Prietenia la control
Ştiu că este “de bontón” să propovăduim prietenia. Să îi lăudăm beneficiile. Să vorbim cu încântare despre super weekend-urile la mare şi reprizele “cool” de shopping… Despre cum doar “ea” te înţelege şi îţi ştie cele mai ascunse secrete.
Şi sunt şi eu gata să afirm oricând că “prietenia e bună”. Doar că mă întreb dacă în ziua de azi mai este valabilă ideea… Sau ne-am înconjurat de “prieteni” care virează către cunoştinţe, amici, relaţii chiar??? Şi ocupam şi noi o funcţie similară în lanţul trofic al cuiva??? Pentru că mă tot întâlnesc cu diverse situaţii şi nici una nu sună a “the real thing”, chestia aia în care te apropii în timp de om, treci prin nişte experienţe împreună, poate şi prin nişte certuri, nu ştiu… legătura aceea care se construieşte pas cu pas…
Nu prea mai văd asta. Dimpotrivă. Mai nou “ne iubim cu toţii”. Te întâlneşti cu o persoană de trei ori în viaţa ta, gata, sunteţi “prieteni”. O adaugi în lista ta de mail, messenger, twitter şi îţi notezi cele două numere de telefon. Grozav, o poţi găsi oriunde şi oricând. Vă pupaţi la venire şi la plecare. Dragă, te pup, iubita… Curios, deja vă faceţi confidenţe, cu figuri preocupate şi maximă îngrijorare. Realitatea e că nu prea îi pasă ce ţi se întâmplă, nu are cum, are prieteni mai vechi, cu siguranţă (măcar unii cu care s-a înâlnit de zece ori, ok?) sau de care e mai interesată. As in “interesată”. Însă sunteţi prietene pe viaţă. În ziua de azi mă îndoiesc sincer că asta înseamnă că dacă ai o urgenţă reală ea e cea pe care o vei suna… Să te ducă la spital. Sau măcar la aeroport. Totul rămâne la nivelul de suprafaţă- e posibil chiar ca mai încolo să descoperi lucruri noi despre caracterul ei. Sau să ai o revelaţie când îţi va cere ajutorul (adică să te dai tu de trei ori peste cap şi să execuţi şi un fick-flack în numele “prieteniei” voastre).
Am din ce în ce mai acut senzaţia că mai degrabă colecţionăm prieteni şi ii înfigem frumos cu ace în facebook. Cine are mai mulţi câştigă… Pentru că mai există şi presiunea din partea societăţii: musai să ai prieteni. E un “must have”. Se poartă persoanele flamboaiante şi sociabile. Iar tu trebuie să bifezi experienţele- clişeu arhicunoscute: cu prietena la shopping sau cu prietena la o cafea. Altfel nu se poate spune că ai trăit, zău aşa…
Nu sunt împotriva ideii de prietenie, dimpotrivă. Doar că ceea ce ne înconjoară doesn’t look, talk and walk a prietenie… Eu cred în chestia aia à la Micul prinţ, cu vulpea îmblânzită… „Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Și nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de celălalt. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume… (…) Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viața mea se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. (…) Te rog, îmblânzeşte-mă. (…) Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata, de la negustori. Cum însă nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!”
Popularity: 8% [?]
Sep 24th, 2009 at 4:26 pm
Hehe. Tough questions. Eu sunt din categoria alora cu…suntem prieteni, da’ ne vedem de 2 ori pe an. Pentru ca nu am timp, fizic, din cauza muncii. Am prieteni pe care chiar nu i-am vazut de vreo 3 ani, pentru ca tipa asta a plecat de atunci in Germania, la master si apoi a ramas acolo, sa munceasca, in cercetare matematica si cibernetica. Pot spune ca e una dintre cele mai bune prietene ale mele. Si da, pe ea as suna-o noaptea ca am visat urat sau ca mi-e rau. Am si facut asta de vreo 2 ori, actually, si a batut la 2 noaptea juma’ de Bucuresti, ca sa stea cu mine.
