Măririle de salariu pe timp de criză
De când economia este în criză, majoritatea angajaţilor sunt fericiţi pur şi simplu să aibă un loc de muncă. Toate plângerile de altădată (referitor la colegii enervanţi, şedinţele prictisitoare etc.) sunt urmate rapid de un “eh, bine măcar că am de ce job să mă plâng”. Datorită acestui sentiment (corect până la urmă) angajaţii sunt puşi într-o poziţie vulnerabilă, frica de concediere împiedicându-i să-şi atingă aspiraţiile profesionale. Iar una dintre acestea este un salariu mai bun…
Cum să ceri o măririe de salariu în prezent?
Dacă performanţele profesionale justifică o mărire de salariu şi consideri că este ceva ce “meriţi” (nu doar “îţi doreşti”), criza nu ar trebui să te oprească. Dimpotrivă, dacă ai adus profit firmei depăşindu-ţi norma cerută, sau ajutând la reducerea costurilor, pretenţiile tale sunt realiste. Şi este chiar mai corect faţă de angajator să îi dai o şansă înainte de a începe să cauţi altceva în altă parte.
Trebuie însă să ai un plan de acţiune. Cele mai importante elemente pentru reuşita unei măriri de salariu sunt cunoaşterea audienţei şi stabilirea unei strategii bine puse la punct. Abordarea corectă a problemei poate face diferenţa între reuşită şi insucces.
În primul rând, este utilă o prezentare scrisă a realizărilor tale, documentate (cele pe care îţi bazezi cererea). De asemenea, cererea unei măriri de salariu trebuie să ia în calcul câteva aspecte: alegerea momentului potrivit, disponibilitatea de a îţi asuma noi responsabilităţi (conforme cu noul salariu), cunoaşterea ierarhiei companiei (de multe ori nu şeful direct este cel care va lua decizia finală şi e bine să urmezi paşii cuveniţi şi să aloci problemei suficientă răbdare şi timp) şi, poate cel mai important, deschiderea către negocieri. De la negocierea momentului discuţiei (dacă nu acum, când putem analiza problema?) până la condiţiile şi suma cerută. Cumulate, toate aceste elemente îţi pot aduce promovarea dorită.
Mai multe detalii despre modalităţile de abordare găsiţi aici.
Popularity: 4% [?]

Dec 8th, 2009 at 8:23 pm
[...] Măririle de salariu pe timp de criză | Cenusa de Trandafir December 8th, 2009 De când economia este în criză, majoritatea angajaţilor sunt fericiţi pur şi simplu să aibă un loc de muncă. Toate plângerile de altădată (referitor la colegii enervanţi, şedinţele prictisitoare etc.) sunt urmate rapid de un “eh, … [...] [...]
Dec 9th, 2009 at 9:53 am
da, ai dreptate in ceea ce spui, dar la noi in Romania mai trebuie sa mai treaca timp pana acestea sa aiba aplicabilitate.
.-= contabil´s last blog ..OMFP 3279/2009 – completare OMFP 2281/2009 =-.
Dec 9th, 2009 at 5:28 pm
Cred ca aici tine si de angajat- daca e dispus sa incerce sau nu. In principiu, daca abordezi problema corect, cu decenta si cu o argumentatie buna in spate, nu ar trebui sa ai nimic de pierdut. Poate nu castigi… ok, e posibil sa nu obti promovarea, insa tatonarea terenului nu ar trebui sa-ti dauneze, daca e facuta cu putin cap, eventual iti poate aduce chiar beneficii de imagine (nominalizarea ta la o promovare ulterioara, evidentierea realizarilor tale profesionale etc.).
.-= Alina Fekete´s last blog ..Sunitha Krishnan vorbeşte despre sclavia sexuală =-.
Dec 10th, 2009 at 1:12 pm
Eu as sugera totusi ca momentul cel mai potrivit este la evaluarea performantelor. Chiar daca marirea este justificata, un manager prudent, daca are un sistem de evaluare care functioneaza corect nu va accepta sa faca mariri decat conform procedurilor. Pur si simplu riscul de a da impresia de favoritism si de a demotiva ceilalti angajati este prea mare si va prefera sa astepte.
