Într-o perioadă în care mulţi nu ştiu decât cum să infiereze mai mult România şi cum să spună că doar aici e rău şi oriunde altundeva curge doar lapte şi miere mi-a atras atenţia o carte cu un titlu cel puţin incitant: De ce m-am întors în România, coordonată de doamna Sanda Pralong.
CenuşădeTrandafir: Citind puţin despre dumneavoastră am văzut că vă număraţi printre cei care au plecat din ţară – dumneavoastră, dacă articolele disponibile sunt corecte, aţi plecat pentru a vă urma soţul în străinătate – şi apoi aţi revenit aici. Ne puteţi descrie în cîteva cuvinte viaţa dumneavoastră, precum şi motivele care v-au determinat să vă întoarceţi în România? Cum a fost la întoarcerea în ţară? Şocant… frumos… impresionant… diferit faţă de aşteptări?
Sanda Pralong: Întâi o precizare: am plecat din ţară la 15 ani să-mi urmez mama care „fugise”, cum se spunea atunci, în Elveţia, cu 2 ani înainte. M-am căsătorit la 23 de ani cu un coleg de facultate pe care l-am urmat în Africa, el fiind tânăr diplomat iar eu predând economia la universitatea din Niamey, în Niger. În carte descriu câteva din primele impresii despre România după atâţia ani, din momentul în care am ajuns pe 3 ianuarie 1990: întâlnirea cu oraşul mutilat, contactul cu cosmetizarea confuză a Revoluţiei, dificultatea de a mă adapta la negativismul nostru tipic românesc. Dar pe de altă parte a fost un contact foarte emoţionant. Ştiţi – a fost ca atunci când eşti pe şosea şi vezi un accident de maşină: primul instinct este să dai o mână de ajutor. Pentru mine, într-un fel, România fusese grav rănită de comunism şi, după şocul evenimentelor din decembrie, tocmai încerca să se dezmeticească şi să se „extragă” din carcasa unei maşinării distruse. Eram acolo, sănătoasă, cu putere de muncă şi dorinţa de a ajuta. De aceea am rămas: ca să fac ceva aici, să contribui – în felul meu şi atât cât pot – la „dezmeticire”, adică la tranziţie.
CdT: De ce credeţi că în ceea ce priveşte România sunt mai degrabă evidenţiate lucrurile rele şi care nu merg şi rar se arată şi ceea ce funcţionează, lucruri frumoase şi realizări ale românilor?
S.P.: Atunci când îl citim pe Cioran vedem în sufletul nostru un anumit pesimism şi o manieră extrem de nihilistă de a ne uita mai ales la partea goală a paharului. Asta nu are cum să ne aducă ceva bun – şi este în contrast profund cu Occidentul, unde oamenii învaţă despre puterea optimismului şi au curajul de a construi din nimic. Din păcate noi românii nu ne-am însuşit încă beneficiile gândirii pozitive… Sper ca noua generaţie – şcolită în străinătate sau pe internet – să ne ajute să schimbăm atitudinea.
CdT: Consideraţi că dacă s-ar pune un mai mare accent pe înfăţişarea lucrurilor demne de laudă s-ar schimba ceva? Ar folosi oferirea unor modele pozitive?
S.P.: Da, absolut. Modelele pozitive ar da oamenilor curaj, ar arăta că dacă poate X să facă ceva, pot şi eu! Mai ales într-o ţară ca a noastră unde în general ne cam uităm de sus la mai toţi ceilalţi, (că aşa suntem noi, un pic fuduli) – păi dacă poate X (pe care eu poate îl consider poate mai slab pregătit decât mine), cum să nu pot şi eu?! Această atitudine ar da un imbold grozav – şi este exact contrariul pizmei şi al lui „să moară capra vecinului” care nu aduce niciun câştig nimănui.
CdT: Să vorbim puţin despre carte. În partea de început precizaţi faptul că ea e scrisă – ori începută ca demers – prin 2006. Iniţial v-aţi gândit la a o scrie doar dumneavoastră, apoi precizaţi că a părut mai indicat să reuniţi sub aceleaşi coperte experienţe de viaţă ale unor oameni din întreaga lume. Cum a fost receptată ideea de invitaţi?
