În lumina unor întâmplări recente de tipul celor din bancurile cu proşti (singurele în care pot părea reale înlănţuiri de evenimente negative, care mai de care mai improbabile şi absolut, total, idiot de stupide…), ei bine, în urma unor astfel de evenimente, în jurul meu au început să se vehiculeze cam des cuvinte ca „noroc” şi „ghinion”. Când nu avem o explicaţie pentru evenimentele negative din viaţa noastră ajungem la a da vina pe ghinion, apelăm chiar la superstiţii. Mereu am gândit că este doar un mod de a vorbi, o pârghie suplimentară pentru văicărelile de rigoare. În timp, conceptul meu despre „noroc” a mai suferit nişte modificări…

Când eram în şcoală norocul era un examen luat „la mustaţă” (momentul în care îţi pica unul dintre puţinele subiecte pe care erai în stare să susţii o discuţie decentă), sau o notă mai mare decât cel de la care ai copiat (this was fun ), ori apariţia persoanei iubite taman când treceai „absolut întâmplător” pe strada ei (a şaptea oară în ziua respectivă)… Iar cuvântul „noroc” nu era decât convenţia pentru „50% şanse să se întâmple”. Dacă ieşea, se chema că erai „băftos… Dacă nu, nu mă enervam pe zei, alinierea astrelor sau deochiul vecinei, ci conchideam înţelept că „meritam”, after all, nu depusesem tot efortul necesar şi, da, cine nu munceşte nu primeşte. Bref, nu credeam în zeiţa Fortuna şi apelam conştiincios la varianta tocitului pentru examenele pe care le doream cu adevărat luate, aruncând cu zarul doar atunci când nu se putea altfel, dar şi atunci asumându-mi rezultatul.

Asta cu muncitul şi primitul a fost maxima mea de bază până când am ajuns să am ceva ani de job în spate. Adică experienţă de viaţă. Atunci s-a mai nuanţat problema, iar „norocul” a evoluat de la un amărât de fifty- fifty, la „băi, norocul se şi face”. Chestiunea cu paharul pe jumătate plin… dacă alegi să zâmbeşti se cheamă că invoci trei zeităţi binevoitoare şi doi spiriduşi veseli şi poate ziua ta nu se va desfăşura atât de rău. Când te aştepţi la chestiuni negative, ele nu vor întârzia să apară, nu pentru că tu capeţi brusc proprietăţi de magnet, ci pentru că doar pe ele le observi, aşa… chitit pe „ghinioane”… So, gândeşte pozitiv şi o să ai noroc în viaţă, zâmbeşte şi lumea îţi va zâmbi, dă şi vei primi… şi tot aşa…

Acum, că sunt şiiii mai bătrână, încep să intru la bănuieli (bine, bine, evident că eu sunt o tinerică de 18 ani şi zic doar aşaaaa, da???)… Revenind: zceam că ajungi să te întrebi dacă totuşi norocul, ca atare, există? Cu toţii am avut zile/săptămâni/luni/ani (??? în fine, la nivel de ani e chiar nasol, aveţi toată compătimirea mea…) în care nu se aşează naibii lucrurile şi abia ce reuşeşti să te aduni dintr-o groapă, că pici împiedicat în alta. Memorabilele zile în care pierzi autobuzul la mustaţă, te şi calcă cineva pe bombeul pantofilor cei noi, începe ploaia taman când ai ieşit de la coafor şi ajungi la ghişeul de taxe fix când funcţionara iese în pauza de masă… Din fundul puţului, de unde ai aterizat uşor confuz, auzi replicile încurajatoare cu “după vale vine deal” şi zău că nu mai vine o dată dealul ăla… ba dimpotrivă, ai senzaţia că cineva se amuză cu tine cam ca o mâţă cu un şoricel: te mai hăituieşte niţel, pentru amuzamentul propriu… Şi mai sunt şi cei care nu funcţionează o viaţă întreagă pe principiul “munceşti- primeşti” şi, paf, o dată li se aliniază astrele şi le ies toate cele pentru care tu încă mai pui cărămidă peste cărămidă, conştiincios. Mda, tu dai meticulos cu mortar la temelia marilor tale speranţe şi ei te claxonează veseli din fuga Ferrari-ului roşu…

Aşa că apar întrebările… Să fie zeiţa Fortuna reală? Să încep să o iau în calcule? Când mă loveşte şirul de ghinioane… să le trec pe nota ei de plată în loc să caut obsesiv cauza la mine? În continuare cred că tu îţi croieşti drumul în viaţă, în cea mai mare proporţie, drept pentru care ar trebui să îţi asumi consecinţele. Şi că dacă vrei să te văicăreşti, în scopul încărcării bateriilor, go ahead. Însă chestiunea asta cu “norocul” începe să capete noi faţete, intriga se complică… te uiţi în sus căutând sforile de păpuşar şi pe cineva râzând în barbă… te enervezi şi dai nărăvaş din copite, că doar îţi decizi singur viaţa… mai reevaluezi şi partea cu “faci bine, primeşti bine” şi invers… şi decizi gânditor că norocul e, mda, un 50-50, dar procentele variază în funcţie de nivelul tău de implicare în problemă si, mdaaa, poate şi de alinierea astrelor (sau “norocul” celor cu care te intersectezi) în ziua Z. Şi rămâi totuşi cu întrebarea dacă nu există o conexiune de cam 5% între gândirea pozitivă, organizarea planetelor şi desfăşurarea zilei tale.

Popularity: 2% [?]