Da, ştiu, mulţi se plâng că nu mai au timp liber, nici în cursul săptămânii şi nici măcar la finalul ei.

Şi totuşi, de pauze ai nevoie. Aşadar, ce faci în timpul liber?

Sa vedem ce opţiuni am avea.

Întâlniri cu prietenii. Toţi avem persoane dragi cu care ne face plăcere să stăm, alături de care ne simţim bine. Ne dorim să ştim ce mai este nou în viaţa prietenilor şi de asemenea ne face plăcere să le împărtăşim noutăţile noastre, să ne spunem păsurile şi aşa mai departe. Aşa se face că întâlnirile cu prietenii ocupă un loc important în viaţa multora.

Timp petrecut acasă, alături de familie. Din păcate deseori programul încărcat, urgenţele apărute pe ultima sută de metri şi chiar hobbyurile ne determină să nu mai stăm atât de mult alături de familie – de membrii ei cei pe care îi plăcem. Deseori se întâmplă şi ca rudele iubite să fie în alt oraş – aşa că uneori un pic de timp liber implică o călătorie până la ţară sau pur şi simplu o pauză la bunici, veri, mătuşi etc.

Mers la teatru, film, concerte. Alături de un prieten drag, alături de persoana iubită sau chiar în grup, timpul liber poate fi petrecut în mod foarte frumos la teatru, filme sau concerte.

Citit. Câte nu sunt cărţile pe care tot amânăm să le citim? Deseori multe. Uneori nu te simţi bine pentru a ieşi sau pur şi simplu nu ai chef, vrei doar să stai şi să te relaxezi. Cititul este o alternativă excelentă.

Cursuri. De la lecţii de dans şi cântat la diverse instrumente la cursuri de limbi străine – sunt o sumedenie cursurile ce pot fi urmate în timpul liber. Ajută la dezvoltarea personală şi nu numai, şi reprezintă un timp investit cu folos sau de plăcere pentru propria persoană.

Jucatul pe calculator sau la diversele console (Nintendo, Wii, PS3). Clar nu vorbesc aici de exces, însă un pic de pauză cu un joc pe placul fiecăruia – şi slavă Domnului alternative pentru toate gusturile sunt – nu strică. Desigur – şi aici o spun din proprie experienţă – poţi ajunge să ai şi febră musculară fie de la tenis/bowling/box/baseball/baschet sau alte jocuri (cel puţin pe Wii de care am şi despre care pot vorbi) sau chiar febră musculară la anumite încheieturi şi degete (la jocurile pe calculator) şi evident la o febră mai complexă dacă jucatul pe calculator include şi un volan force-feedback. Şi dacă amintim de joacă, atunci putem aduce în discuţie şi practicarea unor sporturi – amatorism sau de performanţă (deşi mai greu) – din nou sunt multe opţiunile şi acestea pot include şi timp petrecut alături de prieteni sau colegi cu care o persoană nu se vede decât de câteva ori pe săptămână.

Ieşitul în parc sau vizitarea unor monumente/muzee etc. Aerul liber are nenumărate beneficii aşa că nu mai e cazul să spun de ce o gură de aer proaspăt, o plimbare relaxantă sunt minunate opţiuni de activităţi de timp liber.

Hobbyurile. Este chiar recomandat să ai un hobby aşa că seara (ori în weekend) poate fi perioada în care verifici şi îmbogăţeşti colecţia de surprize Turbo sau timbre ori momentul în care ieşi cu maşinuţa RC pe o pistă amenajată (on- sau off-road), cu avionul sau elicopterul la câmp la zbor şi tot aşa.

Călătoriile. Scurte evadări la munte, la mare sau cine mai ştie unde – pauze de stres, lucru, schimbarea peisajului şi a aerului, calătoriile sunt cu siguranţă iubite de mulţi.

Iată aşadar nişte variante de petrecere a timpului liber. Vouă ce vă face plăcere să faceţi în timpul liber?

De fiecare dată când mi l-am imaginat pe Sherlock Holmes, m-am gândit la un gentleman tipic pentru Marea Britanie, foarte corect, foarte moderat şi extrem de inteligent. Genul de om cu o rutină clară, tabieturi, foarte ordonat şi meticulos. Iar pe al său partener Watson mi-l imaginam ca fiind un pic încet în ceea ce priveşte dezlegarea misterelor, la fel ca şi cei de la Scotland Yard.

