne riscăm, gândindu-ne mereu la ce e mai rău. Nu vrem nici un contact cu cei din afara balonului noastru, cei care ne-ar putea în mai puțin de o secundă duce în lumea lor, în care nu avem nici o putere și șanse minime de supraviețuire (de orice formă). Cred că de aici și graba parcă veșnică în care parcă suntem, dorind să ajungem cât mai rapid dintr-un loc în care ne simțim în siguranță în altul.
Separat de asta ar mai fi și problema prietenilor, pe care de multe ori îi luăm “as is”. Uităm că o legătură strânsă nu apare din nimic peste noapte. “Mă știe de atâția ani, mă înțelege dacă iar amân, pe când cu șeful chiar nu mă pot juca, e vorba de job|mărire|carieră|whatev.” În adâncul nostru suntem convinși că deși nu ne-am mai întâlnit poate de câteva luni bune sau nu ne-am mai vorbit de ceva săptămâni, ne putem baza pe acea persoană în cazul unei situații extreme, cum și el/ea se pot baza pe noi; e de ajuns să dea un telefon. Uneori însă descoperim că nu e așa, că acea pauză mai mult sau mai puțin inevitabilă a distrus unele căi de comunicare. Și stăm și ne întrebăm de ce. (ideea asta parcă a fost deja exprimată printr-un articol de pe aici)
Nov 14th, 2009 at 6:19 pm
Eu cred ca trebuie sa invatam sa traim noi cu noi si apoi sa vrem relatii de “prietenie”.Eu una am o singura prietena “pe bune” ne cunoastem din copilarie si simte cand am probleme(nu trebuie s o contactez):D Din pacate ma dezamagesc din ce in ce mai multi apropiati
si atunci prefer sa traiesc eu cu mine (ceea ce e foarte fain)decat sa “socializez” pt ca asa “se face” sau sa intalnesc tot soiul de zambitori/zambitoare ce au ceva de castigat in fiecare secunda si care nu stiu sau au uitat sa poarte conversatii pur si simplu sau sa fie pur si simplu…Asa ca mai bine citesc o carte,vad un film/muzeu sau imi savurez SINGURA capucino-ul 
Nov 14th, 2009 at 7:07 pm
Eu cred ca trebuie sa invatam sa traim printre oameni, ca indiferent de succesul pe care il obtinem, avem nevoie de prieteni cu care sa impartasim bucuriile si tristetile. Este adevarat ca nu mai stim sa ne facem prieteni, sa depasim acel prag care face o cunostinta sa se transforme in prieten.
Pentru asta este nevoie sa il lasi sa te cunoasca si ah…cine are atata curaj?!
Nov 14th, 2009 at 11:14 pm
@Ryan: good point. Acu’ sper ca nu ma urasti ca ne vedem asa rar
Prietenii adevarate..mai greu pe net, asa zic si eu, Alina. In rest, nu stiu…nu e bine nici sa ne facem prietenii/sa alergam dupa si sa ne straduim sa ne facem prieteni- asa..ca se poarta sau din teama de a nu ramane fara prieteni.
So, nu stiu ce sa zic, echilibrul e raspunsul. Cum zice anca, si eu as prefera (si am facut asta) sa imi beau singura cafeaua, decat sa fac o cheste de complezenta -fie ca e vorba de prieteni sau de prieteN. Si m-am simtit mult mai bine when I’ve come clean to myself. Deci cred ca tine de fiecare sa ia decizia. Vreau sa socializez, pot sa ies cu amicii in oras, sigur imi doresc sa am o “gasca” de prieteni apropiati, deosebiti, aia gen (Ryan..you enter here) nu am mai vorbit de un an, dar daca ma suni la miez de noapte ca esti in padure si ai ucis un om, vin sa te ajut sa il ingropi fara sa pun intrebari
Deci, din toate cate putin, daca e sa ramanem la subiectul articolului. Faptul ca romanashii nostri sunt mai antisociali, mai fricosi, mai reticenti cu strainii pe strada, mai inchisi in lumea rau marcata de temerea sau indeferenta fara de omul jegos din autobuz…poate fi subiect pentru alt articol. Alina?
.-= Cristina´s last blog ..computerici la beauty salon =-.
