Povestea unei iubiri
Era odată o femeie… poate că mai e… nu ea, o alta… şi nu doar una… mai multe… Povestea spune că era…
… Simplă, nesofisticată, naturală, vie! Şi îi plăcea că e femeie. Ştia că are o zestre ancestrală mai greu de acceptat, dar nu se împovăra cu frustrări inutile. Învăţase de la bunica ei că ea, ca femeie, se simţea adevărată, când se privea în ochii bărbatului şi vedea acolo lumina care-o învăluia în stele colorate şi o făcea să creadă că e cea mai frumoasă din lume. Într-o bună zi, un bărbat i-a ieşit pe o cale: l-a privit cu atenţie şi a simţit că se îndrăgosteşte de el. Simplu, natural, pe loc, fără întrebări inutile: “o fi bine, o fi rău, se cade, nu se cade”. S-au iubit! Cerul se unea cu pământul, ziua se împletea cu noaptea, luna rămânea leneşă în braţele soarelui, florile uitau să mai moară. Părea incredibil! Se uita în oglindă şi vedea cât e de frumoasă. Mergea pe stradă şi oamenii întorceau cu admiraţie capul după ea. Îşi privea iubitul, dar uneori simţea că ceva o mai înţepa. Bărbatul observa şi, trist, o ruga să închidă ochii; o punea de fapt să aleagă între ceea ce şi-ar fi dorit şi ceea ce avea. Femeia nu pricepea imediat acel grăunte de sofism.
Dar pentru că era perseverentă mergea pe firul indicat de el. Bărbatul i se dezvăluia, iar femeia înţelegea: că el putea oricând să plece, că iubirea pentru ea nu-l transforma în sclav şi încă multe altele. Tăcea şi asculta vorbele lui şi, pe măsură ce pricepea, învăţa să se iubească şi să se preţuiască pe ea însăşi, devenea cumpătată şi exuberantă şi îl iubea, fără să-i mai pretindă ceva! Astfel femeia învăţa să iubească libertatea ei şi libertatea lui. Simţeau la fel şi, când au hotărât să nu mai locuiască împreună, ea nu s-a întristat. A plecat, dar nu l-a lăsat: l-a luat în inima ei şi toate drumurile pe care le străbătea erau luminate de gândul lui. Ştia, simţea că o iubea. Într-o noapte a avut un vis. Pe o plajă pustie, marea săruta calm ţărmul liniştit. Lumina blândă de toamnă scălda marea şi ţărmul. Era fericită în singurătatea ei şi, nepăsătoare, a închis ochii. L-a simţit lângă ea. Ştia că e el şi s-a cuibărit în braţele lui. Înlănţuită de braţele lui, îi era bine: avea certitudinea că putea pleca oricând, că era liberă. Bărbatul o săruta, iar vorbele ei susurau armonie : “ce bine că suntem, că ne iubim ca nişte fiinţe şi nu ca nişte obiecte, că preţuim această clipă, că ne cunoaştem defectele…”. El o privea nedumerit, iar ea veselă continua: “Îţi cunosc defectele şi am decis să le accept.”. Se cuibărea mai cu drag în braţele lui…
Când s-a trezit, a înţeles că iubirea îi oferea libertatea şi că trebuia să uite că pe bărbat ea îl naşte, îl creşte, îl educă, îi face de mâncare, îi spală, îi calcă rufele şi încă multe altele… Şi astfel femeia a vrut “să uite” şi abia atunci a ştiut cum să-l lase liber şi a ştiut să iubească: în felul ei, conştientă că sunt atâtea feluri de-a iubi.
Femeia a trăit până la adânci bătrâneţi, strălucind şi iubind cu întreaga ei fiinţă. Iar când o iubire s-a stins, a acceptat cu zâmbetul pe buze că e împotriva firii omului să iubească “pentru totdeauna”.