Apoi a venit filmul Sherlock Holmes care a propus un cu totul alt tipar: un Holmes care ar fi băut orice, atâta timp cât conţinea alcool, neglijent dar expert în lupte corp la corp, trăind într-o dezordine desăvârşită, refuzând uneori să iasă cu lunile din casă, îndrăgostit de un personaj feminin, evident, negativ şi pus pe distrugerea viitoarei căsătorii a lui Watson. Iar al nostru drag Watson este un doctor ce pariază pe meciurile de box ale lui Holmes, la fel de îndrăgostit şi el de aventură ca şi prietenul lui detectiv, pe care îl tot scoate din diverse situaţii dificile.

Sherlock Holmes este un film de aventură ce îmbină munca de detectiv într-o Londră foarte departe de ce vedem noi azi cu aventurile, acţiunea, armele sofisticate şi umbra magiei folosită pentru a manipula. O Anglie în versiune Hollywoodiană, ce îi poate deranja pe unii. Dacă vă duceţi pentru că este regizat de Guy Ritchie, nu vă faceţi probleme, este absolut în stilul lui. Este un film interesant, foarte amuzant, iar varianta aceasta de Sherlock jucată de Robert Downey Jr., ce cochetează cu omul de ştiinţă nebun uneori, este cât se poate de credibilă. Un Holmes umanizat în obiceiuri, dar ale cărui înteligenţă, spirit de observaţie şi viclenie nu sunt în niciun fel reduse. Iar Jude Law pe post de Watson mi-a plăcut la nebunie. Cât despre misterioasa Irene Adler, jucată de Rachel McAdams, e picanteria numai bună pentru poveste.

Numele alese pentru unele personaje sunt, ce-i drept, extrem de explicite, cum ar fi Lord Coward pentru un laş, sau personajul negativ, care trebuie să se numească Blackwood. Dar dincolo de asta personajele mi s-au părut alese şi construite foarte bine, atât îndivizii, cât şi mulţimile, indiferent de statutul lor.

Vă recomand filmul cu mare drag şi sper să vă placă la fel de mult ca şi mie. Dacă l-aţi văzut deja, cum vi s-a părut?

E mare nebunie cu Avatar! Încă foarte multe rezervări, încă greu să prinzi locuri, norc că a cam uitat lumea de Plaza România şi am reuşit să-l văd chiar înainte de anul nou. Şi a fost minunat! Nu pentru că povestea este unică, pentru că orice fan Frank Herbert vede înfluenţele clare. Doar pentru că filmul reuşeşte să creeze o lume de o frumuseţe înduioşătoare, plină de înţelegere, comuniune şi bucurie.

În numele unei substanţe unice, Pandora, planeta mamă a unor fiinţe incredibil de interesante, Na’vi, riscă să fie distrusă. Avem, evident, omul de afaceri care nu se gândeşte decât la profit, soldatul de carieră ajuns în funcţie de conducere care ar distruge orice doar să arate că e mai tare, oameni cu suflet cald care se îndrăgostesc de lumea felină şi albastră a Pandorei, o luptă de legendă, iubire, animăluţe simpatice, luminiţe şi zbor. Cam tot ce trebuie pentru un film reuşit.

Ideea de Avatar, un corp asemănător cu al localnicilor, dar care conţinea şi ADN-ul “pilotului”, la care se conectau la nivel cerebral mi s-a părut extrem de captivantă. O versiune mult mai permisivă a costumelor spaţiale, ce ar putea permite interacţiunea cu speciile extraterestre, dându-le oamenilor posibilitatea de a învăţa.

Filmul m-a impresionat până la lacrimi. Culmea, m-au atins peisajele uimitoare, nu povestea în sine. Câteva secvenţe înainte de lupte şi distrugere de o frumuseţe sfâşietoare.

Avatar este într-adevăr un film de văzut. Chiar dacă nu vă înghesuiţi la cinema şi aşteptaţi să apară pe DVD, nu-l rataţi!

P.S. Va apărea şi un joc Avatar. Dar din câte am văzut până acum e doar un shooter ce vă pune să împuşcaţi cu spor tot ce e frumos pe Pandora… La acest joc voi zice pas!

Târgul de carte cu discount a ajuns la a IX-a ediţie şi este deja un “obişnuit” al galeriei Dalles. Cum ideea de librărie şi reduceri mă atrage teribil, am mers cam de fiecare dată. Şi mai mereu nu se schimbă aproape nimic: aceeaşi organizare a standurilor, unele dintre ele fix în aceeaşi poziţie la fiecare ediţie, chiar şi aceleaşi cărţi, de la un punct încolo. Aceasta e hiba târgului, sau poate farmecul, depinde de perspectivă.

