Articol de Rodica Bălan
Noi, oamenii suntem cam aceeaşi de mii de ani: râdem, plângem, dăruim, iubim, muncim şi ne dorim lucruri. Sigur, lucrurile sunt un pic diferite faţă de cum erau acum 2000 de ani! Astăzi, avem câte o ştiinţă pentru fiecare parte a corpului nostru şi câte o disciplină pentru fiecare trăire din viaţa noastră. Şi tot n-am găsit cheia fericirii şi a echilibrului!
Bunica mea nu a fost niciodată la dietetician, nu a mers la sală şi nu a suferit de depresie în viaţa ei. A supravieţuit unui război, 45 de ani de comunism şi face faţă şi capitalismului. Care să fie secretul ei? Are legătură cu vârsta? Pot să sper că voi ajunge şi eu la această stare Zen a bunicii mele? Greşesc pe undeva? Mănânc controlat şi sănătos, fac mişcare zilnic, nu port ranchiună şi nu vorbesc urât (ok, încerc măcar! J ), iubesc şi dăruiesc de câte ori pot.
În căutarea mea, am prins cartea lui Andrei Pleşu „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, Ed. Humanitas, 2011 (minunată carte, o recomand cu drag!). În capitolul Introducerea la vicii, Andrei Pleşu dezbate scara patimilor descrisă de Sfântul Ioan Cassian, explicând-o pentru vremurile noastre:
„Sfântul Ioan Casian crede că fitilul optim al incendiului generalizat de viciu este lăcomia pântecului. Înfulecarea nerăbdătoare, pasiunea sofisticării gastronomice, lăcomia alimentară declanşează apetituri colaterale: de la fleica de carne, îţi alunecă mâna spre coapsele vecinei. Spre desfrânare. Desfrânarea nu poate spori mereu prin farmecul personal, de aceea……..conduce la iubirea de arginţi. .. viciu – mânia -este strîns legat de foşnetul banilor. Ca să faci bani trebuie să te agiţi, să dai din coate, să intri în competiţie. Agitaţia aduce bogăţie, dar şi nervi, scandal, resentimente, ranchiună… Aceste devieri temperamentale uneori te scot din umanitate, şi te pun pe meditat. Prin urmare devii trist. Tristeţea vine de obicei după un acces de furie, după o pagubă, şi chiar o criză de lehamite… Dacă cele 5 vicii de mai sus au legătură cu trupul, următoarele două atacă sufletul: …. produce sentimentul unui narcisism egolatru, dispreţuieşte tot ce nu e “eu”. …… orgoliul este treapta supremă a răului individual. Te simţi îndreptăţit la chiolhanuri fabuloase, femei, bani şi victime. Dinamica epidemiilor viciilor poate reporni de la oricare dintre treptele lor, vârtejul absorbant al patimilor fiind un tăvălug greu de priponit. …. un rău minimal, poate deveni prin rostogolire, un dezastru!”
Acest capitol mi-a dat de gândit…Mult! Nu pentru că aş fi eu vreo bisericoasă, ci pentru că am regăsit aici o explicaţie logică pentru lipsa de echilibru ce mă înconjoară. Căci mi-aş dori să fiu Zen. Aşa, ca bunica…
O întreb pe bunica: „Buni, tu de ce ţii post?” Eh…şi nu mică mi-a fost mirarea când bunica mi-a redat cam aceleaşi lucruri din fragmentul de mai sus, auzite la predica preotului. Bun, preotul îl citise pe Ioan Cassian (lectură obligatorie!) şi mai nou şi pe Andrei Pleşu. Dar bunicii mele i se păreau fireşti aceste explicaţii, această ordine a patimilor. O înţelegea şi credea cu tărie că a te confrunta cu o patimă, prin post, te poate ajuta să ţii departe celalte 7.
A fi Zen înseamnă a fi sănătos cu trupul şi mintea şi a aspira către nivelul cel mai înalt de al spiritualităţii fiinţei umane. Sfântul Ioan Cassian credea că „Patimile, ne înrobesc, ne fac dependenţi de anumite lucruri, prin ele omul pierzându-şi adevărata stare …aceea de a fi liber….căci numai într-o astfel de stare se poate ajunge la “adevărata cunoaştere”.
Bunica mea e Zen pentru că ştie să aleagă. Ştie să aleagă ce e important pentru sufletul ei. Iar a alege implică a avea discernamântul şi puterea de a spune „nu”. Într-o lume în care a te adapta la nou e cerinţa de bază a supravieţuirii, nu-ţi prea permiţi să spui „nu”. Şi ajungi să spui „da” lucrurilor care nu contează cu adevărat în viaţa ta, lucrurilor care nu te fac mai bun. Chiar ai nevoie de o maşină nouă? Nu, dar statutul tău în firmă o impune. Trebuie să mănânci la restaurantul acela scump, nou deschis? Nu, dar toată lumea vorbeşte despre el, nu poţi să spui că n-ai habar. Vrei să-ţi schimbi locul de muncă la fiecare 4 ani? Nu chiar, dar dacă nu te agiţi s-ar putea să pierzi nişte oportunităţi interesante.
E interesant cum postul este un ritual prezent în toate religiile lumii noastre. Chiar şi noi, cei moderni şi atotcunoscători ai ştiinţelor exacte agreăm că o dietă echilibrată (eventual mai săracă în calorii!) te ajută să-ţi îmbunătăţeşti performanţele intelectuale şi îţi conferă o stare de bine.
Pentru bunica mea, postul este primul „nu” în scara patimilor. Poate că nu ar strica să ne construim şi noi o scară a patimilor personale şi să începem să spunem „nu” din când în când. Poate ne vom simţi mai bine faţă de noi înşine. Poate nu ni se va părea că alergăm încontinuu. Poate vom ajunge să fim Zen….
Despre Rodica Bălan
Încerc să fiu mai mult azi decât ieri şi mai mult mâine decât azi. Cred că fiecare persoană pe care o cunosc, fiecare experienţă trăită mă poate învăţa ceva despre mine sau despre lume. Ador să călătoresc şi să simt pulsul locurilor pe unde trec. Ah, şi da, excursie se cheamă şi dacă mă duc până la Braşov J. Construiesc poveşti dintotdeauna, ceva mai tehnice de la 9 la 18, adică proiecte pentru tineri, responsabilitate socială corporativă, dezvoltare organizaţională….pe care le finanţează Uniunea Europeană. Sunt pasionată de oameni şi de comunicare, ca şi catalizator al relaţiilor dintre noi. Iar despre asta scriu pe blogul personal: http://thecommunicationaffair.blogspot.com Cred că suntem înconjuraţi de multe lucruri frumoase şi de mulţi oameni talentaţi. De aceea, de câte ori descopăr câte ceva interesant, povestesc pe www.webcultura.ro.
Popularity: 4% [?]
Articolul nu are comentarii
Ai ocazia sa fii primul care adauga un comentariu!