Guest post Adina Marin (Albeenah)
Pe fereastră natura se desfăşoară de parcă a şi uitat de liniştea de dinainte de furtună. A sosit direct furtuna! Şi cum clădirea în care lucrez nu “le-a avut” niciodată cine ştie ce cu izolarea termică… resimt fiecare pală de vânt de parcă aş fi deja afară. Gândul îmi zboară însă către frunze… că tot e toamnă. Vântul le desprinde neîndurător din copaci şi le ridică în aer. Oare să fie atât de tristă frunza aia pentru că pleacă? Poate că deja a îngălbenit asteptând să i se întâmple ceva fantastic pe ramura din copac. Poate aşa, acum, odată cu furtuna… începe aventura! Va cunoaşte locuri noi, lume altfel… va zbura. Existenţa ei, desprinsă de copac nu pare a fi una atât de sigură şi confortabilă, dar cine ştie…poate că ei îi stă mai bine zburând în aer sau colorând un trotuar în nuanţele toamnei, sau prinsă la pălăria iubitei unui tânăr îndrăgostit. N-are cum să afle, decât încercând!
N-aş vrea să spun că mă simt exact ca o frunză în vânt. Nu mă las chiar în voia lui. Din fericire oamenii pot apela mai cu forţă la liberul arbitru şi îşi pot influenţa viaţa în ce direcţie vor. Însă parcă totuşi ceva din zborul colorat al acelei frunze călătoare mă inspiră şi pe mine! Uneori ai impresia că viaţa ta a intrat pe un făgaş bun: slujbă stabilă, bărbat devreme acasă, prieteni simpatici, părinţi care în sfârşit încep să te înţeleagă, programe bune la TV, concedii interesante peste hotare… E de ajuns ca unul din aceste elemente să se strice puţin, ca întregul tău sistem de orientare să fie la pământ. Dacă se întamplă aşa, înseamnă că totusi îţi lipsea ceva… acel ceva care te face pe tine să fii tu, fară contribuţia altcuiva.
De când ne naştem suntem prinşi invariabil într-un sistem… Vrem nu vrem… zilnic trebuie să bem, mâncăm, să ne plimbam, să vedem ceva frumos, să iubim etc… nevoi pe care fiecare le aşază în ce ordine vrea, dar de care nu prea scapă nimeni. Odată prins între rotiţele sistemului social începi şi tu să te rostogoleşti… Ca să mănânci trebuie să munceşti … dacă munceşti trebuie să ai un salariu bun… de obicei asta înseamnă să ajungi târziu acasă… şi înseamnă că de abia aştepţi să ajungi acasă ca să te odihneşti… şi că mâine o vei lua iar de la capăt. Şi în fiecare zi, aşa şi tot aşa, încercând să păstrezi toate acele elemente în echilibru. Dar până la urmă, accidental sau nu, vine o zi când te întrebi CINE EŞTI TU… de fapt? Oare toate aceste “elemente”, sunt lucruri pe care ţi le doreşti cu adevărat? Faci cu adevarăt ce-ţi place? Eşti cine crezi că eşti?
Acest gen de “pierdere de identitate” cum i-ar spune unii, poate fi un moment crucial în viaţa cuiva. Mulţi aleg să se întoarcă la ceea ce au fost – o frunză într-un pom, mai mult sau mai puţin importantă decât alte frunze din pom, dar care face pomul acela să meargă. Şi totul merge înainte, ca înainte… cuminte şi ok… şi nu e nimic rău în asta. Eu am ales să urmăresc totuşi frunza care se lasă dusă de vânt. Ce se întamplă cu oamenii c are simt că nu se mai pot integra în sistem? Cei care simt că pot face mai mult decât fac în alea 8 ore de stat la birou sau mers pe teren pentru un scop care rareori e nobil şi un obiectiv care, odată realizat, rareori e apreciat. Cunosc destui care au reuşit să se desprindă, să facă lucruri mai pe şi pentru sufletul lor şi chiar să supravieţuiască în economia asta de piaţă. Nu cred că există reţete de reuşită în acest sens. Însă există un singur lucru care îi uneşte pe toţi atunci când se declanşează o astfel de schimbare – pasiunea sau determinarea. Ai un job plictisitor, un şef abuziv, un salariu prea mic, niciun pic de timp liber… da sunt factori motivatori… însă nu e de ajuns… Mai întâi de toate trebuie să crezi în tine şi în ceea ce poţi face singur! Pentru frunză e uşor… pe ea o impinge vântul. Pe noi trebuie să ne împingă ceva din interior, mai puternic decât vântul, pentru simplul fapt că trebuie să ne ţină, să fie un feeling mai longeviv. Ştii că poţi şi ai să găseşti o cale să arăţi lumii ce poţi! Ştiu că sună a gogoşele sau pilde de auto-cunoaştere sau auto-depăşire… dar de aici porneşte tot… setarea mentală şi atitudinea “altfel” care te menţine ‘on course’ chiar şi atunci când vântul îţi bate împotrivă.
