Life by proxy*
Nou guest poster pe CdT: Rita!
Am în bibliotecă o carte care se cheamă ‘Călătorie până la capătul camerei’. Imi aduc aminte că am cumpărat-o pentru titlu – îmi sună un pic aventuros şi un pic imaginativ şi un pic introspectiv.
De fapt e povestea lui Oceane, o fată care refuză să iasă din casă. Lucrează în domeniul IT, aşa că are legături electronice şi de comunicaţii, din casă, ba chiar din patul ei cu oricine doreşte – prieteni, familie, clienţi, firme de catering. Nici măcar un eveniment extraordinar, al cărui autor chiar asta îşi propusese, să o scoată din casă şi să o trimită până la capătul lumii, nici măcar evenimentul ăsta nu-şi atinge scopul: Oceane angajează pe altcineva care să trăiască experienţa şi re-iniţierea în locul ei.
Mi s-a părut de-a dreptul nerealist şi chiar îngrijorător să descopăr aşa o atitudine, fie şi la un personaj.
Doar că… uneori cred că majoritatea din noi trăim la mâna a doua. Nu în sensul de viaţă de proastă calitate, ci în sensul de “trăi prin altcineva”. Ceea ce ar putea să fie acelaşi lucru câteodată.
Da, e imposibil pentru o persoană să cunoască şi să experimenteze senzaţii şi situaţii la nesfârşit. Până la urmă, avem un timp limitat la dispoziţie; şi multi dintre noi au şi disponibilitate psihică şi afectivă redusă pentru asta.
Pe de altă parte, puţini sunt aceia, şi probabil că mai degrabă cazuri medicale, care nu sunt interesaţi de experienţe noi, de situaţii, de persoane noi în viaţa lor.
Aşa că suntem obligaţi să trăim prin împuterniciţi. Să ne uităm numai la ce succes are industria cinematografică ! Cine nu vrea să fie supererou, sau justiţiar, sau doar detectiv, sau moştenitoare bogată, să vindece boli, să călătorească în timp sau în doar junglă, să cunoască lumi noi, să schimbe cursul istoriei şi faţa pământului, şi mai ştiu eu ce alte fapte şi întâmplări măreţe. Toate miturile originare şi cele moderne şi-au găsit ceva de lucru prin filmele zilelor noastre. Şi cine, în lipsa evidentă a putirinţei de a trăi personal toate acestea, nu apelează la înlocuitori?
Filme, cărţi, muzică şi oh, da, programele de televiziune.
Ştiti telenovelele. Toata lumea le condamnă pe bietele gospodine că ard mâncarea, urmărindu-l pe don Fernando şi pe alţii ca el. Când colo, nu fac decât să alerge şi ele după vieţile pe care nu le vor trăi niciodată de-adevăratelea. Educaţia sentimentală a unor generaţii întregi se face în faţa micului ecran, prin înlocuitori. Crize de nervi, gelozii, îndrăgosteli, certuri, desfaceri şi refaceri de familii – toate se întâmplă la televizor, toate se trăiesc acolo.
Şi-apoi restul invenţiilor moderne de comunicaţii – începând cu aproape perimatul telefon şi terminând reţelele sociale. De ce să ne mai vedem cu prietenii, de ce să legăm prietenii noi la şcoală, sau la serviciu, sau la picnic. Un email la tot grupul, un status pe messenger, twitter, facebook şi deodată toţi cunoscuţii şi necunoscuţii din viaţa ta află ce faci. Sigur, efortul să le spui în persoană toate cele tuturor oamenilor ăstora e prea mare şi până la urmă dacă tragi linie şi aduni, pur şi simplu nu-ţi ajunge timpul. Nu mai vorbesc de Second Life – ai o viaţă paralelă întreagă la dispoziţie, pe care să ţi-o croieşti fix cum vrei, fără limitările pe care le ai în viaţa reală.
Intrebarea e: cât de mult sau de bine reuşim să ne cotrolăm vieţile astea paralele pe care le ducem prin interpuşi şi cât ne controlează ele pe noi ?
*Agent sau substitut autorizat să acţioneze în numele altei persoane.
*(tech.) Interfaţă pentru un serviciu, în special la distanţă sau care e dificil de utilizat direct.
Despre autor
Rita: Imi plac poveştile cu final fericit, deşi, ca o pesimistă care sunt, cred că nu s-au terminat încă.
Popularity: 9% [?]
