Un nou articol interesant scris de Valentina Roman

Cunoscută și ca Elena Doamna, soția domnitorului Aleaxandru Ioan Cuza s-a remarcat în istoria României prin generozitatea sa și acțiunile caritabile pe care le-a realizat. Sunt bine cunoscute așezămintele pentru orfanii de diferite naționalități, numite „Aziluri Elena Doamna“.

Puține lucruri se știu însă despre viața sa particulară și modul ei de a fi. Se spune că Elena Cuza era o fire retrasă, cumpătată şi lipsită de încredere în forţele proprii, lucru accentuat și de faptul că Al. Ioan Cuza nu era un soț statornic. Deși a dorit de foarte multe ori să întrerupă căsnicia care o lega de acesta, ea a reușit de fiecare dată să se resemneze fiindu-i alături în cele mai dificile momente. Numirea acestuia ca domn al Principatelor a fost o schimbare pe care a recunoscut-o într-o scrisoare adresată mamei sale: „Mâne dau o serată şi-ţi mărturisesc că nu-mi mai văd capul. Am trăit mai totdeauna departe de societate şi nu ştiu nici eticheta, nici îndatoririle pe care pe care trebuie să le am, acum. Sper totuşi că vor fi generoase cu mine compatrioatele şi-mi vor ierta naivitatea şi simplitatea.“

Legătura extraconjugală a soţului cu Maria Obrenovici a determinat-o pe prima doamnă să părăsească Bucureştiul şi să rămână mai bine de 3 ani la Paris, loc unde a a frecventat spectacole, expoziţii şi saloane culturale, primită fiind chiar şi de împăratul Napoleon III.

Din 1862 ea s-a reîntors să își revendice locul în societatea românească și a început să se preocupe preponderent de organizarea balurilor de caritate, a dineurilor, răspândindu-și convingerile despre rolul femeii în societate. Elena Cuza a militat profund pentru educaţia femeilor şi mai puţin pentru emanciparea politică a acestora. Astfel a reușit să își uluiască soțul și să o îndepărteze pe rivala sa, care s-a retras într-o casă din mahalaua Amzei. Deși jignită la propunerea de a înfia copii domnitorului cu Maria Obrenovici, ea a acceptat, gestul întărind și mai mult căsnicia sa cu Al. Ioan Cuza. A devenit încetul cu încetul o mamă desăvârșită, deși nu putea avea copii. Rolurile s-au schimbat, iar Maria era primită acum de către Elena Cuza cu milă şi înţelegere pentru a își vedea cei 2 copii: „Nu cobora la nici o intimitate cu ea, dar era mai îngăduitoare, era doar mama copiilor care îi aduceau bucurie prin drăgălăşenia lor şi rost vieţii“.

Elena Cuza a fost prietena și susținătoarea multor personalități din cultura românească (Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Theodor Aman), încurajând permanent dezvoltarea literaturii şi artei naţionale.

A murit în 1909, supravieţuindu-le tuturor celor dragi ei, fiind îmormântată la moşia părintească din Soleşti – Vaslui. Nicolae Iorga nota despre moartea acesteia: „A murit, la Piatra Neamţ, femeia ideal de bună şi modestă care a fost Măria-sa Doamna Elena, soţia lui Cuza-Vodă. Orice laudă, orice semn de durere par nepotrivite faţă de măreaţa simplitate a fiinţei pămînteşti care, trăind printre noi, cei plini de neajunsuri şi păcate, a dus curată viaţă cerească, asemenea îngerilor”.

În prezent sunt numeroase așezăminte culturale și instituții care îi poartă numele, tocmai datorită personalității sale marcante, a caracterului disciplinat și lipsit de îngâmfarea poziției pe care a deținut-o. Elena Cuza poate reprezenta oricând, pentru femeile din România și nu numai, un model de modestie și candoare demn de urmat. Informaţii despre Elena Cuza găsiţi în lucrările lui George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009 şi Luciei Borș, Doamna Elena Cuza, Editura Naționala-Ciornei, 1945.