Nov 15th, 2009 at 8:52 am
Catia, cred ca de multe ori fugim de singuratate, ne temem de ea si ne retragem in orice conexiune sociala doar pentru a nu ne simti singuri. Da, trebuie sa ne infruntam singuratatea, sa stim sa fim si singuri inainte sa fim printre ceilalti. Cum spui tu, nu e o cale de urmat, dar e un mod de a ne cunoaste si in acelasi timp, de a invata sa apreciem lipsa singuratatii adusa de cei dragi.
Ryan, de multe ori alegem bula noastra de protectie, nu ne intereseaza cei care ne sperie, cei pe care consideram ca nu-i putem ajuta cu adevarat. Ne limitam la cei cu care putem “socializa” in siguranta. Cat despre legaturile care nu apar peste noapte, sper si eu, ca si Cristina, ca nu esti suparat prea tare
Iar daca tot am ajuns la Cristina, draga mea, Ryan si eu suntem un bun exemplu de prietenie online transpus in lumea reala
Lucram in aceeasi firma si ne-am cunoscut prin tine, dar pe net 
Da, ne-am intalnit si in lumea reala si ne-am consolidat prietenia, dar bazele s-au pus acolo printre multi 0 si 1 
Anca, de multe ori noile cunostinte dezamagesc. Majoritatea nu trec de o anumita limita iar timpul petrecu singur e mai bun decat falsitatea unei ore impartasite cu ei. Insa daca nu trecem prin aceste dezamagiri, cum ne mai facem noi prieteni? Eu nu am gasit alta solutie, iar prieteniile legate in ultimii ani au meritat tot efortul!
Adriana, frica asta ne pune piedici in orice aspect al vietii noastre. Dar, da, suntem animale sociale, iar legaturile cu alti oameni inseamna asa de mult, sunt atat de frumoase, incat merita sa ne invingem orice teama.
.-= Alina Popescu´s last blog ..Nicolae Constantin Tănase: Primul film l-am făcut în garaj =-.
Nov 15th, 2009 at 12:28 pm
Alina, nu-mi spui nimic nou
cat despre prietenie cuvantul asta si-a pierdut de prea multa vreme valoarea (eu nu-mi mai fac prieteni doar amici sau “cunostinte”:D) Oamenii sunt mult prea “interesati” ca sa-si doreasca ceva fara castig.
Nov 15th, 2009 at 1:36 pm
Alo, băi, să ne înțelegem, nu-s supărat, n-am de ce, că și eu de câte ori v-am amânat (și chiar dacă aș fi fost, nu-mi spălam rufele aici
)… Ziceam doar că uneori se întâmplă să luăm ca atare și unele legături care nu au ajuns la acel punct. Revenind la subiect. Exemple de prietenii foarte strânse legate pe net eu unul am destule, și chiar prieteni pe care nu știu dacă azi i-aș mai fi putut numi prieteni dacă nu ar fi fost “netu”. Doar de aceea au și luat atâta amploare site-urile de socializare.
Cât despre frica și riscul de a ne deschide în fața unei persoane noi, mi se pare o prostie. Nu zic că ar trebui să fim o carte deschisă în fața oricărui necunoscut, dar dacă nu ne riscăm puțin, cine știe cât pierdem. Luând din nou exemplul transportului în comun, cred că tuturor ni s-a întâmplat să simțim o atracție (nu discut acum de ce natură
) pentru o persoană aflată la câteva scaune distanță; oare n-a fost niciodată sentimentul reciproc și ne-am pierdut șansa iubirii adevărate în spatele unei sacoșe fluturată sugestiv de o babă care n-a găsit loc de stat jos, pentru că nici unul, cu excepția babei, n-a făcut nimic? (Și nici ei nu i-a reușit mare lucru pentru că nu a știut să pună problema cum trebuie.) Pe de altă parte, scenarii gen reclama(le) de la orange(?) în metrou, sunt fantezie pură la noi, nu neapărat pentru că n-ar interesa pe nimeni să-mi facă loc să mă așez lângă “ea”, văzându-mi privirea, ci că ea m-ar cataloga din primul moment drept un pervers care se tot holbează. Și dacă persoana din lateralul nostru ar fi foarte aproape de o fractură de gât pentru a citi un articol din ziarul de seară pe care-l ținem noi în față, nu i-am înmâna jumătate din ziar ci ne-am uita cu o ură sugestivă că ne invadează spațiul personal. Și e păcat, pentru că într-adevăr ne pierdem cunoștințele de socializare fizică.