De data aceasta marea schimbare constă în renovarea sălii Dalles, care arată extrem de bine şi este o surpriză plăcută. Deşi organizatorii afirmă că şi conceptul târgului Kilipirim este complet reînnoit, eu nu pot spune că am remarcat o diferenţă vizibilă la nivelul de bază al evenimentului: standurile cu cărţi. Situaţia este cam la fel ca în fiecare an. Impresiile mele, pe scurt: prezenţe interesante din partea Humanitas, Polirom şi Nemira… cam puţine edituri totuşi (poate din cauză că urmează Gaudeamus săptămâna viitoare)… ceva înghesuială, probabil în weekend o să fie şi mai rău… reduceri, dar nu neapărat la cărţile bune… un stand cu multe oferte de cărţi de copii, pe care îl vizitez deja la fiecare ediţie (din păcate nu, nu găsesc o carte de poezii pentru micuţ…)… coşuri multe cu cărţi reduse… bref, un târg ce merită vizitat pentru completarea bibliotecii personale, căci, una peste alta, e greu să pleci fără să cumperi ceva. Şi cum Kilipirim oferă şi muzică sau film, merită menţionate colecţiile de documentare Discovery şi, pentru cei mici, filmele Disney.

Este continuat proiectul umanitar „Citeşte şi dă mai departe – Fii donator de carte!” prin care vizitatorii sunt invitaţi să doneze cărţi, existând în acest sens un spaţiu amenajat la intrare unde puteţi lăsa cărţile pe care doriţi să le daţi. Merită să contribuiţi la acest proiect de suflet. La finalul evenimentului acestea vor ajunge într-un centru de asistenţă socială a persoanelor vârstnice şi într-un centrul cultural de copii. De asemenea, Kilipirim are şi o tombolă - se pot câştiga cărţi la kilogram !!!!!!! Ăsta da premiu… Iar una dintre noutăţile târgului este o expoziţie foto la mezanin: „o excursie fantastică printre cele mai înalte vârfuri din lume: personaje şi peisaje inedite care vă vor tăia răsuflarea” (realizată de Nikon Romania şi fotograful Mihai Moiceanu). Înţeleg că exista şi un atelier de creativitate Itsy Bitsy, cu concursui din oră în oră – eu însă nu l-am vazut…

Concluzia mea este că s-au mai schimbat lucrurile la Kilipirim, dar nu în părţile esenţiale – rămâne de văzut dacă acesta este un lucru bun sau nu. Târgul merită vizitat, e un prilej bun pentru achiziţionarea de cărţi, muzică sau film la preţuri reduse, mai ales că urmează sărbătorile de iarnă cu cadourile aferente, ţinând însă cont de faptul că urmează şi alte evenimente în domeniu (Gaudeamus sau Minilibri).

Mai multe detalii şi, interesant, o cameră video ce transmite live de la eveniment, găsiţi aici.

Ediţia a IX-a a târgului de carte, muzică şi film Kilipirim (târg cu discount) are loc la galeria Dalles, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 18 (intrarea prin Librăria Dalles); 18-22 noiembrie 2009 program zilnic 10.00-20.00. Intrarea este liberă.

Acest articol face parte din seria de prezentare a artiştilor ce participă la evenimentul cultural de teatru, film, fotografie şi modă De amorul artei.

Nicolae Constantin Tănase, regizor

Când te naşti într-o familie care are o legatură strânsă cu filmul, e greu să alegi altceva. Şi nu pentru că ai totul la dispoziţie ca să intri direct în lumea filmului (de la prieteni de familie, la cărţi sau filme), ci pentru că întreaga existenţă a familiei se învârte în jurul imaginii filmate, 24 de imagini pe secundă.

Primul film care m-a afectat profound a fost Nosferatu, Murnau. Multe nopţi nedormite, coşmaruri şi frică de întuneric, pentru că la vârsta fragilă de 4-5 ani nu ştii ce-nseamnă expresionismul german.. acum iubesc acest film. Şi deşi e ciudat pentru că ambii părinţi au insistat să aleg alt drum, eu l-am ales pe acesta. Îmi amintesc prima filmare, la 6-7 ani, în Bucureşti pe platourile de la Rosenemil, şi ştiu cât de mult mi-a placut să fiu acolo, să-l văd pe tata lucrând cu plăcere şi pasiune, şi să mă joc printre cabluri, lumini şi figuranţi. Probabil experienţa aia m-a afectat într-un fel subconştient, pentru că ea a fost ultima întâlnire cu un platou de filmare până când am ales conştient că vreau să fac cinema 12 ani mai târziu, tot pe un platou la tata, la Damen Tango.