Photo source 1; Photo source 2

Valentina Roman – Fire optimistă, organizată şi întreprinzătoare, am căutat întotdeauna să aduc un suflu nou în ceea ce fac şi să dovedesc încrederea pusă în mine. De aceea, proiectele în care am fost implicată au preluat o parte din dorinţa de a atinge perfecţiunea prin inovaţie şi responsabilitate faţă de partener. Îmi plac, şi caut să am aproape, oameni deschişi, veseli, creativi şi capabili să-şi comunice ideile într-o manieră elegantă şi plină de bun simţ. Ador să mă implic în cât mai multe proiecte, cărora le dăruiesc din timpul meu, iar pasiunile: filmele vechi, călătoriile şi poveştile Bucureştiului de altădată îmi sunt de mare ajutor, fiindu-mi şi sursă de inspiraţie. O notă a bunului gust şi a pragmatismului, într-o epocă în care detaliile par că nu mai contează. Îmi puteti citi jurnalul pe: http://valentina-roman.blogspot.com

În seria “Românce remarcabile” sunt prezentate
- Sarmiza Bilcescu – Prima femeie doctor în drept din lume
- Elena Caragiani-Stoenescu – Prima Aviatoare din România
- Iulia Hasdeu – figură marcantă a culturii noastre
- Maria Rosetti - prima femeie ziarist din România
- Cecilia Cuţescu-Storck – prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa
- Regina Maria – personalitate fascinantă din istoria românilor

Un nou articol de Mădălina Teodorescu

Probabil știți sentimentul acela de nedumerire, de nepotrivire când te întorci la birou după 1-2 săptămâni de concediu: mintea este goală când vine vorba de chestiunile de birou și în același timp colegii din jur sunt în toiul lucrului la proiecte iar șeful iți cere un raport urgent. Si toate astea în timp ce tu îți amintești doar vag despre ce se vorbește.

Iată câteva trucuri care sigur te vor ajuta să treci mai repede peste perioada de reacomodare:

• Planifică-ți revenirea din vacanța cu o zi-două mai devreme decât prima zi la job. Vei avea
timp să te odihnești după drum, să te reacomodezi la peisajul urban, la fusul orar local și să te pregătești pentru revenirea la birou. În aceeași ordine de idei, ar fi foarte util dacă îți sincronizezi programul de somn cu cel pe care îl ai în mod normal în timpul unei săptămâni de lucru.
• Un truc pe care l-am învățat din practică este că prima săptămână după concediu ar fi bine să aibă mai puțin de 5 zile lucrătoare: practic este nevoie să fii concentrat doar 3 sau 4 zile pentru început, exact ca o încălzire înainte de un meci.
• Ia pulsul proiectelor: citește mailurile primite și pune-te la curent cu status-ul nou al activităților în care ești implicat. Un alt lucru care ajută este o lista de proiecte sau un plan pe care să ți-l faci înainte de a pleca in concediu și care poate fi de mare ajutor la întoarcere.
• Verifică noile priorități cu șeful tău: stabilește o întâlnire în care discută despre proiectele pentru perioada următoare, importanța și urgența acestora.

Nu în ultimul rând, povestește-le colegilor interesați informații utile și amintiri amuzante din vacantă. Munca înseamnă și fun, nu?!

Având în vedere că revenirea din concediu ne privește pe toți, sunt convinsă că orice altă metodă de a intra mai ușor în ritm este de interes maxim. Deci, cum faci tu revenirea din concediu mai ușoară?

Despre autor

Îmi petrec cu plăcere zilele făcând HR. Scriu despre asta aici şi pe blogul meu, cu dedicaţie specială pentru cei în căutarea unui job (nou), pentru cei care trebuie sa conducă echipe şi pentru cei care vor mai mult de la cariera lor.

Îmi petrec cu plăcere timpul liber bucurându-mă de culori, pantofi, dimineţi cu soare, seri cu prietenii, călătorii şi concerte. Găsesc ceva pozitiv în orice. Si zâmbesc des.

Concursul nostru, Un an de Cenuşă de trandafir – Sărbătorim cu premii pentru cititori!, s-a încheiat luni seară, după 5 zile în care cititorii noştri au putut participa cu tweeturi şi articole scrise pe blogurile personale. Spre marea noastră bucurie, au concurat mai mulţi decât ne aşteptam. Aveţi mai jos lista completă de postări pe tema concursului iar aici lista de tweeturi. Le mulţumim tuturor pentru participare, urări, încurajări, aprecieri şi susţinere, toate primite din plin pe parcursul unui an fascinant de Cenuşă de trandafir.

