Se apropie Crăciunul, sărbătoare mare ce miroase a cozonaci aburinzi şi portocale. Vin vremuri cu belşug şi mult sclipici, colorate în roşu şi alb, cu iz de brad şi sunet de colinde. E frumos, e cald, e bucurie… însă mesajul Crăciunului stă în mult mai mult decât friptură şi cadouri, înseamnă şi speranţă, credinţă şi viaţă, esenţa vieţii. Fiecare interpretează aceste lucruri cum îşi doreşte şi pentru fiecare Craciunul aduce altceva, însă e vorba de magie şi miracole, din cele pe care nu trebuie neapărat să le căutăm în basme, ci în jurul nostru, în viaţa de zi cu zi.
Aşa că vă propun să redescoperim magia din viaţa noastră, miracolul tăinuit sub praful grijilor zilnice – pentru fiecare e poate altul (iubire, prietenie, plăcerea de a face ce îţi place…), dar toţi avem parte de o fărâmă de minune bine ascunsă pe undeva prin viaţă, asta e sigur 
.
În cazul meu, minunea aceasta este însăşi darul vieţii. Maternitatea este un miracol: să simţi o fiinţă crescând în tine, din tine, cu tine… să îţi vezi corpul schimbându-se după legi neştiute, încrustate adânc în ADN-ul tău de secole şi trezite la viaţă de noua fiinţă… să îl simţi cum mişcă şi reacţionează la stimulii exteriori… îmi pare rău, dar omul, cu toate invenţiile sale tehnologice, nu va reuşi prea curând să depăşească asta . Iar când naşti şi te uiţi la mogâldeaţa aceea incredibilă, un străin şi totuşi parte din tine… atunci se declanşează ceva. Brusc te simţi un semizeu, iar creatura neajutorată din braţele tale este cel mai grozav lucru pe care l-ai făcut şi cel mai important lucru din lume pentru tine – simţi că există o legătură invizibilă şi indestructibilă şi conjuri toate zeităţile Pământului să te ajute să faci în aşa fel încât să îi fie bine copilului tău, să poţi să îl ajuţi să devină OM şi să contruieşti o lume mai bună pentru el. Şi te întrebi cum ai putut trăi până atunci fără boţul acela de om, inocent şi pur.
E ca şi cum treci la un alt nivel: viaţa ta se îmbogăţeşte fantastic şi deşi lucrurile sunt mai grele, sunt şi de mii de ori mai frumoase. Bucuriile, satisfacţiile, modul în care priveşti lumea, totul este mai intens şi făptura aceea mică îţi luminează viaţa şi te face să zâmbeşti zilnic (şi sunt zâmbete din suflet). Cum să îi explici asta cuiva care nu are copil? E aproape imposibil, ca şi cum ai încerca să îi descri culoarea verde cuiva care nu o vede… încercaţi voi să faceţi asta, că mie nu îmi iese. A, că se poate trăi fără culoarea verde şi că, ok, unora poate nici măcar nu li se potriveşte această culoare? Corect, foarte corect, însă nu aceasta este discuţia, ci faptul că atunci când simţi astfel de lucruri maternitatea devine un miracol, iar darul vieţii parte din tainele acestei lumi pe care nu am descifrat-o încă nici pe jumătate, cu toate ştiutele ei şi controlul pe care îl exercităm asupra lucrurilor ce ne înconjoară… Eram fericită înainte, acum sunt “completă”, împlinită şi mult mai înţeleaptă – înţeleg viaţa altfel şi îi apreciez măreţia lucrurilor pe care nu le ştim şi nu le controlăm.
Pentru mine maternitatea este iubire infinită şi necondiţionată, speranţă, inocenţă, lumină multă, sens în viaţă, cumva o împăcare cu latura mea feminină 
, recunoştinţă, împlinire şi, da, 100% miracol al lumii acesteia incredibile în care trăim.
Craciun fericit!
Popularity: 2% [?]
Am intrat azi prima data pe acest blog, acest articol este nemaipomenit, ma recunosc 100% in ceea ce scrie privitor la “Maternitatea este un miracol. E ca si cum treci la un alt nivel”. Felicitari posesoarei blogului pentru acest posting minunat.
@Ramona: bine ai venit, multumesc pentru compliment – eu asa am simtit, ca si cum am pasit in alt univers. E frumoasa maternitatea asta… si uimitoare
.
Alina Fekete´s last [type] ..Poveste cât se poate de reală