Dialog între ea şi el, într-o zi de duminică
Un nou articol Cristiana Ionescu
Să vorbim despre dragoste, spuse EA, despre iubire şi iubiri, în toate felurile!
Vi s-a întâmplat o iubire minunată, dar despre care cei din jur să spună că nu va dura, iar voi, în ciuda tuturor, să fiţi mai puternici, mai pasionali, mai apropiaţi şi să consideraţi după trecerea timpului că… uite câte am fi pierdut dacă ne încredeam în gura lumii?
Hai, scrie despre asta… şi nu uita de iubire, că nu sunteţi singuri… li se întâmplă şi altora… poate chiar în acest moment!
EL răspunde:
Mă faci să zâmbesc şi am un rictus uşor de ironie pe meclofax.
Tu ce ai spus până acum? Eşti un fel de Socrate al sufletului? El barem făcea dialoguri despre adevăr.
Dragostea nu e un adevăr, e o iluzie. De fiecare dată când am cunoscut o fată, mai ales la vârsta tânără, i-am vorbit şi mamei despre ea. Mama avea un dar, un feeling cu care simţea dacă ceva e bine pentru mine sau nu.
Nu m-a trădat niciodată darul ei.
Tata nu a vorbit niciodată cu mine despre mine. În schimb avea nişte poveşti moralizatoare, fapte întâmplate care au intrat în legenda satului în care m-am născut. O singură dată mi-a vorbit despre fete.
M-a îndemnat să fac dragoste cu ele şi erau vreo 9-10. Încă nu plecasem de acasă pe atunci. Eram un adolescent naiv şi timid.
Era poate regretul său ascuns, regretul că nu le cunoscuse mai bine pe mamele lor în tinereţea lui de bărbat frumos. Şi-a respectat casa şi femeia cu care se căsătorise şi atât. Mai târziu acestea m-au ironizat pentru cuminţenia mea şi mi-au spus că am facut gesturi ireparabile (şi inacţiunea este tot o faptă condamnabilă). Erau toate acolo şi înainte să apar eu tocmai vorbiseră despre asta.
A fost bine, a fost rău, nu ştiu. Cert este că nu aveam ochi pentru ele atunci. Pentru altele mai de departe…
În schimb mi-erau prietene bune cu care puteam discuta orice, mâncam împreună, ne jucam şi învăţam împreună. În schimb nu am văzut femeile din ele. Acum fiecare are casa, copiii şi rostul ei, unele au ajuns manageri ca şi tine.
Când ne întâlnim la câte 5-6 ani din întâmplare simţim răceala şi frustrarea. Da simt ca şi ele sunt frustrate.
Mă întreb dacă la acea vârstă aş fi muşcat din mărul Evei viaţa mea ar fi fost tot asta. Cred că nu. La vârsta aceea trebuia să învăţ să pot urca în trenurile vieţii.
Cine ştie în ce haltă aş fi rămas reţinut de o domniţă de mahala? Inocenţa m-a ajutat cred eu, până ce cunoaşterea sau gândirea matură a putut să-i ia locul. Revenind la tema ta, gura lumii adevăr grăieşte. Mi s-a întâmplat şi am fost mai puternic cum zici tu, am mers mai departe, am pierdut timp degeaba, am renunţat până la urmă, semnele erau evidente, am avut îndoieli şi după mulţi ani de la despărţire am primit confirmarea clară de la unul din amanţii ei că gura lumii trebuie ascultată. Ce începe prost se sfârseşte şi mai prost.
Nu uitaţi asta. În dragoste eşti orb, nu mai vezi adevărul. Trebuie să te zguduie cineva să revii la realitate.
Eu am plătit cu vârf şi îndesat încăpăţânarea pe care am avut-o. Nu trebuie să te uiţi niciodată în urmă. Viaţa e viaţă şi merge înainte, fie că vrei, fie că nu…
Despre autor
Cristiana Ionescu: Eu iubesc copiii, iubirea, urăsc minciuna, mă indignează gelozia şi mă amuză prostia. Cred până la capăt în Einstein – Iţi poţi trăi viaţa în două moduri: sau crezi că nu există magie; sau crezi că totul este magie.
Cristiana Ionescu a fost desemnată cel mai bun fundraiser al anului.
Popularity: 8% [?]
Nov 8th, 2009 at 5:38 pm
Interesant monologul, cu o nota usor pesimista. Gura lumii, este asa cum ii spune numele, a lumii. Fa tu cum crezi si lasa gura altora in pace. Cand vei castiga pe seama deciziilor tale, victoria va fi de 10 ori mai dulce, iar daca vei pierde pe mana ta si nu a altora, infrangerea va fi de 10 ori mai putin amara si o vei depasi mai repede.
Iar daca e in dragoste, clipa, clipa e de baza. E “dragostea ta”, nu a lumii. Nu stiu, chiar daca finalul nu pare fericit inca de la inceput, eu prefer sa gust putin din bucuria pe care o poate oferi decat sa ma intreb o viata daca am ales corect si sa sar la finalul “nefericit” din prima. Realitatea gaseste singura mijloace sa ne zguduie cand e cazul.