Fără alte amânări, iată câştigătorii (numele persoanei în cauză, al blogului sau al contului Twitter, după caz):

***5 licenţe BitDefender Internet Security 2010 pentru 1 utilizator/1 an oferite de Bitdefender
Ştefan Murgeanu
Dan Ştefan
Eagle Eye
Florentin Deac
survaiva

***3 stickuri de memorie clasa Business securizate oferite de CoSoSys
Mihaela Ciobanu
stefamedia
GeaninaBalea

***Cu sânge rece şi albastru – Ivona Boitan
Ana Vasilescu (Ana Vasilescu’s Blog)

***Hoţii de timp – Ivona Boitan
Cornel

***Parfumul văduvei negre – Oana Stoica Mujea
steliana

***Indicii anatomice – Oana Stoica Mujea
infodeltaro

Toţi câştigătorii sunt rugaţi să folosească formularul de contact aflat aici pentru a ne comunica adresa de email la care să le fie livrat premiul (doar pentru licenţele BitDefender), adresa de email pentru a stabili o întalnire şi a le înmâna premiile pentru cei din Bucureşti, sau adresa de livrare pentru cei din afara Bucureştiului. Cei care au câştigat cărţi sunt rugaţi să precizeze şi numele pentru autograf. În cazul cărţilor, livrarea premiilor va dura un pic mai mult, pentru că cele două autoare trebuie să le semneze mai întâi şi nu am vrut o adresare generică, fapt pentru care a trebuit să aşteptăm extragerea câştigătorilor.

Felicitări câştigătorilor şi le mulţumim din suflet tuturor participanţilor!

Câştigătorii au fost extraşi cu ajutorul Random.org

Lista compeltă a postărilor despre concurs

Concurs “Cenusa de trandafir”: castiga carti, memory stick-uri si licente antivirus Bitdefender – Concursuri online

Concurs Cenusadetrandafir.ro – Life as a book

Un an de Cenuşă de trandafir – concurs – Ana Vasilescu’s Blog

Anunț concurs “Cenuşă de trandafir” – Fii eficient!

Cenuşă de trandafir – Lunaplinaverde’s Blog

Concurs: Un an de Cenuşă de trandafir – Cornel

Concurs: Un an de Cenuşă de trandafir – premii pentru cititori! – Dreamy’s Blog

Cenusa de Trandafir a implinit un anisor – o-lume-perfecta

coooncurs – Smile

Concurs “Cenusa de trandafir” – Concediaza-ti seful

Concurs – Un an de Cenuşă de trandafir – Dan Tanasescu

Trandafirul.. fara mot – Sugar Baby

Ultima zi de concurs pentru cititorii Cenusa de Trandafir – Mya’s moments

Concurs “Cenusa de trandafir”: castiga carti, memory stick-uri si licente antivirus Bitdefender – Concursuri Online

Cenusa de trandafir implineste un an – Photo-Design

Concurs ‘Cenuşă de trandafir’ – Dan Stefan

Un an de Cenuşă de trandafir – Sărbătorim cu premii pentru cititori! – Eagle Eye

Concurs „Cenuşă de trandafir” – Florentin Deac

Concurs “Cenusa de trandafir”: castiga carti, memory stick-uri si licente antivirus Bitdefender – Concursuri si premii online

Concursul Cenuşă de trandafir s-a încheiat aseară şi ne doream din tot sufletul să anunţăm astăzi câştigătorii. Au fost însă atâtea tweeturi şi posturi, încât procesare lor va mai dura un pic. Amânam astfel anunţarea câştigătorilor până mâine de dimineaţă.

Până atunci vă ţinem strânşi pumnii! Multă baftă!

Ce să faci în aşa situaţie, aceasta e întrebarea. Ştiu, pare banală: te bucuri, ce poţi să faci altceva??? doar că, totuşi… după aceea ce urmează? Că doar nu o poţi ţine într-o ţopăială entuziastă timp de nouă luni de zile. Da, e musai să începi prin a te bucura şi apoi mai trage o tură de suplimentară de veselie (plecăm de la premisa că e o sarcină dorită) – în astfel de momente bucuria nu poate prisosi. Plus că aşa nu dai greş: ai o reacţie potrivită şi îţi acorzi şi ţie timp să asimilezi ideea. Doar că mai apoi sunt două situaţii: cea în care tu ai deja un copil şi ai idee cu ce se mănâncă povestea, sau cea în care subiectul “bebe” echivalează cu o necunoscută de gradul infinit.

