Curaj şi fericire, nu e aşa de greu!
În primăvară am petrecut o săptămână în Sardinia scriind, vorbind, învăţând şi plimbându-mă pe plaje ascunse, iar serile erau rezervate unor cine cu toţi oaspeţii pensiunii la care stăteam. Erau cine vesele, bogate în mâncăruri ce dispăreau instant, vin dulce şi conversaţii minunate. Totul până într-o seară când micul nostru grup a fost complet debusolat şi deprimat de apariţia unui cuplu…
Dar înainte de a vă vorbi de cuplul respectiv, să vă povestesc câte ceva despre grup: o tânără americancă ce călătorea în jurul lumii după ce renunţase la o slujba bine plătită pentru a se dedica pasiunilor ei şi lucra la un scenariu de film; o femeie de afaceri complet îndrăgostită de munca şi familia ei, care alesese să facă naveta saptămânal între două ţări pentru a împăca nevoile familiei cu cariera; o jurnalistă ce se lăsase de meserie după atacurile din SUA, scârbită de meserie, care apoi a devenit jurnalist în lumea modei, mutându-se la Milano, iar la momentul acela preda engleza în Sardinia; o femeie din Ţinuturile Înalte ale Scoţiei care renunţase la munca stresantă într-un birou, se mutase pe o insulă şi preda cursuri de scriitură pe cont propriu. Pe scurt, un grup de persoane care la un moment dat identificaseră ceva ce nu mergea tocmai bine în viaţa lor şi au avut curajul să schimbe ceva, să îşi urmeze drumul şi erau mult mai fericite acum.
Cuplul de care vă vorbeam mai devreme m-a fascinat! Nu neapărat într-un sens pozitiv. Erau tineri, frumoşi, din familii foarte bune (mai ales ea), cu posibilităţi considerabile. Ar fi trebuit să fie fericiţi. Dar erau prinşi într-o capcană a nemulţumirilor, a neîmplinirilor şi a frustrării. Ea îşi ura slujba, îi ura slujba lui; lui îi plăcea ce făcea, dar nu şi unde şi rămânea totuşi acolo pentru că măcar era mâna dreaptă a patronului şi poate, când acesta se pensiona, ar fi putut să facă lucrurile cum îi plăceau.
Nu puteam înţelege de ce nu schimbă ceva, dacă tot sunt atât de nemulţumiţi. Iar efectele supărărilor lor, le-am simţit cu toţii: în sub jumătate de oră au reuşit să ne atace şi să ne rănească pe toţi. Şi uitându-mă la celelalte exemple din jurul meu îmi spuneam că e greu, ia timp, dar se poate să îţi construieşti viaţa pe care o vrei. De ce ai alege să rămâi îmbufnat, pasiv-agresiv şi fără speranţe de mai bine, când există o altă cale?
Da, e nevoie de curaj, e nevoie de hotărâre şi perseverenţă. Dar se poate. Trebuie să alegem doar să păşim pe calea pe care ne-o dorim. Oricât de greu ar fi, tot e mai bine decât să mergem, neieşind din zona noastră de confort, pe o cale impusă, împinşi de la spate de niste idei false despre statut, societate şi cum ar trebui sa fim. Sau nu e?
Popularity: 5% [?]
Dec 2nd, 2009 at 10:02 am
Poate asta era perseverența lui, chiar își dorea să ajungă în fruntea acelei companii. Îmi dau și eu cu presupusul, nu cunosc situația. Însă în situațiile care-mi sunt cunoscute, pot zice că nu e întotdeauna atât de simplu să lași drumul actual dacă îți provoacă chiar atât de multe nemulțumiri, dacă ai în spate și alte persoane ce depind de tine. Cel puțin din punct de vedere financiar, trebuie să te asigur că orice schimbare te afectează cât mai puțin sau ai niște soluții secundare sigure.
