Mai este serviciul “casa ta departe de casă”?
Este locul în care îţi petreci mai bine de jumătate de zi şi chiar jumătate de viaţă. I se spune şi “cealaltă nevastă” sau “casa ta când eşti departe de casă”. Iar casă înseamnă confort, intimitate, spaţiu privat.
Se mai aplică toate acestea serviciului din ziua de azi? Regulile de lucru în comun au trecut prin schimbări majore şi mă întreb dacă mai este valabilă expresia…
Spaţiile tip “open office”
Din ce în ce mai multe firme au astfel de birouri, cu spaţii deschise. Avantajul este o mai bună comunicare între angajaţi, utilă mai ales pentru cei care lucrează în echipe. Creşte şi apartenenţa la grup, ai contact vizual cu ceilalţi, este uşor să interacţionezi… Dezavantajul major este distragerea atenţiei – devine mult mai greu să te concentrezi. Iar intimitatea este redusă la minimum. Auzi tot ce fac ceilalţi, până şi strănutul colegului din capătul celălalt al sălii. Vrei, nu vrei, asculţi conversaţii telefonice şi poţi afla detalii intime relativ uşor. Hei, cu puţin simţ de observaţie poţi afla rapid care colegi sunt la dietă, care se ceartă cu partenerul de viaţă şi care nu au chef de lucru. Ai continuu ţăcănit de tastaturi în urechi. Şi toată lumea poate vedea ce este pe ecranul computerului tău. Iar obiectele personale aflate pe birou – pixuri, rigle etc. sunt “împrumutate” constant şi nu îşi mai găsesc drumul înapoi.
În replică, tot mai mulţi angajaţi apelează la căşti pentru a-şi putea construi propriul spaţiu virtual şi astfel să se sustragă, de exemplu, conversaţiilor amicale ale colegilor de birou. Uneori aleg să se retragă în sălile de conferinţe atunci când au de lucu la un proiect dificil, dar este o soluţie de moment. Au apărut şi regulamente interne care includ reguli ca:
- separarea angajaţilor pe grupe de activităţi (de exemplu, cei de la marketing vorbesc foarte mult la telefon şi pot distrage atenţia celorlalţi)
- prevederea de spaţii izolate pentru întâlniri dar şi pentru situaţiile în care un proiect cere ceva mai multă linişte şi concentrare
- telefoanele să fie setate de către toţi angajaţii pe modul silent
- zona de cafea, fumat sau bucătăria să fie locul pentru discuţii amicale între colegi
Iar pauza de ţigară sau ieşitul pe hol pentru telefoane au intrat deja în reflex. Doar că nu eşti singurul care caută un colţ să se ascundă, mai mereu locul în care cauţi puţină intimitate este deja ocupat de altcineva…
Big brother is watching
Însă noţiunea de spaţiu personal la birou include si toate telefoanele, e-mail-urile pe care le trimiţi/primeşti de la serviciu, site-urile pe care le accesezi, documentele pe care le ai în memoria calculatorului tău etc., astfel încât tot mai multe firme apelează la:
- supravegherea emailurilor
- urmărirea sms-urilor
- monitorizarea convorbirilor telefonice
- verificarea site-urilor accesate
- urmărirea conversaţiilor pe messenger, în cazul în care acesta nu este total interzis
- blocarea anumitor operaţiuni (de exemplu trimiterea de fisiere pe messenger)
- supravegherea video
Aceasta deoarece unii angajatori consideră că atât timp cât te afli la serviciu, telefoanele trebuie să fie legate de munca depusă şi monitorizarea internetului este perfect normală atâta timp cât ei sunt cei care îl plătesc. Din acelasi punct de vedere, computerele pe care tu îţi stochezi şi ceva informaţii personale reprezntă de fapt tot proprietatea firmei. Da, depinde de politica firmei, însă astfel de situaţii se întălnesc din ce în ce mai des, iar soluţiile propuse pentru protejarea intimităţii sună cam drastic:
- limitarea la maximum a convorbirilor telefonice si a mail-urilor personale de pe telefoanele sau computerele firmei
- păstrarea documentelor personale pe un mediu de stocare mobil (hard, flash etc)
- renunţarea la orice conversaţii pe chat
Standardizare
Angajaţii sunt parcă tot mai mult o armată bine strunită de oameni îmbrăcaţi business. Cu reguli proprii de comportament: neapărat “politically corect”, zâmbete “prietenoase” non-stop, conversaţii amicale superficiale, falsitate şi extrem de multă birocraţie. Lucrurile sunt “trendy”, “must-have” sau “statement”. Individualizarea este din ce în ce mai redusă. Cu toţii suntem “o maaaare familie fericită”, mai ales după ce am fost la team-building.