Dacă ai deja copil…

Felicitări, înseamnă că o să ai un rol important în viaţa viitoarei mame, ca sursă sigură de înţelepciune şi izvor nesecat de sfaturi. Ooooo, happy-happy joy-joy, de când aşteptai tu acest moment, să te desfăşori în toată măreţia ta de mamă cu state vechi (ce contează că tu ai născut abia acum o lună, tu ai născut, ea încă nu ). Ah, ai atâtea să îi spui, oh, o să o suni la fiecare cinci minute să îi comunici ce ţi-ai mai amintit. Dar stai, nu da fuga la raftul cu cărţi despre sarcină şi nici nu te apuca să îi faci liste cu haine, bagaj de maternitate, analize, medicamente şi alte minunăţii!!! Da, ştiu că te mănâncă degetele, dar nu o să reuşeşti decât să o stresezi mai tare: ce, tu în luna a doua citeai despre cum se spală copilul şi stabileai cum să naşti??? Lucrurile se întâmplă într-o anumită ordine şi nimeni nu are nevoie de o moară stricată, fie ea şi expertă în maternitate.

Ah, şi dacă te chinuie să spui genul acela de poveşti de groază despre naşteri cu probleme, sarcini toxice, tragedii mai mari sau mai mici, ori pur şi simplu să istoriseşti în detaliu filmul gravidităţii tale, just don’t! Sincer, abţine-te de la astfel de discuţii şi nu porni pe drumul acesta decât dacă eşti întrebată (şi şi atunci asigură-te că respectiva persoană chiar vrea asta).

Dacă nu ai copil…

E mai greu. Dacă plănuiai să ai un copil şi ei “i-a ieşit mai devreme”, nu lăsa invidia să te cucerească – fii alături de ea aşa cum îţi vei dori să fie şi ea lângă tine atunci când o să fie cazul. Dacă îţi doreşti dar nu poţi avea copii, cu siguranţă îţi va fi extrem de greu, însă nu uita că prietena ta nu are nicio vină şi are dreptul să se bucure din plin de aceste clipe – va trebui să decizi dacă poţi trece prin asta alături de ea. Dacă bebe nu face parte dintre planurile tale pe termen scurt, inspiră adânc. Serios, inspiră şi expiră – vei avea nevoie de răbdare, multă răbdare. Subiectul în care prietena ta se va scufunda de acum încolo până peste cap este unul care te depăşeşte. Uită de cluburi, evadări spontane în două sau alte nebunii similare – poate le vei mai putea face, dar nu în două, ci în trei de acum înainte, iar micuţul sâmburel va deveni o prezenţă constantă în poveştile prietenei tale. Plus că o să descoperi că nu o mai pasionează atât de tare tocurile cui, ci hăinuţele de copii şi că mergând cu ea în oraş vei învăţa şi tu, vrând nevrând pe unde se află situate toaletele în mai toate centrele comerciale şi nu numai.

Provocarea va deveni păstrarea relaţiei o dată cu venirea pe lume a bebeluşului – căci interesele se schimbă şi tânăra mamă ţi se va părea chiar plictisitoare: zău aşa, prea multe regului (copilul doarme la ora asta, nu ne putem vedea…) şi muuult prea multe detalii despre ce şi cum mănâncă micuţa creatură. Ah, şi da, copiii urlă. Mult…

Şi atunci? Ce e de făcut?
E greu, dar nu imposibil şi dacă prietenia voastră contează cu adevărat, atunci merită să faci următoarele lucruri: felicit-o entuziast. Ascult-o şi eventual încearcă să înţelegi prin ce trece. Adaptează-te la noua situaţie şi găseşte căi alternative pentru a petrece timp împreună. Nu o sufoca şi las-o să se bucure de fiecare pas al sarcinii – este cu adevărat un eveniment major. Şi fii pregătită să devii “mătuşa  Lili” – vezi, şi tu treci într-o nouă etapă .

Mama care se taie la mână şi sânge ţâşnind peste tot.

Animalul lovit de maşină.

Copilul cu mâna ruptă sau la spital cu branulă.

Paharul care cade pe podea, se sparge, cioburi intrându-ţi în piciorul gol.