Dec 2nd, 2009 at 10:07 am
Ryan, ai mare dreptate. In cazul meu era in principal vorba de persoane fara obligatii majore (copii deja mari/fara copii/necasatoriti). Cand depind si altii de tine, e un pic mai greu. Banuiesc ca trebuie sa te prinzi cum ii afectezi mai putin: cu ceva griji financiare sau vazandu-te pe tine nefericit in fiecare zi. Pentru ca trebuie sa spun ca majoritatea oamenilor nu se pricep asa de bine sa isi ascunda sentimentele de cei dragi. De cele mai multe ori cei care te iubesc, stiu!
.-= Alina Popescu´s last blog ..Curaj şi fericire, nu e aşa de greu! =-.
Dec 2nd, 2009 at 2:55 pm
Sunt de acord ca fiecare trebuie sa lupte pentru ce isi doreste sa faca in viata, in plan emotional, profesional etc.
Nu este intotdeauna usor sa schimbi o situatie care te nemultumeste pentru ca intervine frica de necunoscut, nesiguranta financiara etc. Persoanele enumerate in articol care au reusit sa isi schimbe viata dupa bunul plac si au fost fericite ca rezultat, sunt demne de admiratie. Totusi, in Romania este mult mai greu (nu imposibil) sa lasi cariera, slujba platita decent pentru a incerca sa-ti urmezi visul pe care nu l-ai ales de la inceput pt ca stiai ca vei ai avea un salariu mic. In tarile enumerate in articol se poate castiga decent din aproape orice slujba, domeniu. Pe cand in Romania trebuie sa fim mult mai atenti si constienti la ce alegem pentru a avea o viata placut cu un minim de confort.
Dec 2nd, 2009 at 9:40 pm
Mai, m-a lovit articolul asta
Eu sunt dintre aia nemultumitii. Si am si prieteni foarte buni care-s in aceeasi situatie.
Si da, ne-ar placea o schimbare, sa ajungem sa muncim cu placere si la ceva ce ne face placere – stii, din categoria “cand o sa fiu mare, o sa ma fac…”
Doar ca… sunt de acord cu Wife – e tare greu sa te rupi de plasa de siguranta. Si mai ales frica de esec e mare. Majoritatea nu avem curajul sa facem ceva radical. Dar cred ca din aceasta majoritate, din nou majoritatea facem pasi mai mititei si poate nu foarte siguri in directia pe care ne-o dorim. In speranta ca momentul dat in care vom fi pe drumul potrivit nu va fi prea tarziu
.-= Rita´s last blog ..Lungul drum al Ritei catre iarna =-.
Dec 2nd, 2009 at 10:52 pm
Wife, perfect de acord, la noi e mai greu decat la ei. la noi e mai greu si sa muncesti mai mult un an de zile si sa iti ajunga banii sa calatoresti 6 luni in jurul lumii, perfect adevarat. Dar gandindu-ma acum la o anumita mutare din cariera ta, nu e tocmai imposibil
Rita, stiu exact cum e! Si eu am inceput cu pasi mici-mici. De melc asa…Mai intai job full time si ceva proiecte freelance pe langa. Apoi job full time si firma pe langa. Apoi job part-time si firma, si in final firma. A durat undeva inspre 2 ani tot procesul. A fost al naibii de greu, este in continuare greu, dar macar ador ce fac! Nu o sa mint, nu sunt numai roze… Probabil lucrez mult mai mult decat inainte. Still, a fost alegerea buna pentru mine.
Ideea articolului meu nu era sa faci totul brusc, ci sa te prinzi ce vrei si sa o iei in directia respectiva. Oamenii de care vorbeam chiar nu aveau problema asta. Sincer, puteau face mutarea de sah mat in orice clipa, alegeau sa nu o faca si sa se planga in continuare…Ceea ce mi se parea mie personal foarte trist.
.-= Alina Popescu´s last blog ..Feminismul a transformat femeile în sclave ale salariilor =-.