Pentru mine, schimbarea a fost determinată mai întâi din afară, criza financiară care a declanşat o criza personală, care a declanşat ineviabil întrebarea… cine sunt şi ce vreau să fac cu restul vieţii mele? Am fost prinsă de un copac superb timp de mai bine de 5 ani, dar la un moment dat am simţit că e tot ce pot să fac pentru el ca şi frunza şi că nu vreau nici să ajung mai profund în intimitaţile lui.
Vrei să mai vezi lumea, să mai înveţi şi altele din tot ce are ea de oferit. Vrei să-ţi urmezi sufletul. Sufletul meu m-a adus aproape de o pasiune din timpul facultăţii – pictura. Atunci era pe pânză, în ulei, acum e pe sticlă. Am prins o pasiune pentru vazele de sticlă – am început să le pictez, să le decorez, să le complic puţin transparenţa. Apoi au urmat şi alte obiecte sau accesorii din lut cu menirea de a înfrumuseţa. Toata această polologie pentru a mă lăuda cu un hobby de moment…? Parcă văd că asta o să ziceţi! Ei bine nu! Toata această polologie pentru voi şi poate pentru mine – pentru că sper să nu rămână la stadiul de pasiune de moment, ci mi-aş dori să o duc puţin mai departe, până la punctul în care să mă poată susţine şi financiar. Aş vrea ca acest articol să rămână pentru mine un punct de reper online care să mă ajute să mă menţin şi eu în continuare în zbor şi ‘on course’ (de data asta ‘my course’).
Nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau să zbor din prima prea departe de cuib/trunchi/pom. Deocamdată îmi redefinesc identitatea profesională (nu mi se pare prea târziu să fac asta… again – determinare, încredere, curaj). Fără să las complet vechea mea slujba în urmă, am mai găsit şi o alternativă. De fapt asta aş vrea să înţelegeţi şi voi… Dacă acest articol vrea să tragă o concluzie este aceea că întotdeauna există alternative. Nu trebuie să ne trăim viaţa strict legaţi de o casă, un serviciu, un anume mod de a trăi. Trebuie doar să trăim sincer şi fidel visurilor noastre. Pentru că până la urmă, când orice alt element e relativ şi se destramă în jurul nostru fiind mereu raportat la alţii, asta e singurul adevăr care rămâne. Şi singurul lucru în care poţi să crezi cu adevărat.
Despre autor:
Adina Marin (Albeenah): Încerc, mă zbat, mă chinui să înţeleg unde vreau să ajung, dar de abia când renunţ la toate astea încep să văd clar şi să mă bucur de drum, oricum.
Popularity: 2% [?]
Ma gandeam la ce mi-a spus cineva la un moment dat: ca suntem o generatie obosita
. Poate ca ne aruncam la prea mult si ne-am ridicat stachetele prea sus… iar mai apoi cautam un mod de a ne linisti putin, pentru ca prioritatile si perspectivele se schimba. Downshifting… cautarea nisei proprii?
Asa cum e spus si in articol, multi aleg sa ramana o frunza in pom, altii incearca si altceva, cred ca depinde de ce li se potriveste ca fire. Dar cati aleg sa ramana in sistem doar pe considerente financiare???
Adina, multumim pentru articol, sunt sigura ca subiectul “ne macina” pe multi…
.-= Alina Fekete´s last blog ..Mini-crize… de sistem =-.
Adina,
Imi pare foarte frumos ce ai scris aici. Te-as indemna sa iti revezi un pic viata de pana acum, sa vezi ce valori nu mai rezista testului realitatii si sa …le zambesti la despartire! Faza prin care treci e una de tranzitie, nu una de depresie. Iar acum e important sa faci tot posibilul sa te protejezi la exterior, ca evolutia interioara in care esti sa isi afle un final nou, practic si …de ce nu, mai fericit!
Asa de tare ii admir si ii invidiez pe oamenii care au curajul (nebun, mi se pare mie cateodata) sa faca o schimbare majora in viata lor. Eu inca n-am reusit sa depasesc stadiul de teama
.-= Rita´s last blog ..Printesa Bob de mazare =-.
da…e greu… si foarte greu e sa ai initiativa, sa iei initiativa singur(A) fara sa mergi pe pricipiu, orice sut in fund e un pas inainte…insa daca ti-ai gasit drumul si ti-ai trasat o directie, cred ca merita, e efectiv o investitie in tine pe termen lung.
ah da…si albeenah …e adina…adica autoarea pildelor cu frunzele
.-= albeenah´s last blog ..curious growing pains =-.
Ce as adauga eu e ca schimbarile nu trebuie facute asa… intr-o clipa. trebuie totusi cumpanite. Si odata aleasa o cale – sa se persevereze macar o perioada pentru a vedea unde se ajunge.
Cred de asemenea ca sunt oameni carora li se potriveste manusa sa fie o frunza intr-un copac si altii care vor sa fie copacul ori sa isi vada singuri de drum. Frunza de principiu se usuca insa nu inseamna ca orice desprindere de ceva e sortita esecului.
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Falsele impresii în relaţii =-.