Într-o lume în continuă schimbare, în care locuim cel mai adesea în adevărate aglomeraţii urbane având la îndemână mijloace extrem de variate de comunicare, singurătatea este considerată un fenomen paradoxal. Realitatea este însă că pe parcurs s-au schimbat şi alte lucruri: noţiunea de familie a evoluat de la una numeroasă ai cărei membri munceau împreună pe câmp, la mici nuclee care locuiesc separat (părinţii şi copiii – de multe ori chiar în oraşe diferite) şi lucrează fără să se vadă. Despărţirile, mult mai uşoare şi mai des întâlnite, aduc adesea cu ele şi o împărţire a prietenilor şi chiar a rudelor, iar unele dintre sursele moderne de distracţie chiar “încurajează” singurătatea (televizor, computer etc.).

Cu toate acestea societatea continuă să “ne vadă” în perechi, încolonaţi frumos câte doi… şi totul pare gândit la plural. “Totul” însemnând până şi animalele… şi ele par să prefere mai degrabă traiul în grupuri sau perechi decât solitar (chestiune de supravieţuire). De multe ori o persoană singură este automat bifată pe lista “nefericiţilor” care speră la ceva mai bun: cei singuri sunt diferiţi şi asta ne intrigă, aşa că îi izolăm peste tot, de la clişeele din filme, până la cele din realitate…

Este adevărat că majoritatea persoanelor visează la un partener şi cu siguranţă există singurătatea ca situaţie de viaţă nedorită, privită ca o perioadă de trecere. De obicei este una de căutare sau de aşteptare a unui nou partener, marcată de întrebări, temeri şi speranţe. Singurătatea sufocă atât timp cât nu este o opţiune personală şi nu este acceptată ca atare, când te alege ea pe tine… şi multe persoane sunt complexate de acest statut, pe care îl percep ca pe un stigmat, simţindu-se marginalizate de societate. De exemplu, în ciuda multor realizări personale, caracterizarea de “divorţat” le va veni prima în minte când se gândesc la propria persoană). Acest lucru se întâmplă şi din cauza clişeelor şi a stereotipurilor: reuşita socială (aşa cum este ea percepută de majoritatea oamenilor) implică şi o relaţie de cuplu stabilă şi, în plus, “a nu avea pe cineva” este generator de semne de întrebare (“sigur este ceva în neregulă cu el/ea”). Toate acestea pe lângă faptul că o persoană fără partener este o potenţială “distrugătoare de căsnicii fericite”, de evitat . În condiţiile acestea este greu să nu îţi percepi singurătatea ca pe o povară, mai ales cu toate mesajele “pro cuplu” care ne înconjoară…

Şi totuşi lumea este plină de persoane singure, multe dintre ele fericite cu statutul pe care îl au. Deseori singurătatea este asumată: devine o alegere, este chiar căutată şi nu doare, nu sperie, nu sufocă şi nu este resimţită ca o povară. Şi aici se regăsesc mai multe variante, legate sau nu de ideea de relaţie. Singurătatea poate să fie doar o pauză,  una luată voit însă şi să nu însemne renunţarea completă la eventualitatea formării unui cuplu. Fie că este vorba de regăsirea propriei persoane în urma unei relaţii eşuate, ori pur şi simplu refuzul de a intra într-o eventuală relaţie de compromis doar pentru a mulţumi “societatea”, sau opţiunea de a se dedica unui alt aspect din viaţă (cariera, hobby-ul…), o decizie care poate să nu implice lipsa de “oferte” ci doar faptul că nu e momentul potrivit … uneori o persoană poate amâna viaţa de cuplu în mod conştient. Pentru că nu reprezintă o prioritate şi sunt alte lucruri pe care le consideră mai importante. Se poate vorbi chiar de singurătatea ca mod de viaţă, de exemplu în cazul celor care în urma decesului partenerului aleg să îşi canalizeze atenţia către alte aspecte ale vieţii… sau al celor care consideră că singurătatea li se potriveşte mai bine… ori se pot aminti cei care se îndepărtează de societate din motive religioase (călugării sau chiar asceţii). Toate aceste persoane se bucură de opţiunea făcută şi în acest caz singurătate rimează cu libertate, independenţă şi putere. Pot alege ce li se potriveşte, se concentrează pe ceea ce consideră important în jurul lor, îşi alocă timp pentru ele şi îl investesc în lucrurile care le fac cu adevărat plăcere.

Din păcate revistele (în special cele pentru femei) abundă în sfaturi pentru combaterea singurătăţii: de la unde să te duci pentru a găsi pe cineva (cluburi, prieteni, cursuri), până la ce să schimbi la propria persoană… “uitând” de cele mai multe ori că poate să fie o alegere conştientă. Societatea pune multă presiune pe persoanele singure propagând ideea că prioritatea trebuie să fie găsirea unui partener, când esenţialul pentru a fi fericit este să găseşti fericirea cu tine însuţi în primul rând. Fericirea alături de ceilalţi poate veni doar după găsirea armoniei cu propria persoană. Legat de aceasta este interesant faptul că singurătatea pare să nu existe decât prin comparaţia cu “relaţia de cuplu” şi o persoană singură este imediat pusă sub eticheta “nu are iubit”. Însă de multe ori singurătatea ca atare se regăseşte chiar în cadrul unei relaţii stabile. Cineva fără partener poate să fie chiar mai fericit, având prieteni, familie (în sensul larg al cuvântului) sau chiar animalele, florile pe care le iubeşte. Şi invers, este foarte posibil să resimţi singurătatea chiar dacă te afli într-o relaţie stabilă, aparent fericită, sau chiar dacă eşti mereu înconjurat de prieteni. E mai degrabă o chestiune de stare decât una de cantitate şi o persoană poate să fie singură şi când este înconjurată de oameni, dar şi când este doar ea cu sine însăşi .

Uneori singurătatea este chiar recomandată, căci fiecare are nevoie de colţişorul său personal, de acel timp în care să îţi asculţi gândurile şi bătăile inimii. Trăim în secolul vitezei… e nevoie de pauze pentru “reacordarea” cu propria persoană, iar din acest punct de vedere singurătatea auto-impusă este o formă de regăsire, de purificare. Este un prilej de a îţi reseta priorităţile şi de a descoperi unde eşti şi unde îţi doreşti să te afli, ce vrei cu adevărat de la viaţă.

Persoanele care se află în relaţii nu sunt mai valoroase decât cele singure şi nici invers. Nu se pune problema de variantă mai bună, ci de libertatea de a alege, de faptul că una nu este mai specială decât cealaltă, în ciuda stereotipurilor negative legate de persoanele singure. Este o diferenţă majoră între “a fi singur” şi “a te simţi singur”…

Popularity: 5% [?]