S.P.: Da, m-am gândit că mai intreresant decât să citeşti despre un singur parcurs detaliat – al meu – ar fi să compari o colecţie 39 de parcursuri diferite. Oamenii invitaţi să-şi scrie povestea au reacţionat pozitiv, cred că este undeva catarctic să-ţi spui povestea şi să clarifici pentru tine însuţi, întâi, dar şi pentru ceilalţi, de ce ai făcut un asemenea pas. Un pas care este în general privit cu mirare sau chiar dispreţ de cei din jur, cărora li se pare că trebuie să fii nebun să laşi străinătatea pentru a trăi în România.
CdT: Cum se poate ajunge ca România să devină „o ţară în care chiar merită să trăieşti” după cum precizaţi tot în carte că doriţi să fie văzută ţara noastră?
S.P.: În primul rând nu e vorba de cum este văzută, ci „trăită”. Noi ne comportăm de parcă am urî această ţară, o mutilăm cu case grotesc de mari şi cu culori stridente, distrugem patrimoniul, tăiem pădurile în neştire, otrăvim râurile cu gunoaie, etc. Cum să merite să trăieşti într-o cocină?! Cred ca atunci când vom conştientiza că strada nu este ceva în afară, ceva care nu are legătura cu noi, că pădurea, la fel, nu este o groapă de gunoi, că pe vecin trebuie să-l respecţi dacă vrei să te respecte şi el, că dacă nu-ţi faci treaba bine eşti primul care vei avea de suferit, în primul rând pentru că nu ai nicio satisfacţie din ceea ce faci etc. – când vom conştientiza toate astea, România va deveni o ţară în care merită să trăieşti. Se va vedea că, preţuindu-ne pe noi înşine, o vom preţui şi pe ea…
CdT: În cât timp s-ar putea ajunge la o astfel de percepţie asupra României – intern şi extern – şi mai ales la o asemenea realitate?
S.P.: Aţi pus punctul pe „i” – nu de percepţii avem nevoie ci de realităţi! Cum v-am spus, lucrurile se vor schimba atunci când ne vom trezi şi vom realiza că nu va veni nimeni să ne salveze de noi înşine.
CdT: Din punctul dumneavoastră de vedere, mai ales acum după ce aţi văzut şi motivele altor oameni importanţi, care ar fi 3 cele mai puternice argumente în favoarea întoarcerii cuiva în România?
S.P.: 1. Aici totul este de construit, 2. Aici totul este de construit, 3. Aici totul este de construit. Nu glumesc- este cel mai satisfăcător mod de a trăi, atunci când clădeşti ceva. Dă un sens existenţei şi o existenţă fără sens nu merită trăită. Decât dacă-ţi doreşti să ai experienţa unei legume… În România sunt atâtea de făcut că nu trebuie să fii parlamentar sau preşedinte de companie ca să construieşti ceva care să rămână şi după tine.
CdT: Dar 3 cele mai puternice argumente împotriva plecării de aici?
S.P.: 1. Aici este totul de construit, 2. Aici este totul de construit; 3. Aici este totul de construit. Iarăşi nu glumesc. Să pleci este relativ uşor, în străinătate trăieşti tihnit – dar doar pentru tine. Nu laşi mai nimic în urmă decât, cel mult, copiilor tăi. Dar succesul material sau profesional nu înseamnă şi succes sufletesc. Nu te poate împlini decât sentimentul că ai contribuit cu adevărat la ceva mai mare decât tine…
CdT: Ce iubiţi mai mult la România?
S.P.: Spiritul şi natura – adică frumuseţea peisajelor şi a naturii umane.
CdT: Cum a fost primită cartea de publicul cititor?
S.P.: Cred că bine, dacă judecăm după faptul că suntem între bestsellerurile Polirom. Dar o să avem o idee mai bună despre reacţia cititorilor când vom merge să lansăm cartea în jurul ţării şi vom dialoga cu ei.
CdT: Dacă ar fi să extrageţi o concluzie a întregii cărţi şi experienţe avute în întreaga lume, pe meleaguri străine şi autohtone, care ar fi aceasta?
S.P.: Bună întrebare! Aş vrea să amendez faimosul „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta!” pentru că, într-o democraţie, nu mai ai de ce să accepţi o pâine rea – eşti liber să faci ceva să schimbi fie făina, fie reţeta, şi să dospeşti o pâine aşa cum ţi-o doreşti!
Popularity: 2% [?]
Felicitari pentru interviu. Eu o admir foarte mult pe Sandra Pralong si am fost la lansarea cartii la targul de carte.
Razvan Pascu´s last [type] ..Ai primit actul aditional pentru creditul tau bancar Azi e ultima zi pentru refuz