Limitare
Paradoxal, deşi spaţiul este deschis, ferestrele nu sunt. Niciodată. Aerul este condiţionat. Natura din jurul tău: trei ghivece şi cerul de afară. Pentru că de multe ori doar atât poţi vedea de la biroul tău: cerul, cu trei nori mari, albi, pufoşi. Iar mirosul nu este cel al florilor de afară, ci cel de lemn, praf, odorizator de cameră plus, eventual, diversele tipuri de mâncare ale celorlalţi. Sau parfumul puternic al colegei.
Toate aceste reguli şi situaţii sunt menite să ajute la creşterea productivităţii, corect. Însă afectează celelalte aspecte ale vieţii unui salariat. Iar întrebarea este daca sunt suficiente sau angajaţii se simt din ce în ce mai inconfortabil la locul de munca? În condiţiile astea parcă dispare componenta de pasiune, de implicare a angajaţilor. Merită? Parcă din ce în ce mai mult senzaţia este că viaţa este “dincolo”. Afară, acolo… Că nu faci ceva cu adevărat “meaningful”. Oare serviciul mai este un loc unde te duci cu plăcere sau a devenit un soi de prostituţie?
Mama mea îmi spune şi acum că ei i-a plăcut la serviciu, a făcut ce şi-a dorit, s-a simţit bine şi nu regretă anii petrecuţi acolo. Iar eu văd tot mai multe persoane din generaţia mea descriindu-se ca pe nişte sclavi corporatişti, căutănd orice prilej să “chiulească” şi visând la pensie de pe la 30 de ani.
Aşa că mă întreb ce se întâmplă cu intimitatea la birou. Cu spaţiul privat. Cu confortul. Mai este nevoie de ele sau nici nu se mai pune problema? Servicul mai este muncă făcută cu şi din pasiune sau virează spre cealaltă variantă?
Popularity: 4% [?]
Sep 4th, 2009 at 10:19 am
Serviciul de acum e o prostitutie. Cel putin pentru mine este. Munca multa, satisfactii putine, mult stress, mult pushing de mai sus, deadline-uri din ce in ce mai stranse, decizii manageriale din ce in ce mai fara sens…samd. De vreun an incoace parca ma simt din ce in ce mai obosita, somnul nu ajunge, pe cei dragi ii supar cu oboseala si iritabilitatea mea.
Dar asta nu e o chestie care se intampla…la locul de munca. Ci o chestie care se intampla la locul de munca _din Romania_. Am prieteni in afara care muncesc 7 ore pe zi, ajung acasa veseli, se plimba prin parc cu iubitul/iubita…etc. La noi nu vezi asta, pentru ca dupa X ore de munca nu vrei sa mai vezi decat patul. Nici de mancare nu-ti mai arde seara.
.-= Cristina´s last blog ..scrie lumea despre mine – 3 =-.
Sep 4th, 2009 at 2:46 pm
Tot mai multe persoane cauta alternative: firma proprie sau chiar downshifting. Si abordarea este, cumva, de “evadare”, evadare din sistem
… Nu stiu daca este un fenomen in special local, e adevarat ca il tot observ in jurul meu… dar daca e asa… atunci ce ne lipseste noua???
.-= Alina Fekete´s last blog ..Mai este serviciul “casa ta departe de casă”? =-.
Sep 4th, 2009 at 2:56 pm
Din păcate în România se muncește mult și prost. Ba mai mult, taxele și sistemul sunt de așa natură făcute, că pentru a-ți permite să ai un angajat, acesta trebuie să producă de vreo 5 ori salariul său net. Ai 10 angajați cu 1000 de euro fiecare, firma ar trebui să vândă de vreo 50.000 de euro lunar. Greu de făcut asta cu o firmă de 10 angajați. Prin urmare, încerci să faci față cu mai puțini, pe care îi alergi cât poți. Până aici am vorbit din punct de vedere am angajatorului.
Din punct de vedere al angajatului, cea mai mare parte din companii sunt dezorganizate și middle management-ul este varză. Drept urmare ai de-a face cu tot felul de idioți cu cerințe stupide, birocrație cât cuprinde pentru că nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea pentru decizie (ceea ce trebuie să recunosc că-i mai bine, am văzut la viața mea middle management pe mâna căruia nu aș fi lăsat nici decizia de a cumpăra hârtie igienică). De aici, demotivare și muncă în zadar.