Despre autor
Catia Maxim: Încă un pas (editura Echinox, Cluj, 2007), Clipe salvate (editura Nicol, Bucureşti, 2008), Ghici pe cine iubesc eu? (editura SemnE, Bucureşti, 2009)
*** Calderon spunea că viaţa e vis. Prin urmare, să visăm frumos.
Popularity: 10% [?]
Oct 8th, 2009 at 3:43 pm
.-= Simona Bogdan´s last blog ..Despre colegi si “colegi” =-.
Oct 8th, 2009 at 5:58 pm
Probabil ca sunt mai nuantata: cred in mai multe sanse la iubire, desi probabil ca la final de viata se va decanta doar una ca fiind acea “mare” iubire. M-a pus insa pe ganduri ideea de libertate… intr-o relatie fiecare trebuie sa aiba spatiul sau personal, loc sa respire- usor de zis, greu de facut
.
.-= Alina Fekete´s last blog ..Povestea unei iubiri =-.
Oct 8th, 2009 at 6:01 pm
In primul rand, draga Catia, Cenusa de Trandafir iti multumeste pentru acest articol care iata ne pune pe ganduri
Draga Simona, cred ca aici depinde putin de ce intelegem prin iubire. Daca vorbim de relatii… ma intreb cand putem da un raspuns: acum, cand vom fi in varsta si cu mai multa experienta… E dificil.
Cum ramane cu alte elemente de aici – alegerea intre ceea ce se doreste si ce se primeste? Si ce inseamna libertatea intr-o relatie si independenta? – apropo de ceea ce sublinia si Alina Fekete:)
Si pana la urma, cum ne dorim sa traim si sa ajungem sa fim la batranete? Iubind si fiind iubiti?
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Povestea unei iubiri =-.
Oct 8th, 2009 at 6:58 pm
Eu cred, ca si Simona, in dragostea absoluta. Si la mine vine, stiu asta, din lipsa ei. Si din lipsa timpului de a ma ocupa de latura emotionala a dezvoltarii mele, ca om…da vreti. Poate daca as fi o umanista aeriana as avea zeci de mii de complexe despre libertate sau mai stiu eu ce.
Cine iubeste lasa libera persoana iubita, sa faca ceva, nu ii pretinde nimic…etc. De acord 100% cu asta. De acord cu libertatea. Dar, cum spune doamna Catia in articol, sa luam impreuna decizia de a nu mai sta impreuna, pentru ca, vezi-doamne, ma duc pe plaja si ma gandesc la el si ma mangaie marea pe picioare si stiu ca si el ma iubeste, dar, pana mea, nu e cu mine. Atunci ne iubim amandoi, dar sta fiecare pe plaja lui personala, ca asa percep eu libertatea??
Come on, people! Get a grip! Cine se iubeste se sacrifica, face orice sa fie cu persoana iubita, MAI ALES daca dragostea e impartasita. Eu vin moarta de obosita de la job si ma duc si mai obosita, cu CEL MAI MARE DRAG, pentru a mai sta MACAR INCA UN MINUT cu persoana iubita. Nu-mi spuneti mie ca eu stau linistita in fata compului si EL la fel..ca noi stim ca ne iubim..si, pana mea, daca am face ceva sa fim si impreuna…ar fi LIMITARE DE LIBERTATE.
.-= Cristina´s last blog ..dileme existentiale =-.
Oct 8th, 2009 at 8:34 pm
Nu cumva povestea poate fi inteleasa si altfel? In cheia ajungerii la iubirea completa si la certitudine? Mi-aduc aminte ca intr-o seara o prietena spunea ca prietenul ei ar putea pupa orice fata de acolo – ea stie ca nu ar insemna nimic.
Desigur nimeni nu contrazice faptul ca atunci cand iubesti iti doresti sa fii cu acea persoana – sa ne aducem aminte de inceputurile oricarei relatii – insa de asemenea si celalalt trebuie sa aiba spatiul lui.
Renuntam la “eu” pentru a deveni doar “noi” sau reusim sa le imbinam astfel incat si persoana de alaturi sa nu se rupa de tot de lumea de dinainte de “noi” – si nici noi de lumea noastra.
