E nevoie de femei şi bărbaţi pentru perpetuarea speciei?

Parents with children in bedIndiferent de vreme, condiţii şi dispoziţia femeilor şi a bărbaţilor de a avea copii, specia umana merge înainte! Tot ce trebuie pentru o reţetă de succes – câţiva oameni de ştiinţă şi celule stem din care, mai nou, se pot crea atât ovule, cât şi spermă.

Aceste rezultate uimitoare obţinute într-un laborator al Universităţii Standford reprezintă o soluţie pentru cuplurile infertile şi pentru persoanele care devin sterile în urma tratementelor împotriva cancerului. Fiind însă vorba de a crea o fiinţă din câteva celule, există probleme morale şi etice legate de această procedură. Principala obiecţie este că o altfel soluţie de reproducere ce exclude femeile şi bărbaţii din proces poate avea un impact negativ asupra conceptului de familie.

O altă obiecţie pune faţă în faţă dorinţa de a creea copii în laborator cu sutele de mii de avorturi ce au loc în fiecare an. Deşi cifrele par a le da dreptate, să ne aducem aminte de toţi copiii rămaşi în orfelinate.

Mai multe despre rezultatele oamenilor de ştiinţă americani aici.

Voi ce credeţi – înseamnă un embrion obţinut artificial sfârşitul familiei tradiţionale sau a statutului de părinte? Din câte înţeleg eu, embrionul tot trebuie să petreacă 9 luni într-un uter, procesul nu este încă complet artificial. Se va ajunge acolo?

Este relaţia dintre copii şi părinţi bazată doar pe gene? Nu contrazice această abordare complet ideea de adopţie?

Popularity: 4% [?]

7 Responses to “E nevoie de femei şi bărbaţi pentru perpetuarea speciei?”

  1. Oricum ar fi, cred ca intotdeauna o mama va dori ca progenitura sa ii semene ei sau tatalui, saus a aiba ceva in comun cu ei. Oircum nu cred ca in zilele noastre, oamenii se maic asatoresc pentru a avea o familie. Sunt destui copii care traiesc bine merci cu aprinti divortati/cu un singur parinte…dar oricum orice abatere de la “o familie normala” va avea o oarecare consecinta asupra comportamentului copilului, din pacate.

  2. Dupa parere mea, “Obtinerea” embrionului se poate face si artificial, chestie buna, mai ales pentru femeile care au probleme in a ramane insarcinate. Either way, calea “traditionala” e cea mai buna. Si, nu stiu cat conteaza efectiv la creatie, dar la dezvoltarea embrionului/fatului in cele 9 luni este foarte important ca acesta sa fie “legat” de mama. La fel si primii ani din viata: apartanenta la o familie normala: mama + tata (de sex diferit!!! da!) , afectiunea parinteasca, mai ales aceea a mamei – sunt importante pentru dezvoltarea psihica a copilului; daca acestuia i se acorda afectiune in acea perioada critica, el va percepe mediul inconjurator (dpdv social…etc) ca pe un mediu prietenos, nedusmanos pentru el, prielnic dezvoltarii. Lipsa mamei, a afectiunii acesteia sau a unei familii intregi si normale si pasnice va avea efecte negative clar dovedite asupra psihicului copilului.
    Si, nu, relatia dintre copil si parintii lui nu e bazata doar pe gene. Genotipul e doar un template, daca vrei, conteaza mult cu ce “umpli” acel template, iar asta nu vine cu genele. Acelea dau o predispozitie, ca si personalitatea…
    .-= Cristina´s last blog ..Cisco my love =-.

  3. Parerea ta Cristina, e pertinenta :) Copiii trebuie sa creasca si sa se dezvolte langa ambii parinti…asa e ideal… daca oamenii de stiinta au descoperit ca ne pot plamadi si altfel, e bine de stiut dar nu cred ca ne vor imbunatati specia :)
    .-= rahidian_bulbul´s last blog ..Mariah Carey – I Want To Know What Love Is =-.

  4. Intrebarea din titlu e putin deplasata.

    Raspunsul este categoric: DA.

    Cristina a subliniat foarte bine necesitatea unui mediu normal in care trebuie sa se dezvolte copilul. Este poate si unul dintre argumentele cele mai puternice in disputa cuplurilor homosexuale ce vor sa adopte un copil.

    In plus, perpetuarea speciei prin metode artificiale nu e viabila la momentul actual. Este posibila, clar, dar improbabila datorita costurilor si eforturilor uriase necesare pentru a sustine o astfel de campanie la nivel global.

    SI, WTF!?!? SEX IS AMAZING!

  5. Rugz, ai dreptate, ne-am adaptat la diverse, ne dezvoltam oricum. Intr-adevar, o familie traditionala e ideala pentru un copil, atata timp cat lucrurile merg bine in familia respectiva. Iar faptul ca nu ne mai casatorim ca sa ne impuiem, facand copii pentru ca asa trebuie, mi se pare un progres.

    Cristina, toti ne dorim sa mergem pe calea naturala/traditionala. Cand nu se poate, e bine sa avem alternative. Iar atata timp cat copilul tot in uter creste, inca nu e momentul pentru diverse probleme si intrebari. Dar iata ca ele apar :)

    Rahidian_bulbul, nu cred ca se gandeau la imbunatatirea speciei. Cred ca se concentrau pe probleme mult mai mici :)

    Cassiel, deplasata sau nu, intrebarea a fost pusa prin aceasta descoperire. Sex is fun, dar e bine ca se scapa de cel putin o frustrare. Sunt sigura ca iti aduci amine o faza repetata in n filme in care cuplul face sex dupa ceas, sa prinda ovulatia, ca poate le iese de data asta :)
    .-= Alina Popescu´s last blog ..Culele, case – cetăţi =-.

  6. Sunt oameni care accepta sa adopte in cazul in care nu pot “crea” singuri copii. Altii vor sa fie copilul lor, cu genele lor, obtinut pe orice cale. Cred ca fiecare are dreptul la alegere deci cu cat sunt mai multe optiuni, cu atat mai bine. Cei care protesteaza din punct de vedere “etic” sunt fe incapabili de empatie, fie au prea mult timp liber :-)

  7. Wife, foarte tare asta cu prea mult timp liber! Dar ai dreptate, nu sunt emapatici. In plus, ca sa poti fi de acord cu ei pana la capat, trebuie sa negi principiul adoptiei, si anume ca nu doar genele formeaza si tin aproape o familie, adoptie pe care o tot dau ca alternativa…
    .-= Alina Popescu´s last blog ..Aripi de rezervă =-.

Leave a Reply

You can use these XHTML tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <blockquote cite=""> <code> <em> <strong>

Additional comments powered by BackType