Alta prietena a plecat acum 2 ani in UK, la master, acum lucreaza in Franta, la Accentura, pe Information Security. O vad in update-urile de Facebook si mai vb pe ym, cand are si ea timp. In afara faptului ca invatam impreuna, mergeam la teatru, film si la cafea, cu ea am impartit camera, bani, mancare si job 3 luni, in Franta, la internship…samd.
Cea mai buna prietena e in Bucuresti, dar si ea munceste de rupe, iar cand nu face asta, cel mai mult sta cu prietenul. O inteleg si nu ii port pica. Stiu ca, orice, oricand as avea nevoie de ceva, ea e acolo si ma va ajuta cu orice.
Hi5, Facebook, Twitter si alte crapuri din astea, pot fi, intr-adevar, folosite ca sa “bifam” prieteni. Dar nu e mereu asa. De multe ori, nu mai tin legatura cu oameni, dar sun sau dau mesaj de ziua lor de nastere. Poate acum fiecare are viata lui, dar oamenii astia mi-au fost colegi in liceu, in scoala generala, in facultate…etc si amintirile traite impreuna ne unesc, indiferent pe unde am fi prin lume. Poate nu ii mai numesc “prieteni”, dar imi sunt apropiati, amici la care tin, cu care mai ies la suc sau la cafea, persoana dragi, pur si simplu, de la care nu astept mari dovezi de prietenie, ci cu care ma simt bine.
.-= Cristina´s last blog ..“Perfectiunea sta in moderatie” – CDF =-.
Sep 24th, 2009 at 8:01 pm
Te inteleg perfect: am un prieten cu care ma vad din an in paste si putem relua lucrurile exact de unde au ramas. Si, da si eu mi-a facut cont pe Facebook tocmai ca sa reiau legatura cu colegii de generala
insa pe principiul colectionarii de mai sus m-am trezit cu o groaza de persoane care vor sa “se conecteze cu mine”.
Asa ca nu contest retelele sociale, contest superficialitatea, fie ca se aplica online sau offline. Parca prea usor ma trezesc etichetata drept “prietena” cuiva, iar asta inseamna cumva mai multe obligatii pentru mine (obligatii care nu sunt reciproce)
…
.-= Alina Fekete´s last blog ..Prietenia la control =-.
Sep 25th, 2009 at 11:20 am
Mi se pare trist daca asta este prietenia in ziua de azi…Pe de alta parte poate e un efect al secolului vitezei … dar si al superficialitatii care ne inconjoara in ultimul timp.
Sep 25th, 2009 at 1:15 pm
Corect spus: secolul vitezei
. E secolul in care ne casatorim si divortam cu viteza fulgerului, de ce sa nu fie si prieteniile la fel???
Dar uite ca taman mi-a amintit cineva ca mai sunt si cazuri fericite, in care pur si simplu reusesti sa comunici “pe bune” (fara falsitati sau interese) cu o persoana pe care abia o cunosti. Si e de bine
.
.-= Alina Fekete´s last blog ..Soție sau cealaltă femeie? =-.
