Un nou guest poster pe Cenuşă de Trandafir: Andreea Badragan!
Să începem cu o întrebare: ţi s-a întâmplat vreodată să simţi simpatie sau antipatie de o intensitate nejustificată faţă de o persoană pe care abia ai cunoscut-o? Conştient sau nu, mai tuturor ni se întâmplă. De cele mai multe ori luăm lucrurile ca atare şi nu ne întrebăm de ce se întamplă asta, dar în anumite situaţii, mai ales cele în care reacţiile sunt negative, răspunsul la acest “de ce” poate fi chiar important, pentru că este posibil ca antipatica/ul să nu aibă nicio vină.
În psihoterapie procesul se numeşte transfer şi a fost identificat încă de la începuturile acestei ştiinţe de către nimeni altul decât părintele psihanalizei, Sigmund Freud. Atunci transferul era luat în considerare numai în cadrul relaţiei pacient-terapeut. Pe scurt: pacientul îl percepe pe terapeut ca pe o persoană importantă din trecutul său (mamă, tată, frate, soră, rudă, partener, prieten, educator, coleg etc.), iar calităţile şi sentimentele asociate acestei persoane (fie ele pozitive sau negative) vor fi transferate terapeutului, care este posibil să nu le deţină şi în mod real.
Cercetări ulterioare au demonstrat că transferul nu se manifestă numai în cadrul relaţiei terapeutice, ci este unul dintre modurile fundamentale de interacţiune interpersonală în viaţa de zi cu zi.
Ce presupune transferul, de fapt? Presupune că, de exemplu, nu vei avea încredere într-o persoană care prin obiceiuri, voce sau chiar prin felul în care arată îţi aminteşte de un fost partener. Sau, din contră, că vei avea o încredere oarbă într-o persoană care îţi aminteşte de un prieten din copilărie.
Prin urmare, de-a lungul timpului, în relaţia noastră cu ceilalţi, dobândim anumite tipare comportamentale pe care le vom aplica în relaţiile curente şi care ne pot afecta raţionamentele, evaluările, emoţiile, motivaţia, aşteptările şi auto-evaluările. În mod pozitiv sau negativ.
De ce este important uneori să identificăm momentele în care “facem transfer”? Tocmai pentru influenţele negative pe care le pot avea asupra situaţiilor prezente. Pentru că, deşi este o modalitate normală de interacţiune, transferul poate fi şi dezadaptativ, în funcţie de cât de rigide sunt tiparele comportamentale transferate – pentru a avea efecte adaptative, trebuie să manifestăm o flexibilitate în aplicarea transferurilor şi să reuşim să recunoaştem ce elemente din trecut nu se mai potrivesc cu realitatea prezentă, iar în cazul acesta să oprim atribuirea lor – aceasta presupune însă un grad de conştientizare pe care nu totdeauna îl atingem.
Transferul poate fi responsabil pentru simple conflicte, simpatii, antipatii. Doar că o simplă antipatie îţi poate crea probleme la locul de muncă, în cuplu, în relaţia cu tine şi prietenii, probleme care ar putea fi cel puţin pe jumătate rezolvate prin simpla conştientizare a transferului.
Să luam primul exemplu – cel cu lipsa încrederii într-o persoană ce îţi aminteşte de un fost partener. Din această cauză eşti închis faţă de persoana respectivă, indisponibil pentru comunicare, pentru a o cunoaşte şi, mai mult decât atât, mai povesteşti şi altora ce personaj neplăcut este X. Şi dacă te-ai opri un moment şi-ai realiza că de fapt X nu ţi-a dat niciun motiv pentru asta?
Dacă ai realiza că faptul că partenerul bea un pahar în plus te enervează nu pentru ca el ar avea ulterior un comportament neplăcut sau tendinţe alcoolice, ci pentru că a existat o figură masculină importantă în trecutul tău care reacţiona agresiv în condiţii similare?
Dacă ai realiza că motivul pentru care nu suporţi femeile care nu se îngrijesc şi nu se îmbracă elegant este ca în trecut ţi s-a repetat la nesfârşit că nu eşti suficient de feminină dacă nu faci asta?
Cred că existenţa noastră ar putea fi mult mai simplă şi mult mai armonioasă dacă ne-am cunoaşte pe noi înşine puţin mai mult. Că ne-am scuti de multe conflicte şi că, încet încet, am învăţa să ne creştem şi să ne echilibrăm prin autocunoaştere.
Despre autor
Andreea Badragan: Absolventă a Facultăţii de Psihologie, am lucrat în recrutare IT şi publicitate online. Ultimii 2 ani însă m-au orientat către creaţia de lucruşoare ce aduc bucurie şi căldură în sufletul celor ce mă înconjoară. Mai multe despre mine pe blog
.
Popularity: 3% [?]





Eu am patit asta si cu diversele nume – le asociez atat de puternic cu anumite persoane, incat mai apoi, cand intalnesc alta persoana cu acelasi nume tind sa-i transfer toate caracteristicile. Practic numele devin purtatoarele unor trasaturi de caracter pe care am impresa ca toate persoanele care il poarta le si au (exagerat spus, evident, dar cam asta e ideea).
Alina Fekete´s last [type] ..Transferul psihologic în viaţa de zi cu zi
Hehe, probabil ca ai facut la un moment dat o asociere puternica intre numele persoanelor si personalitatea lor
Ajunsesem si eu la concluzia asta acum vreo 2 ani, doar din teorii si analize ale trecutului meu, ca apoi chiar sa intalnesc o persoana cu care aveam un transfer atat de puternic incat era suficient sa intre in camera sau sa treaca pe langa mine (chiar daca nu o vedeam) ca sa-mi schimbe complet starea de spirit si ideile pe care le aveam in cap… ma umplea de nervi de la distanta si ma seca de energie… si de fiecare data cand aveam timp sa stam sa discutam despre, cu toate ca parea ca asculta, nu avea cunoasterea sa ma inteleaga si simteam ca vorbesc cu fricile si cu limitarile mele, in loc sa vorbesc cu o alta persoana care avea si ea propria viata, propriul trecut si propriile frici etc… fiecare incerca sa se autodepaseasca, in viziunea ei, dar practic nu faceam decat sa ne distrugem una pe alta… pana la urma am cedat eu si am fost “azvarlita” complet din viata acelei persoane, iar ea a ramas cu tot ceea ce a construit pe “rezonanta” mea… ca deh, eu eram mai mare si mai capabila sa construiesc altceva de la inceput… asa ca acum incerc sa consider situatia ca pe “o karma din alta viata”
desi incerc sa nu mai dau asa mare importanta “existentelor anterioare” pentru ca sunt aproape imposibil de demonstrat.
Stefania´s last [type] ..Stop flying!
Stefania, nu stiu daca vorbim despre acelasi gen de transfer (cred ca tu vorbesti mai degraba de un transfer energetic, iar eu despre unul comportamental-atitudinal), dar poate ca intr-o anumita masura se pot intalni – cu siguranta exista si un transfer energetic asociat celui psihologic.
Cunostintele mele din zona ezoteric-transcedentala sunt foarte limitate insa, chiar daca am avut diverse … intalniri cu domeniul.