Nov 15th, 2009 at 1:46 pm
Aoleu, iar am ajuns la timp să sparg corul bocitoarelor
O să încerc să joc rolul avocatului diavolului, că prea există consens, face rău la trafic dacă nu e nici o dezbatere!
Deeeeeeeci. Cine a fost ăla care a zis că suntem animale sociale? Stai jos, nota 6, răspuns incomplet. Suntem animale sociale doar pentru că în foarte multe cazuri asta ne satisface nouă în primul rând nevoile. Ne-am organizat în triburi pentru că așa puteam să ne apărăm mai bine și “pool”-ul de femei numai bune de reprodus era mai variat. Am inventat statele pentru că ne oferă un cadru care ne gerantează protecție și egalează șansele (adică da, ne satisface aceleași impulsuri primare egoiste).
Ce se întâmplă dacă reușim să ne satisfacem nevoile altfel, de exemplu prin tehnologie? Simplu, “vechile căi” încep să dispară sau să fie transformate.
Părinții mei se vizitau cu vreo 10 familii pe vremea când eram eu mic. Eu discut zilnic cu vreo 10 persoane pe Internet. Ai mei discutau la un pahar de vin despre ce carte au mai citit, eu citesc pdf-uri și comentez pe blog-uri. Aceleași nevoi, alte metode.
Cine poate să spună care e “metoda bună” și “cea rea”?
Diferența între un prieten în carne și oase și conexiunile virtuale este că prietenul vine “la pachet”, iar într-o relație preponderent digitală vezi doar o fațetă a personalității celuilalt.
De ce avem foarte puțini prieteni reali? Pentru că e foarte greu să găsești persoane cu care să te înțelegi foarte bine în toate aspectele. Pe de altă parte, e foarte simplu să găsești persoane cu care să ai în comun doar câteva lucruri.
Și în definitiv, lucrurile nici măcar nu sunt atât de diferite în zilele noastre. Părinții noști nu ar fi plecat la munte cu colegii de la clubul de filatelie. Nici eu nu fac asta cu cei ale căror bloguri (nișate) le citesc (hai că poate aș face o excepție pentru voi
).
Pentru că mai sus s-au înfierat suficient conexiunile digitale, eu le apăr: tehnologia ne deschide acces la cunoștințe și păreri pe care altfel le-am fi ratat. Faptul că putem fi judecați doar după ce spunem și scriem aduce șanse REALE tuturor (Să fiu cinic până la capăt: dacă ai 200 de kg și miroși a transpirație crezi că o să te ascult, chiar dacă ești extrem de deștept și chiar mă interesează tema? NU! Dacă ai un blog – you bet!).
Dar ăsta este doar un aspect – și poate cel mai puțin important. Noile medii virtuale (sau sociale) mai fac ceva: ne transformă (subit dar fără să băgăm de seamă) din consumeri în produceri. Un simplu dialog “post + comentarii” pe blog aduce mai multă valoare decât 10 miliarde de cărți citite și nediscutate cu nimeni.
Noi oamenii avem un “attention span” constant (să zicem câteva ore pe zi). Putem alege să-l dedicăm unei singure persoane sau să-l împărțim cu diverse grupuri. Ce valoare aduce umanității o cafea cu un prieten și ce valoare 10 comentarii pe blog? Durează la fel de mult.
Părerea mea este că, deși contraintuitiv, lărgirea grupului de contacte și discuțiile foarte nișate sunt un lucru bun. Da, ne depersonalizează (sunt convins că nici unul din prietenii mei virtuali nu știu cine este cu adevărat “ovidiusoft”), dar eu nu văd asta ca o problemă. Că doar percepția celorlalți asupra mea nu schimbă cine sunt eu cu adevărat. Dar percepția celorlalți asupra mea îi schimbă pe ei (ei consumă de la mine). Iar pe mine mă schimbă ceea ce consum de la ei.
