Iar vin sărbătorile. Perioada aceea din an în care ne veselim şi ne iubim mult, oraşul se umple de decoraţiuni de sezon, aerul e plin de colinde şi miros de mere coapte şi totul e acoperit de nea. Copiii se bucură, adulţii… ei bine, adulţii nu prea… Mulţi sunt nemulţumiţi, fie la modul elitist, fie cu reală indignare, de ce a devenit luna decembrie. Din ce în ce mai mult aud în jurul meu comentarii negative, parcă tot mai multe de la an la an. Pe scurt, ce li se reproşează sărbătorilor?

Publicitatea. Crăciunul a fost acaparat de marketing. Asta înseamnă că orice reclamă la televizor/radio/ce vreţi voi musai să aibă un Moş prin ea. Sau măcar un ren mic… Nu contează că reclama este la cârnaţi, aer condiţionat sau şublere, la cererea clientului se face rapid o conexiune super realistă, găsită chinuit de un copywriter şi mai chinuit. Şi Moşul se va iţi astfel din cele mai nebănuite cotloane ale existenţei tale: de la cutia poştală până la magazinul din colţ, unde s-a ascuns după uşă, sub forma unui afiş gigantic.

Comercialul. Globurile apar în vitrine încă de prin noiembrie, ofertele încep să ne atace din toate colţurile şi cu toţii facem shopping. Cumpărăm cu frenezie, nu se ştie de ce… În sezonul sărbătorilor de iarnă apare obsesia de a avea, de a te năpusti în magazine. Unde dai de alţii, drept pentru care începe războiul pe produse. Orice armă este permisă: de la cărucioarele mânuite cu ură, până la coatele în burtă şi înjurăturile mormăite perfid în barbă.

Cadourile. Cumpărături înseamnă cadouri. Goană după ele, liste şi listuţe, obsesii. Şi presiunea de a îl găsi pe cel perfect, super-cadoul pentru fiecare rudă, bucăţică de rudă, prieten şi coleg de job, chiar. Nebunia cadourilor nu are margini şi sub ea ne ascundem neputinţa de a ne apropia în alt fel de cei din jurul nostru.

Mâncarea. Multă. De sezon. O masă de Crăciun nu e masă fără să pleci de la ea rostogolindu-te. Sarmale, cozonac, faimoasele “porcării”, e obligatoriu să le ai pe masă, chiar dacă pentru asta îţi dai şi ultimii bani din buzunar şi te înghesui cu alţii prin magazine. Cinstea obrazului cu cheltuială se ţine. Ca şi cum sărbătorile (în esenţa lor) nu pot exista fără mâncare.

Religia. Aici apar discursurile religioase, care critică laicizarea acestei sărbători. Pierderea esenţialului. A mesajului iniţial, în favoarea moşilor (că doar sunt doi) şi întregii trupe de spiriduşi, a shopping-ului de sezon şi a meselor generoase.

Iubirea. E luna în care trebuie să ne iubim la comandă. Să fim buni şi generoşi. Darnici şi optimişti. Pătrunşi de spiritul Crăciunului. Situaţia virează spre ipocrizie şi falsitate. Trebuie să bifezi conştiincios toate ritualurile sărbătorilor.

Urările. Felicitările de sărbători. Cele stas. Trimise cu toptanul, fără număr, fără număr la toată agenda telefonului tău. Şi cele care îţi aduc ţie bip-uri isterice pe tot parcursul Crăciunului. Despre texte, numai de bine, sunt perle de umor involuntar, kitch şi linguşeală maximă.

Familia. La partea cu iubirea intră şi familia. Masa festivă, la care, dacă nu ai apucat să-ţi faci singur bilanţul anului ce taman a trecut, ţi-l vor face rudele băgăcioase. Te însori şi tu? Faci copii? Ai casă? Ai viitor? Toate tensiunile clanului riscă să iasă la suprafaţă, tot ce ai reuşit să eviţi cu succes pe întreg parcursul anului.

Non-ecologismul. Brazii tăiaţi mor. Cei din plastic poluează. Shoppingul excesiv înseamnă producţie mărită, exploatare, poluare again. Mâncarea din abundenţă înseamnă deşeuri. Nu e bine nicicum.

Argumentele de mai sus sunt valabile, fiecare în felul său. Pe de altă parte, există căldura timpului petrecut cu cei dragi, bucuria oferirii unui cadou cuiva care contează, relaxarea unor zile libere, regăsirea unor gusturi, arome tipice şi încântarea unei rutine devenită tradiţie. Sărbătorile nu trebuie să arate ca într-o felicitare viu colorată, iar definiţia fiecăruia de perfecţiune a Crăciunului poate varia, nu? Important e, zic eu, să ne bucurăm, să ne simţim bine unii cu alţii, pentru că prilejuri de tristeţe sunt şi aşa destule, nu e nevoie să mai găsim şi altele. Personal iubesc Crăciunul şi mă simt ca un copil răsfăţat când oraşul începe să se umple de beteală. Cred că cele de mai sus se pot evita, măcar parţial prin cumpărarea de cadouri din timp, refuzul de a trimite mesaje standard tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor, întoarcerea către lucrurile homemade şi handmade şi tot aşa…

Însă din ce în ce mai multe persoane deconspiră ipocrizia Crăciunului, condamnând nebunia-i specifică, aglomeraţia, comercialul şi toate cele aferente. Şi atunci ce rămâne, ce punem în loc?

Ce facem Crăciunul acesta? Ne bucurăm sau ne deprimăm?

Popularity: 2% [?]