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..Povestea unei iubiri =-.
Oct 8th, 2009 at 10:40 pm
Bună seara, dragele mele!
Îmi pare bine că ne cunoaştem şi că,iată,avem prilejul să spunem câte ceva despre iubire.Atât cât am putut afla fiecare…
** Simona, e minunat că simţi aşa. Sigur că acea iubire pentru totdeauna, o singură dată-n viaţă, vine din basme şi basmele vin din viaţă. Personal îţi urez să ai parte de o astfel de iubire care să te facă să străluceşti până la adânci bătrâneţi.
** Alina, se crede că o dată îndrăgostit(ă) de cineva se creează un soi de dependenţă. Se întâmplă uneori (din varii motive) ca această dependenţă să ia forme bizare. Nu intru în detalii. Iubirea e percepută uneori ca un soi de sclavie. Eu vorbeam în material de acea libertate care să ne permită să fim noi însene(înşine) în iubire, aşa cum suntem în realitate. Vorbeam de acea iubire care să permită cunoaşterea defectelor care pot sau nu pot fi acceptate.
** Lori, eu îţi mulţumesc ţie şi colegelor tale, pentru că mi-aţi oferit prilejul să scriu acest material. Şi pentru că tu ai citit cărţile mele, nu cred că mai trebuie să nuanţez cele scrise.
** Cristina, mi-ar face plăcere să-mi spui pur şi simplu Catia. Sigur că aşa cum scriam şi în material sunt mai multe feluri de a iubi. Suntem – iată zic din nou – liberi să gândim şi să simţim în funcţie de cât am trăit, ce am trăit, ce am cunoscut din acest sentiment atât de vital (dacă iubire nu e…) Apreciez tonul tău categoric, căci eu îţi spun cu mâna pe inimă că “ştiu că nu ştiu nimic” (Socrate). Materialul e doar o metaforă… Comparam cumva iubirea cu visul.Sunt situaţii, întâmplări, circumstanţe când doi îndrăgostiţi sunt nevoiţi să se despartă, chiar dacă se iubesc. Asta nu înseamnă neapărat că iubirea a murit. Ai auzit de poveşti adevărate în care cei doi îndrăgostiţi sunt la distanţe de …20000km? Fără speranţa ca vreodată să locuiască împreună? Crezi că a locui alături de cineva,înseamnă neapărat iubire?
*** Şi o întrebare retorică: Iubirea are sau nu o anume dinamică?
Să fiţi,iubite şi să iubiţi!
.-= catia maxim´s last blog ..Povestea unei iubiri =-.
Oct 8th, 2009 at 11:46 pm
Eu cred ca majoritatea “tanjim” dupa cineva care sa fie mereu alaturi de noi, care sa ne sprijine planurile, sa ne sarute cu tandrete si sa ne faca un ceai cu lamaie cand avem guturai. Si, ami ales, sa ne iubeasca si sa ne prefere tuturor celorlalte femei.Stau si am gandesc de ce nu ne indragostim de “baiatul bun’? si de ce ne indragostim totdeauna de cel care o sa pleace?In sinea noastra, stim ca nu se va casatori niciodata cu noi, dar ne inversunam sa-l iubim si sa-i cerem dragostea care, in treacat fie spus, este inexistenta. .Dar as da orice sa invat totul despre dragoste. sa fiu atat de bine pregatita incat sa nu ratez povestea aceea de iubire in care n-ar exista acunzisuri, ezitari, reveniri, suferinte sau tradari.
Oct 9th, 2009 at 8:27 am
Adela,
Şi dacă tocmai în această “tânjire” se află un grăunte din frumuseţea iubirii? Şi ce înseamnă un băiat bun sau unul rău,o fată bună sau una rea? De ce să nu recunoaştem că suntem incitaţi(e), când apar obstacolele? De cele mai multe ori le luăm ca pe o provocare şi ne simţim atraşi(se) de ceea e altfel decât noi. Iar, dacă vrem, să învăţăm nu totul, ci măcar ceva despre iubire, e suficient să ieşim de sub clopotul de sticlă, să nu ne fie teamă dacă preţioasa noastră fiinţă se va deteriora, şifona. Doar trăind şi inevitabil greşind, putem afla şi învăţa. Ezitările, revenirile, suferinţele, trădările, ascunzişurile sunt de trepte necesare…
Să fii iubită!