Mini-interviu

Cenusa de Trandafir: Descrie-te în maxim 30 de cuvinte!

N.C.T.: Brunet, creţ, slab, fumător, simpatic, optimist, pasionat, obsedat, nelinişit, obraznic, răutăcios, orgolios, supărăcios, plimbăreţ, impulsiv, jucauş, copilaros, ambiţios, vorbăreţ, puţin superficial şi arogant.

CdT: Ce înseamnă arta pentru tine?

Nu ştiu înca ce-nseamnă „arta” pentru mine, iar definiţia din DEX nu mă ajută. Probabil mai trebuie să caut, să mai cresc, să mai învăţ şi să mai experimentez ca să ajung să am un răspuns coerent. Acum, mă depaşeşte.

CdT: Când ai început?

Nu ştiu când să zic că am început. Dacă se pune, cred că am început la 10 ani când m-am dus la primele cursuri de pian… apoi, la 15 ani am schimbat pe chitară bass, şi abia la 17 ani am decis că vreau să fac film şi am început să merg constant la cinemateca din Praga. Primul film l-am făcut în garaj cu nişte prieteni şi fratele meu la 18 ani.

CdT: Ce lucrare te reprezintă din tot ce ai făcut până acum şi de ce?

Nu cred că am o lucrare care să mă reprezinte integral. Probabil filmul „next” cu care am încheiat anul de la FAMU zice cele mai multe despre mine, pentru că am exorcizat nişte „piticei” în el… celalalte filme sunt mai mult niste încercări, exerciţii şi căutări de stiluri, deşi fiecare din ele conţine o mică/mare parte din mine.

CdT: Se poate trăi din artă? Tu reuşeşti?

Nu se poate trăi din artă, decât dacă o vinzi. Dacă te vinzi, se pierde noţiunea de artist „boem”, şi nu ştiu dacă la asta vă referiţi.
Eu cred că se poate trăi din artă, pentru că sunt un om optimist. Am văzut şi câteva exemple de oameni care reuşesc. Încă nu am ajuns în poziţia de-a fi total independent, încât să răspund sincer la întrebare, pentru că am un sponsor constant care mă susţine: mama.

CdT: Ce planuri de viitor ai?

Încerc să fac un scurt-metraj în Decembrie, pentru care am câştigat bani de la CNC. Iar apoi, trebuie să încep să lucrez la idea mea de lung-metraj.

CdT: Dacă ar trebui să alegi cu totul alta cale în viaţă, care ar fi aceea?

Deşi sună ca un clişeu, mă fascinează cercetarea… orice domeniu, de la biologie genetică sau maritimă, până la explorarea spaţiului… În altă viaţă, probabil aş fi încercat să ajung în spaţiu. Deci, meseria pe care aş alege-o ar fi de astronaut. Şi ar fi super.

Acest articol face parte din seria de prezentare a artiştilor ce participă la evenimentul cultural de teatru, film, fotografie şi modă De amorul artei.

Adrian Bulboacă, fotograf şi director de imagine

Am început să fotografiez în vara în care am împlinit 17 ani. Tatăl meu avea un aparat digital, compact, pe care îl luam în fiecare zi după mine prin Bucureşti. În mai puţin de o lună mi-am extins terenul de joacă şi am început să plec, cu gândul la a fotografia, prin Braşov, 2 Mai, Timişoara… peste tot. În scurt timp, mi-am dat seama că e păcat ca fotografia să rămână doar o joacă, aşa că am luat-o ca pe ceva foarte serios. Timpul a trecut şi am avut norocul de a întâlni pe rând oameni extraordinari care m-au motivat, m-au ajutat şi care mă ajuta în continuare.

Mini-interviu

Cenusa de Trandafir: Ce înseamnă arta pentru tine?
A.B.: Pentru mine arta este exteriorizare şi împărtăşire a sentimentelor, a trăirilor mele, şi este totodată un gest de generozitate, este ceea ce încerc să dau înapoi societăţii în schimbul a ceea ce primesc.

CdT: Când ai început?
A.B.: Am început acum 4 ani, jucându-mă. Am început pe bune acum doi ani, deci să spunem că acum încep să şi înţeleg ceea ce fac.