Poate că merg cu gândul prea departe și poate că sunt prea metafizic, dar mie deja îmi sună a conștiință globală în formare. Nu suntem telepați și poate că nu vom fi niciodată, dar tehnologia mai are multe de spus în privința asta (think Borg).
Și atâta timp cât încă mai putem să avem o conștiință și o personalitate proprie și încă mai avem posibilitatea să “tune out”, eu nu văd nici o problemă.
Iar problema singurătății o voi atinge printr-o singură întrebare: Cum să te simți singur când poți găsi într-o secundă zeci de oameni care au aceleași probleme și nemulțumiri, care pot empatiza cu tine și îți pot oferi sfaturi?
PS: Am prieteni reali, am luat voit o poziție în tabăra pro conexiuni
.-= Ovidiu´s last blog ..Aventuri de angajator – Episodul 5: Mini-interviu 2 =-.
Nov 15th, 2009 at 1:57 pm
De asemenea, doresc să aduc și date statistice:
* articol original: 272 cuvinte
* comentariul meu: 723 cuvinte
* toate comantariile: 3558 cuvinte
* rapoart articol/comentarii: 1300% !
Faceți asta cu prietenii voștri reali… Nu mai zic că articolul ăsta rămâne pe Internet, iar discuțiile sunt volatile.
.-= Ovidiu´s last blog ..Aventuri de angajator – Episodul 5: Mini-interviu 2 =-.
Nov 15th, 2009 at 2:43 pm
@Ovidiu: de acord cu tine, f bine ca ai luat apararea “tehnologizarii”; cu ceva nu sunt de acord, in latura mea “umanista” (a crapat hdd-ul – nu mai sunt filme si s-a dus si .iso-ul de lenny): Valoarea umanista e incomparabil mai mare la cafeaua cu prietenii. imho
.-= Cristina´s last blog ..computerici la beauty salon =-.
Nov 15th, 2009 at 3:10 pm
@Ovidiu/Cristina: a) Fiica ta de 16 ani vine la tine și-ti spune că are o întâlnire cu un tip pe care l-a cunoscut la un cerc de literatura. Sora ei geamănă vine și ea și te anunță că are o întâlnire cu un tip cunoscut pe #literatura.
b) Fiul tău de 14 ani este mare amator de fotbal. Când era mic bătea tot timpul mingea în parcarea blocului cu copiii vecinilor. Apoi v-ați luat comp/pus net și de atunci urmărește mereu site-urile de specialitate și joacă mai toate jocurile de genul. În prezent are 70kg pentru că singura mișcare făcută e dusul la școală și înapoi, restul timpului e petrecut pe forumuri comentând cele mai recente transferuri și meciuri.
Nov 15th, 2009 at 3:52 pm
Cum vad eu lucrurile, problema e ca avem prea multe lucruri de inghesuit in vietile noastre. Full time job de copii, parinti, subordonati, sefi, prieteni, iubiti, soti etc etc. Plus timpul de a mai fi si a mai avea grija si de noi insine – hobby-uri, rasfaturi, somn, timp de visare care ne fac toate celelalte mai usor de “alunecat”.
sau ia ceva, si vreau sa stiu si eu ce 
)]
, cu prea mult timp pe mana, fara antrenamentul de a-l mai consuma eficient…
Asa ca da, tehnologiile, ne ajuta sa ingramadim toate “joburile” astea in cele maxim 16-18 ore cat avem de trait in fiecare zi.
Si nu e de mirare ca nu mai apucam sa avem interactiuni adevarate cu toata lumea. Asta, sau facem toate alea prost. [Daca are cineva impresia ca face 10 lucruri ca la carte in existenta sa, nu le-a analizat cum trebuie
Depinde de fiecare, pana la urma, de unde mai taie niste timp: nu mai citeste carti, isi lasa copii cu bona, nu mai comenteaza pe blogurile preferate, nu mai acorda aceeasi atentie task-urilor la serviciu, nu mai ‘pierde vremea’ cu prietenii, nu mai merge duminica la pranz la parinti.
Cateodata taiem din toate, o parte mai mare sau mai mica, si asa ajungem sa avem timp in care sa ne simtim singuri pe lume
.-= Rita´s last blog ..Si totusi… =-.