Și nu în ultimul rând, este vorba despre mentalitatea românului. Românul nu prea are chef de muncă. Dar deloc. Dacă are o educație medie, se gândește cum să fure și să stea, că salariul merge. Dacă are studii superioare (mă rog, “superioare”… să zicem facultate), are așteptări incredibile. A crescut cu mentalitatea (greșită) că e cel mai tare, că facultățile din România scot genii pe bandă rulantă, că dacă a reușit să-și ia licența (pe șpagă și cu lucrarea cumpărată) este indispensabil companiei unde a catadixit să aplice la un job. Vrea cel puțin 1500 de euro. Vrea să ajungă manager într-un an. Habar n-are ce are de făcut, nu știe ce se cere de la el, dar e optimist că “o să-i facă el”. După vreo 3 luni realizează că facultatea nu-l ajută la nimic, pentru că realitatea din piață e cu totul alta și alege soluția mai simplă decât să învețe și să muncească – își caută alt job.
Hai că m-am întins. Pe scurt: pentru majoritatea oamenilor munca este o prostituție, iar serviciul un loc de chinuri groaznice. Nu ar trebui să fie așa, dar până nu se schimbă mentalitatea angajatului, pregătirea middle management-ului și sistemul de taxe, așa va rămâne.
Personal, mă bucur că am reușit să evit la timp o astfel de situație și acum la RnD Software mă străduiesc să creez o altfel de atmosferă. Dacă mi-a ieșit sau nu, nu știu, că eu acum sunt șeful pe care lumea îl înjură pe la spate și nu-mi spune nimeni nimic
)
.-= Ovidiu´s last blog ..Bănci care cer divorț – Emporiki =-.
Sep 4th, 2009 at 4:33 pm
Intr-adevar multe, foarte multe pot fi spuse. Imi permit sa adaug si ca la noi se tolereaza muncitul multe, foarte multe ore. Si ca atat timp cat nu toata lumea va refuza… asa vor ramane lucrurile.
In alte tari exista legi care sustin familia, timpul liber. In Austria, chiar in Viena de exemplu, magazinele se inchid la 6, la fel si hypermarketurile (unele poate in mod exceptional stau deschise pana la 7). E normal deci ca oamenii sa iasa de la 5 de la birou, sa aiba timp de cumparaturi si de iesit in oras, mers la un muzeu, la film, la teatru, in parc si asa mai departe.
Familia si relatiile de prietenie, viata pana la urma (pentru ca nu munca e totul) sunt incurajate.
Sunt multe, multe ce pot fi spuse insa daca vrem sa se schimbe ceva trebuie sa incepem cu noi si cu cei din jurul nostru, cu a impune niste limite si a le respecta.
Sep 4th, 2009 at 4:35 pm
PS: @Ovidiu: da, putini romani au chef de munca. Poate pentru ca multi se multumesc cu un job – chiar daca nu e ce vor, poate pentru ca asa le e firea. Sunt insa si unii care iubesc ce fac si merg la birou de placere.
Sep 4th, 2009 at 4:51 pm
@ Ovidiu: ai dreptate, in ambele idei.
Se munceste dezorganizat. Accentul cade nu pe motivarea angajatului, pe un soi de “hai sa vedem cum putem sa facem impreuna ca lucrurile sa fie mai bine” ci pe “unde aruncam pisica asta moarta? cineva e musai sa fie vinovat”. Branding intern (ca tot sunt pe domeniu
), o politica de investire in oamenii buni… nimic…
Si ai dreptate si cand spui ca iesim din facultati genii. Am predat la facultate- nu mult timp, insa suficient cat sa ma sperii de marea majoritate a “noii generatii”
. Iar acum vad oameni angajati pe criterii de nimic, care nu sunt in stare sa puna cap la cap nici strictul necesar, de bun simt, insa au pretentii…
@Violeta-Loredana Pascal: Orele suplimentare au devenit deja ceva firesc si nu e normal. O cunostinta din Canada imi spunea acum cativa ani ca la ei, daca stai ore suplimentare inseamna ca nu esti capabil sa-ti termini treaba in timp util
). La noi inseamna ca duci la munca, asa ca ti se mai da in plus… Ar trebui ca angajatii sa se organizeze/ mobilizeze in a isi apara drepturile cred insa ca pe viitor salariatii vor iesi si mai sifonati- criza asta pare sa dea tot mai multa putere angajatorului, asa ca lucrurile vor sta tot mai rau pentru ei. Pe baza lui “daca nu iti place poti sa pleci”… si acum nu prea mai ai unde sa pleci…
.-= Alina Fekete´s last blog ..Stilul de viaţă poate influenţa riscul de cancer mamar =-.