Maybelline – o marcă de poveste
Nevoia te învaţă. Aşa se spune şi nu degeaba. Mărturie stă şi povestea Maybelline, poveste pe care v-o spunem astăzi, istorie de succes de la lansare şi până în zilele noastre şi, cel mai probabil, şi în viitor.
Era odată ca niciodată – exact astfel simt nevoia să încep istoria Maybelline pentru că totul a pornit de la o poveste de dragoste, un basm parcă. În 1913 T.L. Williams a creat primul rimel (sau mai corect soluţie pentru gene) pentru sora sa, Mabel. Aceasta era logodită cu şi îndrăgostită de Chet. Şi de aici o întreagă dramă, evident. Williams a căutat o soluţie prin care să o ajute pe sora sa să-l cucerească pe Chet şi a combinat vaselină cu praf de cărbune compunând astfel prima soluţie care închidea culoarea genelor. Vă spuneam că e un basm, nu? Ei bine, aflaţi că soluţia a funcţionat! Chet a fost fermecat de noua înfăţişare a lui Mabel şi cei doi s-au căsătorit în 1914. În 1915 Williams înfiinţează Maybelline Company – care există şi astăzi.
În 1917 se lansează primul rimel care putea fi folosit zi de zi. Vânzările se făceau prin poştă, iar produsul a fost solicitat de cliente şi în farmacii. În anii 1930 Maybelline se extinde spre creioane şi farduri. În 1932 un pachet special de rimel de 10 cenţi începe să se vândă în farmacii, succesul companiei continuând în acest mod la nivel naţional.
Perioada anilor 1960 este un alt punct important în istoria mărcii, acesta fiind momentul în care se lansează Ultra Lash Mascara, o formulă ce rezistă la apă. Avem de-a face astfel cu produsul poziţionat ca primul rimel “automat” – în sensul că din tub rimelul se aplica direct pe perie. Cum succesul atrage, în 1967 Plough Inc. achiziţionează Maybelline, care se mută astfel în Memphis, Tennessee. Urmează în mod firesc o fabrică specială şi extinderea spre alte segmente de cosmetice (faţă, buze, unghii). În 1971 Plough Inc. devine Schering-Plough Corporation, iar anul aduce şi lansarea Great Lash, cel mai vândut rimel chiar şi astăzi (la acea vreme un astfel de rimel era înregistrat pe scanerele farmaciilor odată la 1,5 secunde). În 1990 Maybelline este achiziţionată de grupul de investitori Wasserstein Perella & Co., iar în 1996 de L’Oréal USA, Inc. Din această companie face parte şi în zilele noastre.
În 2000 Maybelline a reuşit să devină marca de cosmetice numărul 1 în SUA şi în 2001 introduce Wet Shine Wet Look Lipcolor, produs foarte bine vândut la nivel internaţional şi astăzi.
“Maybe she’s born with it. Maybe it’s Maybelline” este sloganul ce datează din 1991, slogan cu care marca este identificată şi în zilele noastre de milioane de persoane.
Iată aşadar o poveste foarte frumoasă, interesantă, o istorie de afaceri de succes. O idee izvorâtă din nevoia şi dorinţa de a ajuta pe cineva, o viziune foarte bună şi un fler pentru afaceri, dezvoltare, produse de calitate – iată ingredientele care stau la baza unui succes internaţional. O poveste ce arată că se poate şi că nu există limite atunci când îţi doreşti să realizezi ceva.
Acest articol face parte din seria “Povestea unei marci de succes”.
Popularity: 1% [?]

Leave a Reply