Vestea că o rudă are probleme grave de sănătate.

Înţelegeţi la ce mă refer: acele situaţii deloc plăcute dar care se întâmplă oricui.

Şi despre modul de a reacţiona în astfel de ipostaze mă gândeam să vorbesc.

Am în jurul meu exemple de toate felurile: de la doamne panicoase care leşină şi ele – ca să ştii altădată să le mai spui ceva şi ca să ştii că te poţi baza pe ele în situaţii de urgenţă (te poţi baza că vor fi doi de îngrijit nu doar rănitul!, desigur) şi până la doamne care îşi păstrează cumpătul, iar sângele rece le e de folos pentru că reuşesc să fie de ajutor.

Acum… nu zic nu, probabil că nici primele nu vor să fie aşa, dar zău dacă văd vreodată un dram de strădanie de a nu mai vedea doar negru în faţa ochilor imediat. Uneori afli că sunt aşa pentru că şi mamele lor au fost aşa. Alteori pentru că nimeni nu le-a explicat că în viaţă se întâmplă şi lucruri rele şi că e bine să îţi păstrezi firea şi să ajuţi nu să încurci. Alteori… pur şi simplu pentru că nu vor să schimbe nimic. Cert e că atunci când apare o problemă e bine să nu fii în preajma lor sau, mai rău, să ai nevoie de ajutorul lor. E drept însă că sunt unele atât de panicoase că te înnebunesc de nervi. Nici nu trebuie să ajungi la sânge că ele au văzut deja tot ce e mai rău şi se vaită – de parcă asta ar soluţiona ceva. S-au dus să îşi facă analizele şi nici n-au sosit rezultatele că ele chiar sunt grav bolnave.

Din categoria a doua – dacă ar fi să văd persoanele împărţite după modul de a reacţiona – se remarcă femeile care pot ajuta în caz de urgenţă. Dacă mamei sau bunicii îi ţâşneşte sângele în urma unei tăieturi cu cuţitul în loc să paralizezi te mobilizezi, aduci apă oxigenată/rivanol/spirt – ceva, orice ai prin casă – vată, tifon, leucoplast şi opreşti hemoragia şi apoi faci un bandaj.

De cele mai multe ori, aceste persoane au partea lor de “recepţionare a şocului” după ce te asigură că totul e ok. Atunci li se înmoaie şi lor puţin picioarele sau simt nevoia să se aşeze. Dar poţi conta pe ele. N-o să uit niciodată o întâmplare amuzantă cu al meu soţ. Avea o operaţie la ochi la un spital. Era ceva să zicem simplu – mergeam dimineaţa, plecam imediat după operaţie (anestezia era locală). Zis şi făcut. Mergem acolo, intră Andrei la operaţie, iese de la operaţie, merge în salon, se îmbracă şi dăm să plecăm. Cum vine el spre mine – ieşind din salon – văd un punct roşu pe bandaj. Punctul se măreşte – devine un mic cerc, apoi din ce în ce mai mare până devine aproape cât bandajul. Aceasta se întâmpla cam cât mergi de la o cameră la alta de spital (de la salon la camera unde fusese efectuată intervenţia) – adică în decurs de câţiva metri. I-am zis soţului calm că eu cred că e cazul să îl mai vadă medicul înainte să plecăm. El a zis că nu, că e în regulă. Am insistat şi a intrat în cabinet. Ulterior mi-a mărturisit că i se părea şi lui ciudat că toţi de pe culoar se dădeau la o parte din calea lui. Evident i-a fost dat jos pansamentul şi apoi înlocuit, evident că apoi am plecat şi că după 3 ore a trebuit acasă să îi dau eu jos pansamentul şi să îi aplic o cremă acolo (clar nu era cazul să leşin). Da, nu mi-a venit bine atunci când i-am văzut bandajul umplându-se de sânge, dar la ce mi-ar fi folosit panica?

Ca să nu ziceţi că fac discriminări, să vorbim puţin şi despre domni şi cum reacţionează ei. Nu pot să nu îmi dau seama că şi aici avem aceleaşi două categorii. Sunt bărbaţi cărora li se face rău şi când văd un pic de sânge – nu mai zic să ajungă la analize cu copilul sau soţia – şi alţii care au sânge rece.