Nov 8th, 2009 at 5:54 pm
Cassiel, te invit sa reiei materialul. Vei constata ca de fapt eroul este unul care nu s-a uitat in gura lumii, nu a ascultat-o si a trait cu decizia. Din experienta lui reiese ca uneori e mai bine sa asculti. Acum… ce pot spune: cand doi-trei iti spun ca esti beat… uneori e bine sa ii crezi. Decizia iti apartine insa intotdeauna, indiferent de subiectul la care se refera discutia si sfaturile/recomandarile celorlalti.
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Dialog între ea şi el, într-o zi de duminică =-.
Nov 8th, 2009 at 6:03 pm
Am uitat sa precizez un lucru important: materialul are la baza o discutie autentica si poveste autentica de viata.
Nov 8th, 2009 at 7:01 pm
Mie mi-a mancat cineva sufletul, mi s-a insinuat in suflet si a ros pana m-a facut sa o vad pe fata iubita cu ochii ei. Stiam ca e o fiinta oribila, dar a invins. Pana la urma ne-am despartit, exact cum dorise ea. Nu-mi pot explica tampenia mea, nu sunt usor influentabil de obicei. Pur si simplu m-a facut sa nu-mi mai placa exact ce ma atrasese la acea fata.
Grand Prix F1 de Monaco – 13 au 16 mai 2010 http://www.f1monaco.fr/ =-.
Un cosmar pe care nu l-as dori nimanui.
.-= dansandu´s last blog ..dansandu: Sper sa ajung
Nov 8th, 2009 at 7:19 pm
Deeeeeeeci… avem un erou care nu și-a ascultat tatăl când i-a zis să-și trăiască viața. Deja din adolescență se pot observa comportamente deviante (așa cum am argumentat în alte rânduri, nu e normal să fii prieten cu fetele). Faptul că a refuzat să accepte invitații evidente a dus doar la frustrare și alienare. A avut o relație pasageră și din context înțeleg că nu a fost capabil să-și satisfacă partenera, aceasta apelând la amanți. Lipsindu-i curajul să se sinucidă (aici am speculat eu un pic, dar sinuciderea îmi pare soluția corectă), își raționalizează viața transformând incapacitatea lui de a acționa în “decizii conștiente”. Și termină plângându-și de milă pe un site de femei, culmea iarăși prin intermediul unei femei, încarcând iarăși să pară “învingător” și să ne dea lecții/sfaturi.
Să rezumăm: răzvrătit care și-a dezamăgit părinții, homosexual latent, asocial cu disfuncții erectile, self-deluding (îmi scapă termenul în română). Naomi, tu ești mă?
Da, da, sunt cinic, știu. Sau realist. Sau doar prea răcit/gripat pentru a judeca corect, empatia (puțină câtă aveam) ducându-se către efortul continuu de a-mi plânge de milă. Din acest punct de vedere sunt un bărbat standard, fiind îngrozitor atunci când bolesc.
.-= Ovidiu´s last blog ..Invitație la întâlnirea RLUG Noiembrie ‘09 =-.
Nov 8th, 2009 at 7:23 pm
@dansandu, nu știu dacă te ajută cu ceva, dar dacă persoana oribilă care te-a manipulat arată beton, eu personal te iert. Noi să fim sănătoși, că femei (și bărbați, desigur) se mai găsesc. Vreo 3 miliarde, așa.
(Aoleu, dar chiar că sunt cinic azi. Mă scuzați.)
.-= Ovidiu´s last blog ..Invitație la întâlnirea RLUG Noiembrie ‘09 =-.
Nov 8th, 2009 at 7:57 pm
Dan, constat ca din pacate si tu stai marturie pentru a nu asculta de gura lumii.
Ovidiu… da, luam comentariul ca un efect al racelii – pentru ca povestea e a multora, chiar daca sub alte forme.
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Dialog între ea şi el, într-o zi de duminică =-.
Nov 8th, 2009 at 8:02 pm
Si indraznesc sa merg mai departe si sa spun asa: ca, probabil cu exceptia domnilor ce nu constientizeaza cand se imbata (nu ca ar fi greu, zic eu… dar eu nu beau asa ca… mai greu cu imbatatul ca sa pot vorbi din experienta) probabil zic cel mai important lucru este ca am uitat sa ne incredem in instinct. Ati remarcat vreodata cum copiii mici tind sa se bucure la anumiti oameni si la altii urla? Ati vazut cum cainii si pisicile (si alte animale) au aceleasi reactii. Da, recunosc ca ma uit cum reactioneaza animalele mele in prezenta cunostintelor mele. Dar la fel fac si copiii – asta pana la varsta la care sunt invatati sa renunte la a se baza pe instinct – pentru ca da, din pacate sunt putini parintii ce ii invata sa se increada in ceea ce simt. (@dan vezi… instinctul tau stia el ce iti spune si iti spunea de bine.)