.-= catia maxim´s last blog ..Povestea unei iubiri =-.
Oct 9th, 2009 at 3:30 pm
Foarte frumos! Si eu sunt de acord cu cele spuse de Adela; am 28 de ani si de cand ma stiu tanjesc dupa o dragoste absoluta, dupa cineva care sa ma iubeasca asa, ca in carti, fara sa ma tem ca intr-o zi ar putea pleca. Si cu toate astea mereu sfarsesc prin a ma indragosti de “baiatul rau”, care nu vrea familie, nu vrea obligatii, burlacia e ce are mai sfant si femeile sunt…multe, asa ca de ce sa nu se bucure de ele. Si sincer cred ca am pierdut speranta de a mai gasi acea dragoste la care visez.
Oct 9th, 2009 at 4:27 pm
Radda,
Tânjim după iubire toată viaţa. De câte ori nu întâlnim pe stradă un el şi o ea, ţinându-se de mână, iar chipul le străluceşte, le radiază de bucurie? Oameni în vârstă! Aşa ne e plămădit sufletul: să se încălzească la flacăra iubirii. Am întrebat-o pe Loredana cam ce vârstă au cititoarele de aici şi am înţeles că sunteţi foarte tinere… Şi atunci mă întreb: cum să nu mai existe speranţă că într-o bună zi cel pe care ţi-l doreşti o să apară? Mai e ceva ce trebuie spus: dacă la un moment dat el va pleca (deşi nu înţeleg de ce se vehiculează ideea că numai bărbaţii pleacă…), înseamnă că nu el e cel sortit. Dacă lăsăm dezamăgirea să ne cotropească, atunci ne va fi teamă, nu vom mai avea încredere şi fără încredere nu prea se construieşe nimic solid.
.-= catia maxim´s last blog ..Şapte miracole sau O glumiţă =-.
Oct 9th, 2009 at 4:47 pm
Radda, poate ca nu tine doar de alegere (care poate fi inconstienta dar si constienta uneori). Tine de moment. Si… as zice sa nu incetezi sa crezi. Eram si eu candva asa – acum 4 ani si ceva si totusi intre timp a aparut acel El pentru mine.
E drept ca dupa ce apare si dupa ce vezi cum e trebuie sa investesti in relatie, sa fie mereu frumos (ceea ce nu e usor deloc uneori) dar merita si… el e acolo si cel mai probabil o sa apara fix cand o sa renunti tu la a mai crede ca poate aparea.
Oct 9th, 2009 at 5:18 pm
@adela nu cred ca vei rata ocazia buna atunci cand ea se va ivi. Si-apoi… cand ea este pentru el acea Ea pe care o cauta nu mai conteaza multe altele si apar schimbari.
Important e doar ca o persoana sa ramana deschisa, sa se uite in jur si sa aleaga cu intelepciune.
Si da, stiu, acum vine intrebarea: poti alege rational sau doar sufleteste?
Oct 9th, 2009 at 6:56 pm
E dificil pentru ca iubirea, asa cum o definim majoritatea dintre noi, presupune sa te daruiesti cu totul. Idealul meu este insa iubirea impartasita, plus loc sa evolueze fiecare asa cum isi doreste. Si da, Loredana are dreptate: la modul cel mai ciudat si aiurea posibil iubirea apare din cele mai neasteptate locuri si atunci cand te astepti mai putin (stiu, suna a cliseu, dar chiar e adevarat
).
.-= Alina Fekete´s last blog ..O treime dintre mame ar prefera să nu lucreze =-.