Repet: astfel de situaţii nedorite apar în viaţa oricui. Da, sunt oameni şi oameni – femei şi bărbaţi – şi cel mai probabil cei care nu au sânge rece nu vor să fie chiar aşa, să se ştie că nu se poate conta pe ei. Poate însă că o soluţie ai fi concentrarea pe identificarea unei soluţii şi punerea ei în aplicare: pansarea unei răni, sunatul la salvare s.a.m.d. Această soluţie poate veni chiar în ajutorul persoanelor care se panichează şi care astfel, cu un pic de calm şi analizare la rece a situaţiei, se protejează de alte probleme – tensiune etc. Din nefericire cineva care devine victima nr. 2 nu ajută ci încurcă.

Bine-ar fi ca într-o familie măcar unul dintre membri să aibă sânge rece, nu? Ca să ştii că măcar pe unul te poţi baza Voi aveţi sânge rece? Dar aveţi oameni pe care să vă puteţi baza în caz de Doamne fereşte?

PS: şi ca să nu credeţi că panicarea are loc doar în cazuri medicale. Nu aţi văzut niciodată o persoană care tocmai urmează să plece undeva şi începe disperată să spună “Aoleu, nu-s gata bagajele! Vai, dacă uit ceva!… Aoleu, dar …. am luat?”…

Numele ei este Akavit sau Aquavit, nume ce vine din latină: aqua vītae (apa vieţii). A fost denumită astfel deoarece la început a fost considerată medicament şi chiar şi acum se consideră că uşurează digestia. În realitate ea este votca nordicilor, băutură tradiţională şi chiar naţională în ţările nordice (Norvegia, Suedia, Danemarca ori Scandinavia). Distilată în special din cartofi dar şi din cereale, conţine cam 40% alcool şi, în funcţie de reţetă, poate căpăta diverse arome: chimen, anason, ambră, nucşoară, portocală, mărar…

Fiind produs în mai multe ţări şi după mai multe reţete, tipurile de Akavit variază, însă cel mai interesant dintre toate este cel care traversează “linia” Ecuatorului: linje akvavits (linje înseamnă chiar linie). Băutura (aromată cu un amestec aparte de ierburi) este depozitată în butoaie de stejar folosite în prealabil pentru sherry – de unde capătă culoarea aurie şi preia ceva din gustul uşor dulce al acestuia. La aceasta se adaugă o plimbare cu vaporul dincolo de Ecuator şi înapoi, astfel obţinându-se caracterul aparte al Linie Aquavit.

Legenda spune că în 1805 a trecut Ecuatorul primul transport de akavit: cinci butoaie trimise în Indonezia spre a fi vândute împreună cu alte mărfuri. Doar că băutura nu a avut succes acolo, gusturile locale înclinând mai degrabă către rom şi arak, astfel încât butoaiele au făcut cale întoarsă. La întoarcere, în 1807, gustul akavitului era schimbat, fiind mai bogat, mai catifelat, mult îmbunătăţit – şi astfel această descoperire accidentală a dus la naşterea băuturii al cărei secret a fost păstrat cu sfinţenie timp de secole.

În prezent reţeta este aceeaşi: ierburi aromate, butoaie doar de stejar, folosite anterior la depozitarea sherry-ului şi o plimbare dincolo de Ecuator, neapărat pe puntea vaporului. Deşi compania producătoare a făcut diferite teste pentru simularea în laborator a condiţiilor acestei călătorii, gustul nu este acelaşi: e nevoie de furtunile nordice, soarele arzător de la tropice, aerul sărat, umiditate şi mişcarea continuă a mării pentru ca Linie Aquavit să se nască.

Truc de marketing sau magie reală, “ingredientele” speciale sunt respectate însă cu sfinţenie şi băutura rămâne una cu o legendă, cu un “traseu” aparte.

Sursă foto.

Georges de La Tour este unul dintre pictorii pierduţi în negura vremii pentru a fi redescoperiţi abia în secolul XX. Probabil că ar fi putut fi un precursor al cubismului, însă pe atunci nu era ştiut, aşa că tot ce se poate spune este că e unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai barocului francez, abil utilizator al tehnicii clarobscurului.

Lucrarea sa, Trişorul cu asul de caro, este un exerciţiu de observaţie surprinzător. Subiectul este unul des întâlnit în acea perioadă, scenele cotidiene dar şi jocurile de noroc fiind foarte populare. În ciuda temei alese, abordarea lui La Tour nu este una caricaturală, ci este o prezentare a principalelor moravuri ale epocii, sub forma unei “fabule” meşteşuguit ilustrată.

