“Ils sont fous ces Romains!”*
Cunosc pe cineva care toată viaţa a suspinat după tipul de bărbat nefericit. Ăla slaaab, lung, îmbrăcat preferabil în negru, cu ochi de căprioară tristă (dar, vai, cu ce profunzimi nebănuite) şi figură de ascet. Capabil mai degrabă să recite o poezie decât să schimbe un bec. Genul de suflet pierdut ce trebuie salvat. Iar ea se oferea, evident, să băltească împreună cu el în marea depresie… până când o lăsau balamalele, ruginind şi ele de la atâtea lacrimi… Paradoxal, după ani şi ani de fugărit astfel de tipi s-a căsătorit cu unul dintre cei mai zdraveni la cap bărbaţi posibil. Aşezat, liniştit, paşnic chiar, cu o carieră serioasă, muncitor… ce mai, om la casa lui, casă la care e oricând capabil să schimbe becul de mai sus.
O altă cunoştinţă a preferat oricând tipul de bărbat serios. Genul cu ceafă groasă şi cont în bancă. Stabilitate. Şi să o adore el pe ea. Siguranţă. Îi căuta în permanenţă în mediile de afaceri cu care interacţiona, era mereu cu radarul pornit. Pe cei mai tinerei, firfirei cu zâmbete de smecheraşi, îi ţinea la o distanţă amicală, just for fun. Ea avea criterii şi standarde. Acum… “creşte” un băieţandru taman ieşit din facultate, ajutându-l să avanseze în carieră cu diverse sfaturi şi ghionturi bine plasate.
Mai ştiu şi altele… pe cea care vrea iubire necondiţionată şi siguranţă şi totuşi iată că stă cu un bărbat care nu se poate decide între ea şi fosta soţie… ori pe cea care a suspinat după genul de bărbat rebel cu mult umor şi acum e căsătorită cu domnul “de treabă şi cu creier mic”… sau pe cea adorată de partenerul de viaţă, aşa cum şi-a dorit mereu, dar care tot nu se poate decide să-i facă un copil…
Iar cel mai interesant aspect al întregii poveşti??? Că toate sunt perfect capabile să se autoconvingă şi să declare cu nonşalanţă tuturor că, de fapt, asta este exact ce căutau de o viaţă…
Ok, şi până acum ce ai făcut, ai derapat controlat????
Oricine înţelege că e normal să te dumireşti ce bărbat e genul tău prin trial and error… şi că e corect să nu te naşti cu fişa postului în cap, ci să o construieşti pe parcurs. Însă atunci nu, nu mai afişa o listă fixă, bătută în cuie şi nu, nu mai experimenta tot pe aceeaşi potecă, bătătorită deja, a unui singur gen de bărbat.
Femeile sunt sucite, asta e clar. Şi arhicunoscut… Dar resortul care ne face să pornim de la a suspina după prinţul călare pe cal alb, ajungând la a saliva după Brad Pitt (sau alt confrate de-al lui…) şi terminând cu o listă precisă a atributelor partenerului ideal, ilustrată printr-un şir mai lung sau mai scurt de relaţii anterioare, pentru ca în final să ne găsim fericirea în braţele complet opusului… îmi scapă.
*expresie celebră din Asterix
Popularity: 10% [?]
Oct 28th, 2009 at 11:24 am
Cred ca tine si de un proces de maturizare si de cum sunt construite unele persoane. Faptul ca pornesc la drum cu un ideal sau un portret detaliat de barbat-vanat le da mai multa siguranta si control aparent in “cuceriadele” lor. Eu zic ca nu e rau ca isi traseaza astfel de “tinte”. Pana la urma daca nu te lovesti cu capul de zid n-ai cum sa afli daca te doare si sa incepi sa-ti cauti o usa pe care sa intri mai usor. Si pana la urma nimeni nu gaseste ce cauta de-o viata, pentru ca practic nici nu a cautat asta. Cred ca pentru a avea cu adevarat o imagine clara despre ceea ce vrei trebuie sa stii ceea ce esti…si asta se descopera numai in timp, deseori lovindu-te de situatii noi si neobisnuite, ne-planuite
.-= albeenah´s last blog ..walking talking ispiration(S) =-.
Oct 28th, 2009 at 12:06 pm
Interesanta ideea de control in cuceriri. After all, trebuie sa incepi de undeva, nu???
Oare toate acele cautari sunt un fel de exorizare
)??? Sau este doar vorba de lingerea ranilor langa cel care stim ca nu ne va rani, cu singuranta nu la fel ca “ceilalti”, in aceleasi puncte deja vulnerabilizate…
Ma face sa ma intreb cum suntem setate pana la urma…
.-= Alina Fekete´s last blog ..“Ils sont fous ces Romains!”* =-.