Nov 4th, 2009 at 1:11 pm
Complicata viata asta
Invatam din greseli, dar ar fi bine sa nu repetam toate greselile altora. Nu putem trai toate experientele, dar nici nu putem pica in extrema escapismului si a limitarii la experiente second hand. Cred ca aceasta life by proxy devine ingrijoratoare doar atunci cand nu mai exista un echilibru. Nu o sa facem niciodata tot, e ok sa mai traim prin ochii si corpul altora, atata timp cat facem si noi tot ce ne permitem sa facem, cat mai mult din ceea ce ne face fericiti.
Oceane a ta e un caz extrem si aproape nereproductibil in contextul prezent. Dar peste 5 ani sau 10 ani cati vor fi ca ea? Cat mai putini, sper eu
.-= Alina Popescu´s last blog ..Life by proxy* =-.
Nov 4th, 2009 at 3:00 pm
Alina, pai mie mi se pare ca uneori nici din propriile noastre greseli nu invatam
Cat despre Oceane – sper sa ramana la stadiul de personaj. Si asa existentele noastre sunt suficient de electronice…
.-= Rita´s last blog ..Doctore, simt ceva mortal =-.
Nov 4th, 2009 at 3:52 pm
Cred ca mai conteaza foarte mult un aspect: ce alegi sa traiesti experimentand direct si ce alegi sa afli de la altii. Uneori a trai ceva prin intermediul celorlalti este foarte ok – poti afla diverse experiente (prin care urmeaza sa treci sau nu), poti “vizita” anumite locuri etc. Insa daca tot nu le poti face pe toate, atunci ar fi de dorit sa iti selectezi cu atentie ce faci tu si ce afli cum se face de la altii
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Life by proxy* =-.
Nov 4th, 2009 at 5:31 pm
Ma gandesc ca atata timp cat traiesti experientele altora la nivel de acumulare de informatii (fie ca sunt carti, filme sau povestiri ale prietenilor) care sa te ajute pe drumul tau, e ok. Cand ajungi sa asimilezi experientei tale de viata intamplarile altora si sa suferi pentru don Fernando mai mult decat este firesc (desi si firescul asta este discutabil
), sau sa consideri ca ai fost in Egipt doar pentru ca ai vazut poze de acolo, atunci da, ai o viata second hand. Nu stiu cum ajungi pana acolo, nici nu vreau sa stiu 
si da, ii doresc mai sus amintitei Oceane numai bine si “unicitate maxima” 
.
.-= Alina Fekete´s last blog ..Recenzie: Greşelile Mirandei =-.
Nov 5th, 2009 at 1:35 am
Loredana, ai dreptate, unele lucuri sunt firesti si chiar de dorit cateodata. Eu vreau sa zic ca e o capcana – incepi cu niste lucruri usoare si normale, dupa care pierzi sirul si nu mai stii care-i care.
Alina, mi-a placut paranteza cu firescul – ar merita o discutie intreaga
Cum ziceam, chiar n-avem timp sa trecem prin toate alea si daca vrem sa experimentam un pic mai mult decat in clopotul in care traim fiecare, trebuie sa ne mai luam si dupa altii.
Asa, ca o chestie amuzanta, am fost in seara asta la film – Surrogates. E despre un viitor in care toti oamenii stau in casa si au inlocuitori roboti care fac orice altceva in locul lor – merg la serviciu, se duc in club, pleaca in vacanta etc.
S-a potrivit la fix cu subiectul meu – ma si bufnea rasul in timpul filmului… Nu va povestesc cum se descurca ei, poate ajungeti sa vedeti filmul
.-= Rita´s last blog ..Ioi ! =-.
Nov 5th, 2009 at 10:54 am
Asta imi aduce aminte de Asimov- Soarele gol. Acolo am intalnit prima data ideea si stiu ca ma tot gandeam cat de trist trebuie sa fie…
.-= Alina Fekete´s last blog ..Ce te roade, Omule? =-.
Nov 5th, 2009 at 6:55 pm
Mă rog… mă mai apucă și pe mine lenea, câteodată. Și mă tot gândesc, ce bine ar fi dacă ne-am pensiona, de exemplu, la 73 de ani dar măcar odată la 7 ani să ne luăm un an liber. Să ne mai și bucurăm de viață, să ne “rupem” de ritmul “casă / serviciu / casă” (cu pauză de somn în weekend) în urma căruia ajungem să ne întrebăm la un moment dat “când, oare, a trecut timpul (sau viața, după preferințe) pe lângă noi? Și unde s-a dus?” Și, poate, mai important decât altceva: “CINE a trăit în locul meu?” Pentru că viața “civilizată” e ce vreți voi – dar nu viață.
“Muncesc pentru a trăi, nu trăiesc pentru a munci.”
.-= Ave´s last blog ..Renault Roadshow Bucuresti =-.