Români remarcabili, dr. Dan Baciu şi Simona Baciu, salvatorii de case
Doctorul Dan Baciu stă în Cluj de o viaţă, însă a vizitat lumea! A înţeles încă din 1990 că trebuie să îi ajute pe cei din jur.
Şi cum cine se aseamănă întotdeauna se adună, Simona Baciu, soţia sa, îi este alături în toate aceste demersuri.
Astăzi dr. Baciu are un proiect – centru de zi pentru bătrâni, o şcoală privată (Şcoala Internaţională de la Cluj, cea mai bună scoala din Romania) şi salvează case maramureşene.
Cum aşa? Le ia din Maramureş pe trailer şi le aduce şi remontează în Munţii Apuseni, la Băişoara. Curtea lui arată ca un muzeu al Satului. Crede în valorile naţionale, iubeşte lemnul, frumosul, oamenii buni.
Îl uimeşte cum românii din Maramureş îşi dau tradiţia porţilor minunat sculptate pe porţi din table, cum sunt gata să pună pe foc casele din lemn ale bunicilor, pentru case de piatră, comune, obişnuite, cu nimic din tradiţia locului în ele.
A remontat deja 2 case, mai are de ridicat încă una, iar în ele a adus toate obiectele tradiţionale, deşi a pus şi încălzire centrală. A gândit totul în aşa fel încât să coexiste modernul şi tradiţionalul. Suedezii fac asta de generaţii! Doctorul Dan Baciu este prima generaţie de romani care o face.
Iubind tradiţiile, dr. Baciu spune că valorile noastre naţionale trebuie să fie două: crucea şi inima. Îi place excelenţa, nu acceptă mediocritatea, are un umor fin, iar soţia sa spune despre el că este un mucalit. De o cultură şi inteligenţă extraordinare, cu o modestie cum întâlneşti numai la oamenii valoroşi, nu e de mirare că îl îndrăgeşti imediat pe acest om.
Toată agoniseala lui de o viaţă, ba chiar şi datoria pe următoarele generaţii, le-a investit în proiectele acestea! Dar cel mai drag îi este cel de la Băişoara, pe care îl visează pentru nepoţica sa Ilinca, lumina ochilor lui, mândria sa cea mai mare. Un loc care să vorbească despre valorile româneşti, despre cultura ţăranului român din Transilvania, despre oameni, vieţi, vise.
După ce l-am cunoscut, am înteles că dr. House este chiar Dr. Dan Baciu.
Şi îl puteţi ajuta şi voi să deschidă o tabără pentru copiii acestei ţări acolo, la Băişoara, să transfere tradiţiile naţionale noii generaţii.
Popularity: 2% [?]

May 27th, 2010 at 7:10 pm
Cristiana ma bucur ca ne-ai adus in atentie doua persoane care iata fac ceva frumos in Romania. Mai rar auzim astazi de oameni care restaureaza, de persoane care tin la ceea ce este frumos din traditiile noastre si din lucrurile pe care le avem. Mult succes sotilor Baciu in tot ceea ce si-au propus si la cat mai multi vizitatori ai acelui muzeu special
.
May 29th, 2010 at 12:58 pm
Genial. Multumim de articol, Cristiana.
May 27th, 2010 at 3:15 pm
Cristiana ne invita sa-i cunoastem pe Românii remarcabili, dr. Dan Baciu şi Simona Baciu, salvatorii de case http://ow.ly/1PzUj
This comment was originally posted on Twitter
May 27th, 2010 at 3:16 pm
RT @cenusa: Cristiana ne invita sa-i cunoastem pe Românii remarcabili, dr. Dan Baciu şi Simona Baciu, salvatorii de case http://ow.ly/1PzUj
This comment was originally posted on Twitter
May 27th, 2010 at 3:26 pm
RT @cenusa: Cristiana ne invita sa-i cunoastem pe Românii remarcabili, dr. Dan Baciu şi Simona Baciu, salvatorii de case http://ow.ly/1PzUj
This comment was originally posted on Twitter
May 27th, 2010 at 3:30 pm
RT @cenusa: Cristiana ne invita sa-i cunoastem pe Românii remarcabili, dr. Dan Baciu şi Simona Baciu, salvatorii de case http://ow.ly/1PzUj
This comment was originally posted on Twitter
May 27th, 2010 at 7:50 pm
2 teme speciale: ce se int cand moartea “intra” in casa http://ow.ly/1PDG2 si 2 romani care restaureaza case maramuresene http://ow.ly/1PDG3
This comment was originally posted on Twitter
May 27th, 2010 at 8:25 pm
RT @cenusa Români remarcabili, dr. Dan Baciu şi Simona Baciu, salvatorii de case http://bit.ly/aMj2nT
This comment was originally posted on Twitter
May 28th, 2010 at 12:25 pm
RT @cenusa: Cristiana ne invita sa-i cunoastem pe Românii remarcabili, dr. Dan Baciu şi Simona Baciu, salvatorii de case http://ow.ly/1PzUj
This comment was originally posted on Twitter