Tabloul prezintă patru personaje: trei jucători de cărţi (doi bărbaţi şi o femeie) şi o servitoare. Atenţia privitorului este captată de mişcarea “trişorului”: personajul din stânga ce tocmai va introduce în joc o carte câştigătoare, asul de caro. Subiectul devine astfel clar, însă la o privire mai atentă se dezvăluie o intrigă mult mai complexă: tânărul bărbat din dreapta urmează să fie păcălit din mai multe puncte de vedere, celelalte trei persoane fiind complici. După cum o arată şi rotunjimea obrazului este vorba de un adolescent, un fecior de bani gata naiv şi nepriceput, dar bogat, fiind îmbrăcat în haine scumpe, brodate cu fir de aur şi argint şi decorate abundent.

Femeia de lângă el este clar o cutezană: prea decoltată, excesiv împodobită şi de o moralitate îndoielnică, lucrur sugerat de însăşi prezenţa ei la masa de joc. Faptul că este servită prima cu vin ne arată că întreaga scenă se petrece în locuinţa ei, iar gestul poruncitor indică faptul că ştie de acea carte ascunsă şi o “cere” în joc. Cartoforul nu este bogat, o indică şi hainele sale, însă afişează o atitudine relaxată, dovadă a faptului că se află în elementul său (fiind probabil chiar amantul curtezanei), iar privirea aruncată “spectatorilor” din exteriorul  tabloului îi transformă pe aceştia în complicii săi.

Întreaga scenă prezintă o escrocherie menită să îl despoaie pe tânărul naiv de bani: se află în casa unei persoane de moravuri uşoare (o femeie, curtezană), participă la un joc de noroc şi urmează să bea mult (servitoarea are în mână o carafă plină pregătită) – iată cum scena devine astfel o “fabulă” a feciorului bogat care cade pradă plăcerilor lumeşti.

Tabloul este foarte bine compus: un dreptunghi pe ale cărui laturi se află trişorul şi victima sa, forme care îţi răspund şi se completează (ovalul feţei curtezanei şi turbanul din capul acesteia se echilibrează), mult mister, un aer uşor teatral şi un joc al privirilor care intrigă. Fundalul negru pune în valoare bogăţia culorilor şi minuţiozitatea cu care La Tour a pictat detalii ca dantela, penele de struţ, colierul de perle şi reflexele de lumină de pe pahar.

Interesant este faptul că Georges de La Tour a pictat două tablouri aproape identice: Trişorul cu asul de caro şi Trişorul cu asul de treflă, diferenţele dintre acestea fiind minore.

Şi pentru că îmi place mult La Tour, fac o trimitere suplimentară catre unul dintre tablourile sale cu Maria Magdalena veghind. Pour la bonne bouche…

Există ani sau perioade lungi de timp în care concediul nu se întâmplă. Fie trebuie amenajat ceva prin casă, fie sunt proiecte importante de care trebuie musai să te ocupi şi renunţi la plecarea mult dorită, fie pur şi simplu consideri că e o mişcare bună să mai amâni un pic concediul.

Problema este că pauzele nu au fost inventate pentru că suntem noi leneşi ci pentru că avem mare nevoie de ele. Fără ele mai pierdem din chef, din productivitate, din bucuria de a trăi, iar pe căldurile de vara asta, când oricum resursele şi cheful sunt la minim, lipsa unui concediu poate avea consecinţe.

Dacă nu se poate şi nu se poate, ce facem să nu o luăm razna şi să ne rezolvăm eficient, ca furnicuţele, treburile? Iată câteva soluţii descoperite de-a lungul timpului:

Utilizaţi la maxim weekendul

Ştiţi dorinţa aceea a voastră de a munci măcar un pic şi în weekend? Încuiaţi-o într-un sertăraş al minţii voastre şi pitiţi cheia! Plecaţi pe unde puteţi, de la ştrandul din apropiere la rudele de la ţară. O mică excursie de weekend e excelentă. Dacă însă rămâneţi acasă, citiţi, plimbaţi-vă, petreceţi timp cu familia şi prietenii, mergeţi în club, faceţi orice vă place, dar staţi departe de birou.

