Copiii, mai importanţi decât iubirea

Pregnant woman with baby clothesUn studiu recent prezintă un rezultat inedit: amânarea deciziei de a întemeia o familie şi a momentului maternităţii poate dăuna viitorului cuplu. Aceasta nu din cauza motivelor la care ne-am gândi în mod normal, ci pur şi simplu datorită faptului că decizia devine una calculată pentru persoanele aflate la 30-40 de ani. Cei care aşteapă până la această vârstă ajung să îşi aleagă partenerul pe baza unor criterii pragmatice, iubirea căzând în plan secund. Dorinţa de a avea un copil are prioritate în faţa celei de a găsi jumătatea ideală, astfel că de multe ori respectivii se grăbesc să facă “marele pas”… rezultând astfel cupluri nepotrivite, cu şanse mici de longevitate.

În plus, principalul motiv de înfiinţare a unei relaţii de cuplu fiind apariţia unui copil, în cazul în care partenerul ales se dovedeşte infertil, cifrele arată că probabil va fi părăsit pentru “o nouă şansă la un bebeluş”… Studiul a fost realizat pe mai mult de 3100 de bărbaţi şi femei aflaţi în afara unei relaţii stabile şi mai mult de o treime dintre aceştia consideră feritilitatea mai importantă decât compatibilitatea. 42% din femei şi peste 30% dintre bărbaţi afirmă că dacă ar găsi partenerul de viaţă ideal însă acesta ar avea probleme de fertilitate, ar reevalua ideea unei relaţii cu acesta. Mai mult de două treimi dintre persoanele intervievate s-au declarat îngrijoraţe de posibilitatea infertilităţii, ridicând problema separării în eventualitatea unor complicaţii medicale, iar trei sferturi şi-ar părăsi partenerii dacă nu ar putea avea copii.

Popularity: 2% [?]

4 Tweets

6 Responses to “Copiii, mai importanţi decât iubirea”

  1. Cand formezi un cuplu, o faci din dragoste, o problema medicala nu poate fi un motiv de despartire. Iar acum thenologia moderna, poate ajuta foarte mult.

  2. Da, ma gandesc si la ideea ca un copil crescut intr-o relatie disfunctionala sau care devine copil de parinti divortati, este un copil cu o viata mult ingreunata… mi se pare mult mai important mediul in care il cresti, atmosfera, decat apartenenta genelor (ideea de a te asigura ca e “al tau” si nu adoptat)…

  3. Copiii, mai importanţi decât iubirea http://ow.ly/Qqet

    This comment was originally posted on Twitter

  4. RT @cenusa: Copiii, mai importanţi decât iubirea http://ow.ly/Qqet

    This comment was originally posted on Twitter

  5. RT @cenusa: Copiii, mai importanţi decât iubirea http://ow.ly/Qqet

    This comment was originally posted on Twitter

  6. Copiii, mai importanţi decât iubirea http://bit.ly/6Ees0l

    This comment was originally posted on Twitter

Leave a Reply

You can use these XHTML tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <blockquote cite=""> <code> <em> <strong>

Additional comments powered by BackType