Oct 28th, 2009 at 1:41 pm
Acuma… sunt 2 posibilitati: ori la niste varste fragede nu prea stim pe ce lume traim, ce ne trebuie, ce ni se potriveste si visam by default la Feti frumosi, ori ne schimbam in timp si “caietul de sarcini” pentru cel ales se schimba. Cum ar veni, incepi sa apreciezi mai mult siguranta afectiva langa un om, decat fluturasii permanenti si goana emotionala pe care ti-o poate oferi altul.
sau daca fac alegerile astea “ciudate” mai rar decat noi, fiindca noi suntem niste sentimentale prin cod genetic, nu ? 
De fapt mai e o posibilitate: ca la un moment dat facem alegerea proasta – se intampla des, trebuie sa recunoastem. Alegerea aia ‘safe’, sau aia romantica despre care reusim sa ne convingem ca e cea mai potrivita, si care dupa o vreme devine atat de greu de suportat fiinda e impotriva fiintei noastre.
Ma intreb daca si barbatii fac la fel
.-= Rita´s last blog ..Cum am ajuns… ? =-.
Oct 28th, 2009 at 3:07 pm
Sentimentale, da. Noi suntem
. Si, oricat ne place noua sa spunem ca suntem directe, adevarul e ca nu prea ne rezolvam problemele fatis, mai mult prin metode mai subtile, mai pe ocolite. Poate asta este si situatia aici, o luam pe ocolite…
Cred ca la barbati se vede cel mai bine ideea de cautare a modelului “de acasa”- de cele mai multe ori un barbat provenit dintr-o familie in care mama era dominanta isi va lua o sotie care sa-l “conduca” si invers.
.-= Alina Fekete´s last blog ..“Ils sont fous ces Romains!”* =-.
Oct 28th, 2009 at 4:04 pm
@Rita, cred că nici noi bărbații nu prea scăpăm de asta, criteriile sunt “un pic” altele. Să dau un exemplu real – visam pe vremuri la blonde înalte cu țâțe mari. Sunt însurat cu o brunetă minionă și nu am nici un fel de regrete
.-= Ovidiu´s last blog ..Aventuri de angajator – Episodul 2: Adrese de mail =-.
Oct 28th, 2009 at 4:22 pm
@Ovidiu – deci te-ai adaptat, sau ti-ai schimbat gusturile ?
.-= Rita´s last blog ..Cum am ajuns… ? =-.
Oct 28th, 2009 at 4:25 pm
@Ovidiu: asta deschide portita catre alta intrebare- oare cum viseaza barbatii??? O femeie va fabula pe tema unui partener “inalt, brunet, ochi verzi”, adaugand insa si “sa aiba simtul umorului, sa fie inteligent si sa ma iubeasca” (in fine, sau variatiuni pe tema data…). La barbati mai vine ceva dupa “blonda cu tate mari” (ca sa te citez)???
By the way: “sa ma iubeasca” e un “must have” la femei, mereu mentionat si subliniat
.-= Alina Fekete´s last blog ..Gospodăria este domeniul femeii, spun copiii =-.
Oct 28th, 2009 at 7:04 pm
@Rita, doar m-am maturizat și am realizat că eram superficial. Probabil că toată lumea trece printr-un proces asemănător.
@Alina, nope, nu mai urmează nimic dupa țâțele mari, n-ar mai încape
Lăsând gluma, cred că fiecare caută un partener care să-l completeze. Să dau cel mai facil exemplu: eu sunt bucătaro-handicapat, mai exact nu sunt în stare să gătesc nimic decât dacă implică fierberea un timp aleator (și de preferat cu cuptorul cu microunde). Prin urmare, soția mea gătește. Soția mea nu se descurcă cu alimentat mașina, deși conduce de ani de zile și chiar foarte bine. Eu am skill-uri deosebite de a mânui pompa de benzină. Și tot așa.
Până la urmă cred că preferințele noastre sunt mult mai calculate (inconștient desigur) și logice decât ar vrea să creadă lumea. Observați că nu prea comentez la o anumită categorie de articole de la voi – alea cu iubire dulcică și romantism. Nu că nu ar fi bune, sau reale, dar cred că dacă se sapă bine de tot, se ajunge la o lege foarte dură – legea cererii și ofertei.
Asta am eu de oferit, asta ai tu de oferit. Dacă amândoi suntem mulțumiți, rămânem împreună. “Nu mai e ca la început” nu are după umila mea părere nimic de-a face cu romantismul, ci cu un checklist bine închegat. Și ceva chimie.
Nu aș vrea să se înțeleagă că nu îmi iubesc soția sau nu SIMT acele lucruri care se descriu de obicei despre oamenii îndrăgostiți. O iubesc și le simt. Doar (cred că) știu care este cauza, și nu e nimic poetic.
