Me, myself and I

Businesswoman with BullhornUn nou guest poster pe CdT: Miruna!

A început ca un gând sub formă de întrebare: la ce ne ajută ORGOLIUL?

Anul acesta am pierdut aşa-zişi prieteni dar am câştigat experienţă. Cum? Vă povestesc „acuşica”. E vorba de orgoliu – ego – mândrie… Şi dacă vreţi şi voi să vedeţi pe cine aveţi aproape, vă invit la un simplu exerciţiu: să vedeţi cât de dispuşi sunt cei pe care doriţi să-i „testaţi” să renunţe la SINE, mai exact să coboare de pe tronul celor atotştiutori şi experţi în orice şi să privească efectiv lumea şi viaţa din jurul lor. Şi dacă tot am ajuns aici am o întrebare: când aţi fost întrebat/ă „ce mai faci?” din suflet si doar atât şi nu ca preambul al unei conversaţii „cu interes” în final. Când aţi adresat Dvs. această întrebare aşa cum ziceam şi cu zâmbetul pe buze? Daaar, înainte de toate, e necesar să renuntaţi dvs. la orgoliu.

Am căutat şi în Dex, ca să ştiu exact despre ce vorbesc: orgoliu= părere exagerat de bună despre sine şi despre propriile merite; îngâmfare,trufie.

Eu una nu sunt „prietenă” cu el :D adică nu îi văd prea multe beneficii. Aşa că într-o zi am luat distanţă şi am privit „altfel” evenimentele ce se întâmplă în jur. Şiiiiiiii… când reuşesc să fac asta nu mai doare nimic, nimic din ce ar putea ataca orgoliul. De exemplu, competiţia se duce atunci doar cu tine (eu cred că aşa ar trebui să fie) şi nu mai contează ce spun ceilalţi. Când renunţ la ego pot să-i privesc pe ceilalţi şi să-i accept aşa cum sunt. E foarte simplu, atât timp cât pot diferenţia ego-ul de fiinţa mea, căci NU sunt identice. Pasul cel mai important este conştientizarea acestei diferenţe. Ego-ul e cel care ne împinge să vrem să avem dreptate mereu sau să fim deasupra tuturor, dar şi cel care ne „mângâie”spre victimizare. Şi atunci mă întreb: e nevoie, au ba şi dacă da, cât?

Vorbeam zilele trecute cu o amică ce îmi zicea că dacă aplică asta dispare demnitatea ei ca om. Ce e demnitatea până la urmă şi oare are ea legătură cu orgoliul?

Despre autor:

miruna1Miruna: Sunt convinsă că lumea asta ar fi mai bună dacă oamenii ar fi dispuşi să se cunoască pe dinăuntru cu adevărat.

Popularity: 4% [?]

2 Responses to “Me, myself and I”

  1. Cred ca in toate trebuie sa dam dovada de cumpatare si de obiectivitate. Firesc este sa te cunosti – extraordinar de bine – si astfel sa iti stii atat limitele superioare, cat si pe cele inferioare.

    Articolul mi-a adus aminte si de o invatatura a cuiva care spunea ca cu cat suntem mai avansati noi, ca persoana, mai inalti din punct de vedere spiritual, sufletesc si mai inteligenti cu atat suntem mai putin aroganti.

    Si-apoi… mi-am adus aminte de explicatia unui profesor din facultate a ideii ca cu cat stii mai mult cu atat iti dai seama ca stii mai putin. Cat tot ceea ce stii este echivalentului unui punct, cum sa nu cazi in capcana lui a fi sigur ca le cunosti pe toate?
    .-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Controlul parental =-.

  2. :) din punctul meu de vedere sentimentul de “necunoscator” pe masura ce aprofundezi e cel firesc :D , cat despre cunoasterea de sine e clar ca daca exista nu mai e nevoie de permanenta demostratie a capacitatilor extraordinare de care dispunem

Leave a Reply

You can use these XHTML tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <blockquote cite=""> <code> <em> <strong>

Additional comments powered by BackType