Oraşul meu ideal
Pentru că m-am declarat deunăzi complet deprimată, azi am să îmi permit să visez cu ochii deschişi:
Dacă ar fi să descriu oraşul meu ideal, acesta ar avea dimineţi răcoroase de vară, cu miros de ploaie şi iz de sare. Aş deschide larg ferestrele şi marea m-ar privi din zare, cu imensitatea ei liniştită.
În oraşul meu ideal nu ar fi trafic şi ai putea circula în pace cu tot ce îţi place: maşină, bicicletă, cărucior sau tricicletă. Pe alocuri străzile largi, cu trotuare late şi bine umbrite de copaci bătrâni cu miros de castane şi nuci, ar lua turnuri abrupte, transformându-se în străduţe pietruite, taman bune să te pierzi pe ele. Acolo ar fi diverse localuri, bistrouri cu miros de patiserie aburindă şi cafele proaspete, sau mici magazine cu comori ascunse.
Nu ştiu dacă m-aş saluta cu toată lumea, căci e totuşi un oraş mare, însă oamenii s-ar privi liniştiţi, cu zâmbetul unora care nu se grăbesc nicăieri, dimpotrivă, au tot timpul din lume, iar asta înseamnă şi timp de poveşti şi de “politeţuri”. Orasul viselor mele este o metropolă în toată regula, dar una cu biblioteci, teatre, magazine de tot felul, artizani, cultură multă – un stadion maaare pentru concerte, librării, bistrouri şi piaţete.
În oraşul meu ideal ar fi curat şi multă, multă civilizaţie. Fără afişe pe stâlpi şi bannere pe clădiri, dar cu multe flori şi bănci. Fără zgomote stridente, cu multă linişte şi poate ciripit de păsărele. Fără gropi şi denivelări, doar cu trotuare dreeepte şi străzi perfect asfaltate. Fără canalizări care răbufnesc şi aer condiţionat care picură în capul trecătorilor, dar cu multe fântâni arteziene şi cişmele. Fără ambuteiaje, însă cu multe parcări. Fără praf, mizerii şi ruine: cochet şi îngrijit ca un oraş care se şi ne respectă.
Să mai spun că îl visez child friendly şi plin de variate, colorate şi imense parcuri? Sau că vreau să îi admir clădirile vechi fără să mă minunez cât de în paragină sunt şi fără să mă lovesc de un mamut modern din sticlă şi metal, unul complet nepotrivit în peisaj?
În oraşul meu ideal ar fi o plăcere să trăieşti. Mi-l doresc mare cât să încapă în ele toate visele mele, dar prietenos şi accesibil. Şi mi-ar plăcea în mod deosebit ca dimineaţa să deschid larg geamul, în camera mea să intre miros de ploaie de vară şi mare şi să privesc cum pe străduţa mea trece liniştit un biciclist…
Oraşul vostru ideal cum arată?
Popularity: 9% [?]

Jul 2nd, 2010 at 9:19 pm
Ia-ma si pe mine in orasul asta…proit sa merg numai cu bicicleta si sa fac si patiseria dimineata ca sa aiba ce mirosi…”monsieur, je vous pris, dessiner moi un moutoun”
Jul 3rd, 2010 at 1:24 pm
@Ivona: cu mare placere, doar ca inca il mai caut
. Uneori, cand inchid bine-bine ochii si-l privesc printre gene, Bucurestiul ma fraiereste ca ar putea sa fie orasul meu ideal, dar asta se intampla mult prea rar, din pacate.
Jul 4th, 2010 at 4:29 am
Oraşul meu ideal | Cenusa de Trandafir…
Cum arata orasul tau ideal? Alina Fekete stie cum arata al ei….
Jul 4th, 2010 at 9:47 pm
Eu am găsit deja țara perfectă: Finlanda, unde Internetul broadband a devenit un drept garantat de stat. Finlanda este pe primele locuri printre țările cu oameni fericiți. Dacă mai zic și că au doar 5 milioane de cetățeni, că au un adevărat cult pentru sporturile cu motor (în general automobilism) și că de acolo vine o foarte mare parte din muzica heavy metal… E clar!
Jul 5th, 2010 at 10:27 am
@Ovidiu: Daca se poate castiga foooarte bine, suficient cat sa evadezi si in tari mai calduroase, ma declar fan Finlanda
).
Jul 5th, 2010 at 10:58 am
E lasă că vara sunt chiar și 30 de grade… uneori!
Jul 5th, 2010 at 3:04 pm
Jul 5th, 2010 at 9:55 pm
Uite aici: http://www.bbc.co.uk/weather/world/city_guides/results.shtml?tt=TT003520
Au fost se pare o dată 33 de grade, în iulie
Jul 9th, 2010 at 8:28 pm
Suna a… Barcelona !
Jul 9th, 2010 at 10:15 pm
Oh, visez de mult timp sa ajung in Barcelona si nu stiu cum de inca nu mi-a iesit figura – am auzit lucruri grozave despre orasul acesta, ma tem intr-adevar ca daca ajung acolo e posibil sa nu mai vreau sa revin
.
Jul 21st, 2010 at 2:56 pm
Orasul pe care l-ai descris seamana f mult cu oraselele/satucele din Germania. Pentru mine sunt cam plictisitoare pt ca nu au cluburi, baruri prea multe dar pentru cineva care cauta liniste si relaxare, sunt perfecte.
Jul 21st, 2010 at 9:44 pm
Glumeam eu candva ca mi-ar placea sa locuiesc undeva in varful muntelui, sa fie liniste, aer curat si zero trafic, dar internet wireless si o sosea bine asfaltata care sa duca pana la poalele muntelui unde sa am cele mai in voga magazine si un aeroport
)). Cam asa e si cu barurile si cluburile din orasul meu ideal …
Jul 2nd, 2010 at 11:17 am
Oraşul meu ideal http://ow.ly/269UB
This comment was originally posted on Twitter
Jul 2nd, 2010 at 11:31 am
RT @cenusa: Oraşul meu ideal http://ow.ly/269UB
This comment was originally posted on Twitter
Jul 2nd, 2010 at 12:30 pm
RT @cenusa: Oraşul meu ideal http://ow.ly/269UB
This comment was originally posted on Twitter
Jul 2nd, 2010 at 12:50 pm
RT @cenusa: Oraşul meu ideal http://ow.ly/269UB
This comment was originally posted on Twitter
Jul 2nd, 2010 at 12:59 pm
taaaare faine
de visat ! RT @cenusa: Oraşul meu ideal http://ow.ly/269UB
This comment was originally posted on Twitter
Jul 2nd, 2010 at 1:04 pm
RT @alina_popescu: RT @cenusa: Oraşul meu ideal http://ow.ly/269UB
This comment was originally posted on Twitter