CdT: Ce lucrare te reprezintă din tot ce ai făcut până acum şi de ce?
A.B.: Este o fotografie făcută într-o hală de producţie de scenografie. Am găsit acolo un dulap mare, plin de rafturi, toate pictate în alte culori. Ai spune că este un haos, dar culorile au o ordine atât de firească… de precizat că “pictura” a fost realizată pe parcursul a vreo 20 de ani de probe de acrilic şi aerospray. Asta apropo de fotografie; în ceea ce priveşte filmul, “les gifles” îmi este foarte drag şi mărturisesc că este de departe cel mai personal proiect.

CdT: Ce planuri de viitor ai?
A.B.: Sper să cunosc în permanenţă oameni buni, oameni talentaţi şi să învăţăm unii de la alţii.

CdT: Dacă ar trebui să alegi cu totul alta cale în viaţă, care ar fi aceea?
A.B.: Nu are niciun sens să mă gândesc; tot aici aş ajunge.

Cenuşă de trandafir vă invită la un spectacol unic ce va avea loc la The Ark, pe 18 noiembrie, “De amorul artei”, în calitate de partener media. Evenimentul este compus din 4 momente artistice distincte, îmbinate într-o manieră spectaculoasă – o expoziţie de fotografie supradimensională, 3 piese scurte de teatru, proiecţie a 2 scurt metraje şi o prezentare de modă.

Protagoniştii sunt tineri artişti, absolvenţi de teatru, film şi design:

Adrian Bulboaca – fotograf şi director de imagine, caută în permanent să reinventeze compoziţia plecând de la numeroase încercări de a transpune Noul Val Francez;

Daniel Haralambie – proaspăt laureat al Premiului pentru Cel mai bun actor la Gala Absolvenţilor UNATC 2008, studiază dupa metoda Actor’s Studio cautandu-şi personajele şi poveştile lor în viaţa de zi cu zi;

Sabrina Iaschievici – le-a făcut pe toate: a pendulat între Cehov, Eugen Ionescu şi Goethe, a încercat teatrul dans şi a debutat în lung metrajul “Bună, ce faci” în regia lui Alexandru Maftei;

Ionuţ Vişan – câştigător a numeroase premii naţionale şi internaţionale dintre care cel mai recent Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Teatru Kosovo 2008. Rolurile pe care le interperatează sunt dintre cele mai complexe iar fiecare rol este o provocare pentru el însuşi;

Nicolae Tănase – singurul absolvent din generaţia sa care crede în cinematograful american, în reţeta de succes şi mai ales în Quentin Tarantino.

Claudia Castrase – designer vestimentar, numită “revelaţia anului 2007”, când şi-a făcut debutul cu prima sa colecţie, “Smart-Eyesight”.

Moderatorul evenimentului organizat de Excessive Art Mangement va fi actorul Silviu Biriş, care va vorbi şi despre condiţia artistului necunoscut.

Ne vedem acolo!

Parteneri: Fundatia Noi Citim, Fundatia A Treia Cafea
Parteneri media: B24FUN, apropo.ro, 121.ro, prwave.ro, cenusadetrandafir.ro, ecultural.ro, certitudinea.ro, toateblogurile.ro.

Intrarea este liberă, dar trebuie sa confirmaţi participarea printr-un email trimis la cenusa[at]cenusadetrandafir[.]ro.

Vă recomandăm cu căldură Festivalul de Film Istoric Râşnov (FFIR), aflat la prima sa ediţie! Festivalul se desfăşoară în perioada 4-6 septembrie 2009, în al treilea centru istoric din România, Cetatea Râşnov. Trei zile de filme istorice vechi şi noi, expoziţii şi lansări de carte pe teme istorice, un seminar pe tema Cetăţii ca patrimoniu în pericol şi o petrecere într-o hală industrială, toate menite să aducă Râşnovul în lumina reflectoarelor.

FFIR îşi propune să ne amintească filme istorice româneşti, să ne arate unde au fost filmate, iar după vizionare să putem vorbi direct cu actorii. Puteţi astfel vorbi după „Nemuritorii” şi „Mihai Viteazul” cu Sergiu Nicolaescu despre primele filme românesti care au înfruntat cenzura şi despre cum se mânuiau mii de figuranţi fără walkie-talkie, puteţi afla secretele cascadorilor şi improvizaţiile fiecărui foc de armă.

Puteţi afla despre prima ieşire a României la Cannes şi cum „Pădrea Spânzuraţilor” a obţinut în 1966 primul mare premiu internaţional, Cannes, pentru cinematografia româneascădirect de la Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ.

Pentru a afla mai multe despre programul festivalului, despre secţiuni, filmele difuzate şi pentru o descriere amănunţită a cetăţii Râşnov, vizitaţi site-ul oficial al festivalului, www.ffir.ro.