Daca ne-am pastra acest – sa-i spunem – al saselea simt mai bine dezvoltat poate nu ar fi nevoie de nimeni altcineva.
Desigur ca uneori cautam aprobarea – parintilor, a prietenilor etc. (in functie de situatie si context) insa intotdeauna acordam ponderi diferite spuselor celorlalti in functie de apropiere si nu numai.
Eh, dar discutia-i lunga, nu-i asa?
Nov 8th, 2009 at 8:14 pm
La asta ma gandeam si eu citind comentariile: asculti gura lumii, insa depinde care lume, a cui gura
… si aici e o discutie intreaga. Insa, inainte de instinct sau sfaturile celor din jur, poate ca baza este sinceritatea cu tine insuti. Nu ma refer aici la fatada, ceea ce afisezi in exterior, catre “ceilalti” ci de a recunoaste care este adevarul-adevarat macar acolo, in forul tau interior, tu fata de tine…
.-= Alina Fekete´s last blog ..Dialog între ea şi el, într-o zi de duminică =-.
Nov 8th, 2009 at 9:06 pm
@Loredanda @Alina – argumentele voastre sunt perfect valide și le voi accepta în orice alt context decât articolul de față.
Există oameni care se iau în totalitate după gura lumii. Sheeple. Fericiți în ignoranța lor. Majoritatea.
Există oameni care judecă pentru ei, decid singuri (mă rog, pe cât se poate, știm deja că nu suntem cu adevărat liberi și că voința proprie e doar o teorie filosofică) și își asumă hotărârile și urmările. Îmi place să cred că sunt în această categorie.
Și mai există o categorie. Cei care regretă. Suficient de deștepți să nu se bălăcească în mocirla sheeple, dar insuficient de hotărâți încât să-și facă propriile reguli. Post-ul de față încearcă să ne prezinte un astfel de personal ca “winner”. Din păcate, pentru mine e doar un “loser”. Îmi pare rău, ai pierdut. Mai bagă o fisă, mai trage un loz. Man up!
Repet, sunt de acord cu argumentele voastre. Doar că nu se potrivesc situației (sau mai corect, personajului).
.-= Ovidiu´s last blog ..Invitație la întâlnirea RLUG Noiembrie ‘09 =-.
Nov 9th, 2009 at 8:15 am
Ma intreb daca e neaparat un material care sa ridice in slavi sau sa critice o anumita atitudine, abodare. Nu il vad asa, Ovidiu – si de aici cumva diferenta de opinie. Cred ca este o poveste, o experienta de viata reala, din care fiecare isi poate trage concluziile proprii. Pentru unii se poate constitui intr-o confirmare, pentru altii poate fi un semn de intrebare si poate oferi o noua perspectiva. De altfel multe sunt materialele aici care nu ofera retete sau verdicte ci perspective, oportunitati de a afla mai multe pe un anumit subiect, posibilitatea de a vedea si alte variante intr-un anumit context.
O saptamana frumoasa tuturor!
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Dialog între ea şi el, într-o zi de duminică =-.
Nov 9th, 2009 at 9:45 am
Bine că vii tu împăciuitoare… Abia reușisem (cred) să pun un pic paie pe foc și hop și tu cu găleata de înțelegere și toleranță
.-= Ovidiu´s last blog ..Invitație la întâlnirea RLUG Noiembrie ‘09 =-.
Nov 9th, 2009 at 10:26 am
.-= Alina Fekete´s last blog ..Dialog între ea şi el, într-o zi de duminică =-.
Nov 9th, 2009 at 1:17 pm
Multumesc voua, cei care ati comentat! Ma bucura sa vad atata implicare si sa inteleg ca fiecare,in viata, a avut momente cand a ignorat gura lumii, sloboda! Si ma mai bucura sa citesc si ca IUBIREA este cea care starneste mereu comentarii, reactii, discutii. Sa iubiti si sa fiti iubiti va doresc!
Nov 9th, 2009 at 6:51 pm
Loredana, am citit atent materialul, altfel nu-mi permiteam sa comentez.
L-am numit monolog, intrucat o replica initiatoare a EI nu constituie un dialog, iar raspunsul meu s-a invartit nu in jurul a ceea ce a facut personajul principal, ci in jurul concluziei sale.
Proverbul ala cu omul beat e vechi, si a fost rasturnat de atatea ori incat mi-e groaza sa ma gandesc in ce epoca de piatra traiam daca mai toti oamenii de seama din istorie se luau dupa gura lumii.
Dar, asa cum am zis, e o problema de abordare personala. Prefer la orice ora sa pierd pe mana si deciziile mele decat pe gura lumii. Atata tot. Departe de a fi un motiv de polemica. E o chestie care tine prea mult de individ (nivelul la care se lasa influentat) ca sa poate fi transformata in lege fundamentala de comportament.