Reduceţi ziua de muncă

O oră sau două în minus în fiecare zi vă pot ajuta din plin. Luaţi-vă o pauză de prânz mai lungă, plecaţi un pic mai devreme acasă, cum preferaţi. Dacă şeful nu e de acord, deşi de concediu nu se pune problema, atunci poate e cazul să căutaţi prin alte părţi. Dacă lucraţi pe cont propriu, nu aveţi nevoie de alte aprobări!

Schimbaţi-vă programul obişnuit

Dacă tot lucraţi mai puţin, folosiţi timpul pentru voi, nu pentru a rezolva probleme casnice, a face aprovizionarea sau a deretica prin casă. Alegeţi în schimb un film, o plimbare, o carte bună, o discuţie plăcută la o cafea.

Voi ce alte metode de relaxare aţi descoperit pentru când nu puteţi pleca în concediu?

Roata vieţii se învârte se spune. Numai că sigur nu aşa li se pare celor cărora le merge rău. Şi de fapt nici cei cărora le merge bine la un moment dat nu vor ca roata să se învârtă şi norocul să li se schimbe.

Se mai spune şi că nicio nenorocire nu vine singură. Cu alte cuvinte cele rele se adună. Şi se-adună, şi se-adună până te saturi de atâta adunat.

Dar nu eşti doar tu pe lume. Şi nu tuturor celor din jurul tău le merge rău. Unii o duc chiar bine. Unii pot avea parte de veşti bune, indiferent dacă acestea ţin de sfera profesională sau de cea personală.

Un prieten adevărat e cel care este alături de prietenii lui şi la bine, şi la rău. Şi totuşi sunt mulţi care recunosc că e mai simplu să îi fi alături cuiva la rău, să îi spui ceva de genul Lasă că o să vezi că o să fie bine, că se vor rezolva toate sau Lasă că treci tu şi peste asta, eşti o fiinţă puternică, decât să îi fi alături la bine, mai ales atunci când ţie nu îţi merg deloc toate strună.

Bucuria pentru realizările şi împlinirile prietenului trebuie să fie sinceră. Da, chiar şi atunci când la tine nu merg toate bine. Oricum şi dacă lui nu i-ar merge extraordinar, aceasta nu înseamnă că brusc ţie ţi-ar fi mai bine.

Însă câţi oameni – şi fiţi sinceri cu voi vă rog – cunoaşteţi care să se fi bucurat de-a lungul timpului în mod real pentru voi atunci când voi aţi avut motive de bucurie şi lor le mergea rău? E uşor să zici Mă bucur pentru tine ori Oau, ce veste minunată! Dar e mult mai greu să simţi.

Recomandări în astfel de situaţii? Dificil de oferit. Sinceritatea ar trebui să fie baza relaţiei între prieteni, dar serios vorbind e oare cineva încântat să audă că prietenul pe care l-a sunat poate primul dintre toţi să îi dea marea veste îi răspunde cu o voce tuflită: Bravo… N-aş prea crede. Cel care sună e entuziasmat. Ori o replică fără vlagă nu ajută la moral şi strică şi bucuria prietenului.

Nu strică în aceeaşi măsură şi o minciună, un entuziasm mimat din partea interlocutorului? Cu siguranţă că da, mai ales dacă se simte minciuna.

Şi-atunci ce poate face persoana care are corăbiile aproape de scufundare? Să se detaşeze puţin, să îşi dea seama că viaţa personală e a sa, că dacă are probleme grave poate merge la acel prieten dar în altă zi. Că în momentul când prietenul îl sună cu vestea bună aceea are prioritate. Dacă lucrurile ar sta în mod invers cu siguranţă nici celui care acum nu o duce bine nu i-ar plăcea ca dacă el are veşti bune de dat şi motive de bucurie altcineva să îi umbrească bucuria. Un pic de lipsă de egoism şi de prietenie adevărată aşadar. În timp o astfel de reacţie – detaşarea de problemele personale pentru a vă bucura de realizările prietenului – vă va fi apreciată şi vă va consolida prietenia cu acea persoană.

Cât despre noroc se pot spune multe. El poate fi o chestie de gândire dar şi un dat existenţial, poate exista sau lipsi – cum frumos spunea Ducu Bertzi în vestita Aşa-mi vine câteodată (Când s-o-mpărţit norocu’).