Nov 15th, 2009 at 4:00 pm
@Ryan, oh puhleeeze. Primul scenariu este la fel de plauzibil în orice context cultural și tehnologic, deci este invalid. Nici nu merită să îl comentez.
Al doilea este cel puțin la fel de invalid. Oamenii sunt grași pentru că sunt nesimțiți, bagă în ei tot felul de mizerii și nu fac mișcare, nu pentru ca au calculatoare. La fel de bine oamenii pot fi obezi pentru că citesc prea multă literatură (ca sa folosesc chiar exemplul tău de mai sus). Și invers, oamenii care nu fac sport și stau pe net nu sunt obligatoriu obezi.
Personal de 20 de ani am calculator. Nu am jucat niciodată fotbal cu băieții în fața blocului și nici alte sporturi nu am făcut. Am citit și citesc extrem de mult și am în mare parte o viață sedentară. Și nu, nu sunt obez, până pe la 23-24 de ani eram poza din dicționar de lângă expresia “slab mort”. Am în continuare 4-5 kg sub greutatea recomandată la înălțimea mea.
.-= Ovidiu´s last blog ..Aventuri de angajator – Episodul 5: Mini-interviu 2 =-.
Nov 16th, 2009 at 9:53 am
@Ovidiu: da’ tu esti o exceptie
Eu o sa incep sa lupt impotriva compului. Face fff mult rau, mai ales la noi astia care exagereaza; comp la job, comp acasa…etc
.-= Cristina´s last blog ..computerici la beauty salon =-.
Nov 16th, 2009 at 10:49 am
@Cristina, nu sunt nici un fel de excepție, doar am lucrat impreuna la BitDefender și știi. Din peste 100 de persoane (130 parca eram pe vremea aia), cati erau prea grasi? O sa constati ca probabil e fix pe media nationala (mi-e lene sa caut acum).
A, ca SEDENTARISMUL FAVORIZEAZA obezitatea, true. Dar atentie, e vorba de SEDENTARISM, nu calculatoare, si FAVORIZEAZA, nu garanteaza.
E ca si cum ai ajunge de la “obiectele taioase pot provoca rani” la “cutitele omoara oameni” pentru ca obiecte taioase sunt si cutitele, iar din anumite rani se moare.
Ce naiba, lucram in IT, nu scriem catrene, ma asteptam la mai multa logica din partea voastra.
.-= Ovidiu´s last blog ..Impresii de la întâlnirea RLUG Noiembrie ‘09 =-.
Nov 16th, 2009 at 12:46 pm
…Dar asa n-am mai avea ocazia sa-ti vedem replicile :p
.-= Cristina´s last blog ..computerici la beauty salon =-.
Nov 16th, 2009 at 2:28 pm
Anca, da, suntem mereu interesati si egoisti. Asta nu inseamna ca nu putem fi si generosi
Macar asa, din cand in cand!
Ryan, relax, cu totii ne simtim un pic cu musca pe caciula
Ovidiu, tare! Da, recunosc, animale sociale suntem de egoisti ce suntem
Vrem prieteni, iubiti, familii ca sa nu fim singuri, pentru ca nu ne place noua. Dar adevarurile dark din spatele realitatii nu o neaga. De cele maimulte ori, avem nevoie de oameni 
BTW, multumesc din suflet pentru statistici. Si da, ai dreptate, valoarea discutiilor, a schimbului de idei, este imensa si e cladita tocmai pe faptul ca vin ganduri de la oameni multi si diferiti, pe care cu greu ii aduni la o cafea.
Rita, eu zic de mult timp ca ziua e prea scurta. Si toti ne plangem de asta. Dar uite ca nimeni nu o face mai lunga
Ovidiu/Cristina/Ryan – sunt multe cauze pentru obezitate. Iar sedentarismul duce la mai multe, nu doar la asta. si da, calcul incurajeaza sedentarismul, il primeste cu bratele deschise
Ideea nu e sa renuntam la tehnologie, ci sa ne luam singuri de urechi si sa ne mai si miscam din cand in cand, chiar daca deranjam panzele de paianjeni 
Inca o data, va multumesc tuturor,foarte interesanta discutia!