.-= Ovidiu´s last blog ..Aventuri de angajator – Episodul 2: Adrese de mail =-.
Oct 28th, 2009 at 7:18 pm
Cred ca intre ceea ce visezi cand esti mic – si ce vezi cand mai cresti apare o diferenta. Sa ne uitam doar la casatoriile din interes si nu numai. Si-apoi poate ca ajungi sa il ai alaturi pe Fat-Frumos – dar daca el se asteapta la anumite lucruri si are o anumita atitudine ce decurge tocmai din faptul ca se stie Fat-Frumos… cat il mai vrei langa tine? – o intrebare pe care stiu minim o cunoscuta ca o are, o intrebare la care raspunsul a fost nu il mai vreau dupa ce a aflat ca a fi Fat-Frumos vine cu aventuri dese si din punctul lui considerate firesti.
Acum… lucrurile sunt mai serioase. Toti ne mai schimbam – cel putin pe ici pe colo. Si pana la urma s-ar putea ca alegerea pe termen lung sa aiba in centru o persoana cu care nu vrei sa te distrezi un anotimp doua – sau cativa ani pana se duc formele – ci una cu care sa si vorbesti, si asa mai departe. In final termen lung implica mult mai multe decat inceputul.
Ovidiu are dreptate: in final trebuie sa ajungi sa fii cu cineva cu care te potrivesti – din toate (sau macar cat mai multe) punctele de vedere. Ca acest cineva coincide sau nu cu visul e alta poveste. Dar pana la urma e la fel si la masini, casa si la multe alte lucruri. Intre ceea ce vrei si ceea ce ai sau poti avea e cale lunga
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Gospodăria este domeniul femeii, spun copiii =-.
Oct 28th, 2009 at 7:19 pm
Si ca sa completez putin: toata insemnarea si intreaga discutie imi aduce aminte de urarea pe care o face sotul meu: el nu doreste cuiva sa aiba ce vrea, ci ceea ce ii trebuie – la fel, din toate punctele de vedere. Motivul e simplu: cat de des stii ce ai nevoie? Si cat de util iti este ce vrei?
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Gospodăria este domeniul femeii, spun copiii =-.
Oct 28th, 2009 at 9:04 pm
Sau se poate întâmpla, Lori,să preferăm opusul nostru şi, împreună, să refacem armonios un ipotetic întreg. Nimic nu e mai complet decât atunci când cunoaştem minusurile celui de lângă tine şi le acceptăm fără frustrări sau încrâncenări. Când reuşim să avem un soţ-prieten, relaţia devine cu adevărat liberă, neinhibată…
Alina,mă gândesc că povestea asta cu modelele e similiară cu stabilirea celei mai mari dorinţe: de multe ori ezităm, alteori nici nu ştim. E normal să avem ezitări, să bâjbâim, să căutăm. Noi însene suntem altele de la o clipă la alta.Relaţia de cuplu e o chestiune complicată,o provocare pe termen lung. E ca mersul pe gheaţă: se sparge, nu se sparge… Nu cel de lângă noi ne dă cele mai mari frisoane, ci noi însene…
.-= catia maxim´s last blog ..Ale scrisului, ale râsului valuri… =-.
Oct 28th, 2009 at 9:07 pm
*… celui de lângă noi….
.-= catia maxim´s last blog ..Ale scrisului, ale râsului valuri… =-.
Oct 28th, 2009 at 9:45 pm
Asa cum spuneti, pana la urma il alegi pe cel cu care te potrivesti, care te completeaza, fie ca iti e opus sau nu. Exemplul dat de Ovidiu, este corect, iubirea de durata include alte premise decat “te-am vazut, mi-ai placut, vai ce zambet frumos ai”…
, totusi zic eu ca se poate sa nu stiu sa schimb un bec, se poate sa nu stie nici el si sa sunam un electrician sa vina sa-l schimbe, cel mai important e sa tragem in aceeasi directie. Altfel se rupe caruta, chiar daca ne iubim si toate cele.
Catia, ai dreptate, noi si limitarile proprii afectam o relatie de cuplu mai mult decat orice. Si ne schimbam. Dar si el se schimba… Ne schimbam impreuna, iar eu indraznesc sa sper ca in aceeasi directie
.
.-= Alina Fekete´s last blog ..Gospodăria este domeniul femeii, spun copiii =-.
Oct 28th, 2009 at 9:53 pm
@Catia: cred ca pentru ceva de durata si frumos pe termen lung sotul trebuie sa fie intai prieten
astfel ca da, iti dau dreptate in totalitate 
@Alina F: intr-adevar ne schimbam – insa important e ca viziunea sa fie aceeasi
Imi aduc insa aminte de replica recenta a unui domn: barbatii sunt fiinte foarte simple. 
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Gospodăria este domeniul femeii, spun copiii =-.