Sep 25th, 2009 at 1:53 pm
pe masura ce inaintezi in varsta si preocuparile zilnice nu se mai rezuma la “hangin` out” e tot mai dificil sa legi prietenii in adevaratul sens al cuvantului. asta o spune o persoana care se afla la al 3-lea oras de resedinta in 25 de ani:D am reusit sa-mi fac prieteni cu care sa ies in oras, cu care sa ma simt bine intr-o sambata seara si pe care nu ii pot numi simple cunostinte pentru ca i-as si m-as jigni. e mai mult de atat. dar Prietenii, sunt aceia, foarte putini la numar (vreo 2-3 in cazul meu, cu care am crescut si am evoluat ca om. e ca intr-o relatie de iubire, am ajuns in faza aceea, cum parca liiceanu supunea, in care simtul critic este dezarmat. sunt oameni fata de care nu pot sa mai am reprosuri, ranchiune, invidii, etc. nu pot sa ma supar pentru ca nu ma suna saptamani la rand sau pentru pentru ca nu ma pun la curent cu ultimele detalii ale vietii lor. pot doar sa ma bucur enorm pentru reintalnirile cu ei, chiar daca se intampla o data pe an. si de fiecare data sentimentul revederii e atat de proaspat si de autentic, incat anii de cand suntem despartiti dispar instantaneu. aproape am ajuns sa idolatrizez aceste legaturi incat cred ca mi-am cladit singura un handicap social. refuz sa trec la categoria “prieteni” persoanele care n-au trecut de testul anilor, al controverselor, al certurilor si al impacarilor, intr-un cuvant, al imblanzirilor:)
.-= caterpillar´s last blog ..evo, evo…. =-.
Sep 25th, 2009 at 2:26 pm
Eu tocmai ce am avut saptamanile trecute o experienta sa spun nu tocmai placuta. Mi-am dat seama ca majoritatea “prietenilor” pe care ii aveam ma plac fiindca ii ascult, ii ajut, ii sun, dar am vrut sa vad daca si ei ma suna inapoi.. Oh well, surpriza
Destul de dur insa sper ca am mai deschis ochii si chiar daca am 2-3 persoane care imi sunt cu adevarat prietene (mama, sora, sotul si inca vreo 2) ma simt mai bine si nu ma mai imbat cu apa rece. Nu sunt genul de persoana credula insa pur si simplu credeam ca intr-o prietenie adevarata nu contorizezi de cate ori te suna el/ea si de cate ori suni tu. Bine, am vazut atatea “prietenii” pe interes incat nu m-ar mira ca asta sa para natural pentru unii. Singura persoana (in afara de sotul meu) pe care o pot suna in miezul noptii ca ma simt rau cred ca e sora mea (pe mama nu o sun ca ea e mai emotiva si n-as vrea s-o necajesc)
Sep 25th, 2009 at 3:26 pm
@caterpillar Intr-adevar, cu anumiti prieteni, cei putini si foarte apropiati, treci peste micile frecusuri, peste partile mai putin bune pe care le avem cu totii, e vorba de o acceptare dincolo de orice, de posibilitatea de a impartasi totul fara teama de a fi respins in vreun fel. E sentimentul ala minunat ca omul respectiv este aproape de sufletul tau.
Da, sunt unele relatii care se cladesc in ani multi. Sunt si altele care apar din neant, repede, intens, si dupa ani, inca sunt acolo. Cred ca e vorba de nivelul de apropiere, de deschiderea fiecaruia, si mai putin de durata in sine.
.-= Alina Popescu´s last blog ..O lună de Cenuşă de trandafir =-.
Sep 25th, 2009 at 3:45 pm
Cumva, din ce am vazut eu, prieteniile adevarate se nasc in liceu sau facultate, mai greu dupa aceea. Poate pentru ca sunt mai dezinteresate… Cele de la job ajung mai degraba in zona de “amicitii” sau “relatii/ pile”.
.-= Alina Fekete´s last blog ..O lună de Cenuşă de trandafir =-.
Sep 29th, 2009 at 4:27 pm
M-a sunat ieri un fost “prieten”, sa-mi ceara o suma de bani cu imprumut desigur
Partea tare e ca i-am dat. Multumesc lui Dumnezeu ca aveam si nu vreau sa ma razbun, iau lucrurile asa cum sunt 
Sep 29th, 2009 at 7:59 pm
Asta e din categoria gesturilor pe care le faci pentru tine, ca sa te simti bine tu cu tine, nu pentru “ei”
.-= Alina Fekete´s last blog ..Prima revistă în formă de tricou =-.