Acelasi manager, daca e destept, o sa laude singur reusitele angajatilor si va oferi prime/bonusuri/alte recompense. DAR! Motivul trebuie sa fie foarte transperent prezentat, verificabil si acceptat de toata lumea (da, stiu ca e foarte greu!).
Desigur, daca este vorba despre o promovare pe alta pozitie care a devenit disponibila in companie, ce am scris mai sus nu se aplica, dar focusul nu ar trebui sa fie pe “vreau salariu mai mare” ci pe obtinerea noului job.
.-= Ovidiu´s last blog ..Studiu: Inovarea și informatizarea IMM-urilor =-.
Dec 11th, 2009 at 10:37 am
@Ovidiu: gandesti din punctul de vedere al unui angajator, unul corect de altfel
, insa in prezent angajatii sunt informati (asta daca nu cumva se considera “de la sine inteles”) ca maririle de salariu sunt scoase din discutie si chiar sa fie fericiti ca nu au loc reduceri de salariu…
.-= Alina Fekete´s last blog ..Unde te opreşti? =-.
Dec 11th, 2009 at 11:28 am
@Alina, daca maririle au fost deja inghetate, sa ceri una mi se pare o idee si mai proasta decat in comantariul anterior
Nu vad nici un scenariu realist in care o astfel de actiune sa se termine bine pentru angajat. Avem urmatoarele cazuri:
* firma are dificultati, inghetarea salariilor e necesara. Esti cel putin nesimtit daca nu intelegi momentul dificil. Lipsa de loialite va fi retinuta si “rasplatita”, indiferent cat de binevoitor este managerul. Nimic nu enerveaza mai tare decat un angajat care nu e “team player”.
* firma nu are dificultati, inghetarea salariilor este o smecherie, se speculeaza situatia pe piata muncii. N-o sa obtii nici un fel de marire, din motive evidente. Poate (POATE) daca esti extrem de greu de inlocuit sa mai negociezi ceva (totusi e o idee mai buna sa astepti pana la evaluare). Daca esti pe un post pe care este oferta mare, stai calm.
Parerea mea (de manager si fost angajat
)
.-= Ovidiu´s last blog ..Am câștigat și eu ceva! =-.
Dec 11th, 2009 at 11:42 am
@Ovidiu: ma refeream mai degraba la ultima varianta. Si nu cred in ea. Asa cum spuneam si in articol, daca ai adus profit firmei, daca iti poti justifica (cu documente) cererea, atunci ai tot dreptul sa ceri o marire de salariu, o promovare sau macar sa punctezi ideea, sa amintesti in ce situatie te afli si sa obti macar un raspuns clar… ba chiar e corect sa iti aperi drepturile. Evident ca e o chestiune de timing, de abordare, de cum pui problema si in ce moment, asa cum am spus, dar in plan pur teoretic, cred ca angajatii ar trebui sa-si apere interesele, nu sa se lase calcati in picioare cu usurinta.
.-= Alina Fekete´s last blog ..Unde te opreşti? =-.
Dec 8th, 2009 at 5:07 pm
Măririle de salariu pe timp de criză http://ow.ly/JTLo
This comment was originally posted on Twitter
Dec 8th, 2009 at 5:40 pm
RT @cenusa: Măririle de salariu pe timp de criză http://ow.ly/JTLo
This comment was originally posted on Twitter
Dec 8th, 2009 at 5:44 pm
RT @alina_popescu: RT @cenusa: Măririle de salariu pe timp de criză http://ow.ly/JTLo
This comment was originally posted on Twitter
Dec 8th, 2009 at 5:48 pm
RT @cenusa: Măririle de salariu pe timp de criză http://ow.ly/JTLo
This comment was originally posted on Twitter
Dec 9th, 2009 at 9:47 am
RT @cenusa: Măririle de salariu pe timp de criză http://ow.ly/JTLo
This comment was originally posted on Twitter
Dec 10th, 2009 at 1:13 pm
RT @tweetmeme Măririle de salariu pe timp de criză http://bit.ly/8AbNYG
This comment was originally posted on Twitter