Oct 9th, 2009 at 8:17 pm
Draga Alina, inteleg ca ajungem sa confirmam basme sau macar ca atunci cand nici nu te mai asptepti… atunci apare
Dar da, in viata sunt multe povesti frumoase si cred eu ca intr-un fel depinde si de noi sa le pastram frumoase (de fiecare dintre cei doi).
.-= Violeta-Loredana Pascal´s last blog ..O treime dintre mame ar prefera să nu lucreze =-.
Oct 9th, 2009 at 8:42 pm
Da, pur si simplu mie asta mi-a dovedit viata, repetat chiar, asa ca ok, m-am plecat in fata evidentei
)).
.-= Alina Fekete´s last blog ..O treime dintre mame ar prefera să nu lucreze =-.
Oct 13th, 2009 at 8:40 pm
IUBIREA e CONSTIINTA treaza… ea nu moare niciodata!
Te imbratisez Catia,
povestea e sublima pana la un punct…cand nu mai e constiinta curgerii ei ci intervii tu ca om in ea si defularile experientei sufletului tau, iar de acolo nu mai e vorba de iubire ci practic de viata ta.
Te pup si mult succes pe mai departe…
aceeasi Maya
Oct 13th, 2009 at 10:20 pm
Maya,ai dreptate!
Zic eu,pe jumătate.Suntem oameni în carne şi oase şi defulările sunt ca nişte râuri care curg la vale. E adevărat că nu ştim unde se opresc,unde ajung.Sublimul(îţi mulţumesc că ai văzut acel grăunte de sublim)iubirii devine uman.Ştiu,tu nu vei integra partea noastră umană în conşinţa trează a iubirii. Vei zice că omul şi viaţa lui sunt prea mici… Posibil! Dar eu sunt împăcată cu dimensiunea mea şi uneori mai ating cu vârful degetelor câte un colţ sublim de stea.
Mulţumesc mult Maya pentru comentariul tău special.Să fii,iubită!
.-= catia maxim´s last blog ..Despre o experienţă =-.
Oct 18th, 2009 at 10:52 pm
Catia,
Această Evă a ta, femeia generică – devenind, cu fiecare generaţie, tot mai mult aceeaşi – care îşi trăieşte povestea cu ‘înţelepciunea de pe urmă’, care ştie, aproape instinctiv, ce este aceea libertatea din a iubi fără umbră, fără dări înapoi şi fără refugiu, pare să reprezinte esenţa feminităţii în tot ce are ea mai blând şi mai frumos.
Ea iubeşte cu răbdarea, subtilitatea, eleganţa şi intuiţia acelei feminităţi care se găseşte (atâta câtă este, oricât de latentă) în fiecare dintre noi.
Povestea în sine îmi aminteşte de un pasaj extrem de plastic de-al lui José Ortega y Gasset, care expune iubirea ca fiind ‘un act centrifug al sufletului care se deplasează către obiect într-un flux constant şi-l învăluie într-o susţinere caldă, unindu-se cu el şi afirmându-i cu promptitudine şi eficacitate fiinţa.’
Poate nu ar trebui să renunţăm la speranţa că, măcar o dată în viaţă, vom şti să iubim (şi vom fi iubite)’ca nişte fiinţe, nu ca nişte obiecte’… Ceea ce nu înseamnă neapărat la fel, pentru totdeauna.
Catia, dacă până acum nu am avut ocazia să o fac, odată cu parcurgerea acestui articol, m-am hotărât să te citesc. Cu drag.
Oana
Oct 19th, 2009 at 12:16 pm
Oana,
Ai exprimat ceea ce eu nu am apucat să scriu decât printre rânduri. Sigur că esenţa feminină, unii numesc asta eternul feminin (personal eu nu le văd sinonime), e ca o băutură obţinută după mai multe recolte: când bogate, când sărace. Îţi mulţumesc pentru citire! Comentariul tău mă bucură. Mi-ai oferit prilejul să găsesc în el un subiect pentru un material viitor. Să fii,iubită!
.-= catia maxim´s last blog ..Zborul =-.